Președintele PLUS, printre mureșeni Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 462 Vizualizări

Președintele PLUS, printre mureșeni

Luni, 25 martie, mureșenii se plimbau liniștiți prin centrul orașului. Ok, nu foarte liniștiți prentru că erau unele semne de ploaie, așa că erau mai degrabă bucuroși că a venit primăvara și își pot scoate jachetele alea subțiri cumpărate la reducere de Crăciun și totuși speriați puțin că promenada le poate fi transformată într-o luptă cu forțele gentile ale naturii. În Piața Trandafirilor, în jurul orei 15.00 membrii și simpatizanții Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) puteau fi văzuți strânși lângă rondul cu flori, cel care a fost odată „Ceasul cu Flori”, purtând veste albe cu emblemele portocalii ale PLUS sau ale alianței dintre noul partid, înființat în decembrie, și Uniunea Salvați România (USR). Nu protestau și nu strigau nimic, poate păreau puțin emoționați. Motivul, unul simplu: așteptau ceva. Alți mureșeni curioși s-au strâns. Spre surpriza lor, cei aflați la fața locului, au avut șansa să îl întâlnească și să stea de vorbă cu fostul Premier al României, Dacian Cioloș, președintele PLUS.

Un președinte în PLUS, printre mureșeni

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, s-a aflat într-un turneu pentru strângerea de semnături pentru depunerea listelor de candidați pentru alegerile europarlamentare. Startul turului de forță prin România a fost dat încă de la începutul lunii martie, iar Târgu Mureșul a reprezentat ultima etapă, data de 25 martie fiind ultima zi în care mai puteau fi strânse semnături, iar listele depuse în 26 martie.

Orice partid care dorește să trimită reprezentanți în Parlamentul European are nevoie de cel puțin 200.000 de semnături strânse.

Spre deosebire de alte partide, procesul de srângere al semnăturilor a fost unul personal, apropiat de oameni, ocazie pentru aceștia de a intra în contact direct cu reprezentanții PLUS și de a dialoga despre dorințele sau nemulțumirile lor.

„Pentru noi procesul acesta eeste foarte important, nu doar pentru numărul de semnături pe care îl strângem, dar e și o ocazie foarte bună de a interacționa cu oamenii. Deja am depășit 480.000 de semnături strânse până astăzi (25 martie 2019 n.r.). Cele aproape o jumătate de milion de semnături pe care le-am strâns, le-am strâns în stradă, în contact direct cu oamenii. Noi nu avem în subordine șefi de instituții publice cărora să le dăm listele să strângă semnături, așa cum fac alte partide. Noi considerăm că e o oportunitate foarte bună de a ști ce gândesc oamenii, ce așteaptă, cum văd lucrurile, să poată să ne pună întrebări. Discutăm foarte deschis și cu cei care ne susțin și cu cei care nu ne susțin din diferite motive. Cred că așa se face politică sau, oricum, asta înseamnă să ai o responsabilitate față de cetățeni. Nu să te ascunzi și să ieși pe ușa din spate atunci când te duci prin țară să te întâlnești cu membri de partid”, a declarat Dacian Cioloș pentru reporterii aflați la eveniment.

În plus, acesta a afirmat că se va veni cu mesaje pentru mai multe categorii sociale, pentru mediul rural, pentru antreprenori, darși pentru tineri, pentru românii care lucrează și trăiesc în diaspora, pentru o ofertă cât mai largă.

Oameni competenți pentru Parlamentul European

Unul din principalii piloni pe care PLUS se bazează este competența oamenilor aleși pentru Parlamentul European.

„Pentru alegerile europarlamentare, în primul rând vrem să ne asigurăm că România e respectată la nivel european, că România e demn reprezentată acolo și reprezentată în mod profesionist și competent. Dacă vă uitați pe lista noastră de candidați o să vedeți că, nu am nicio ezitare să o spun, e cea mai bună listă pe care un partid politic a putut să o prezinte vreodată de când România este în Uniunea Europeană până acuma, cu oameni competenți. Avem pe listă trei foști miniștri, oameni care au deja experiență în Parlamentul European, oameni care cunosc foarte bine realitatea din țară, oameni tineri dar și oameni cu expeririență în mediul antreprenorial. Este exact ceea ce trebuie ca România să fie reprezentată acolo și să i se poată să susțină punctele de vedere”, a afirmat președintele PLUS.

Obiectivele principale care sunt urmărite în relație cu Parlamentul European este atragerea de către România a fondurilor venite din partea Uniunii Europene. În același timp, PLUS propune și o debirocratizare substanțială a sistemului românesc, în toate domeniile.

„Obiectivul nostru, în primul rând, o să fie acela de a ne asigura ca alocarea bugetară pentru România în următorul buget european rămâne una importantă și pentru subvențiile pentru agricultori, dar și pentru investiții în dezvoltare regională și infrastructură. Dorim să ne asigurăm că legislația europeană pentru cheltuirea banilor europeni integrează și specificitățile României și ne va permite, când ajungem la guvernare, să simplificăm și să debirocratizăm mult procesul. Lucrurile acestea încep din parlamentul european și apoi trebuie continuate în govern”, a continuat Dacian Cioloș

Infrasctructura, agricultura, sănătatea și învățământul, în fruntea planurilor PLUS

Președintele PLUS consideră importantă o dezvoltare și/sau reformarea concomitentă a mai multor domenii din România, dar, se pare, că cele mai importante, pe care multe dintre propunerile partidului se axează, sunt infrastructura, agricultura, sănătatea și învățământul.

„Vrem să luăm în discuție modul în care putem proteja mai bine terenurile agricole și comercializarea terenurilor agricole. La nivelul comunităților locale oamenii profită cel mai mult de terenurile pe care le au în proprietate. Le pot valorifica pentru că asta e cel mai important lucru: să nu fie nevoiți să le vândă, ci să le poată valorifica. Aici avem niște obiective legate de accesarea fondurilor din politica agricolă comună pentru fermieri mici și mijlocii pentru ca ei să poată să își comercializeze produsele. Avem și obiective legate de educație. Vrem să propunem un Erasmus pentru elevi, așa cum există pentru studenți, care să permită schimburi de elevi cu licee din Uniunea Europeană. În domeniul sănătății, România e important să fie în rețelele europene care să îi asigure un acces la medicamente, o bună aprovizionare pe piață cu medicamente, la prețuri accesible, dar și în modul în care e organizat transplantul. Sunt câteva rețele europene organizate pentru ca oamenii să nu mai aștepte atât de mult. Avem obiective legate de infrastructură, de rețeaua de transport, dar și de cea energetică. România are un potențial energetic important, dar e important să fie conectată în continuare la ceea ce se întâmplă la nivel european la strategia energetică. Vrem să ne asigurăm că drepturile românilor care muncesc în alte țări din Uniunea Europeană sunt respectate și să îi încurajăm cu niște pograme europene pe cei care doresc să se întoarcă, cel puțin pentru a investi în România. Mă gândesc chiar la mici antreprenori. Astea sunt doar câteva din ideile pe care le avem și pe care de săptămâna viitoare încolo, după ce depunem lista de candidați, putem începe să le prezentăm publicului”, a concluzionat Dacian Cioloș.

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE