Zi de Zi… O dragoste cu năbădăi, dar întotdeauna prima

Zi de Zi este, recunosc, și „o parte din viața mea”… din viața mea de jurnalist și publicist. Acum 15 ani, pe vremea când  – mărturisesc cu multă sinceritate – nu știam încă să scriu la calculator, dar scriam foarte bine de mână, Zi de Zi a fost nu numai o șansă, dar și acel imbold necesar de a vrea și a dovedi că pot mai mult. De a-mi dovedi în primul rând mie, dar și de a-mi descoperi și depăși limitele personale. Novice în ale scrisului pe calculator, dar înarmat cu foarte multe bune intenții, am coborât din tihna și liniștea bibliotecii personale și a sălii de lectură de la Biblioteca Județeană Mureș, în „arena cu gladiatori” într-ale scrisului.

A fost greu, dar cu puțin ajutor din partea lui Ionuț Oprea, mentorul meu în „disciplina” scrisul la calculator – și el aflat în prima echipă care a inaugurat Zi de Zi – am reușit să fac față.

Primii doi ani la Zi de Zi au fost extrem de epuizanți, și asta pentru că mă împărțeam între ziar, catedra profesorală și, nu în ultimul rând, familie, iar 24 de ore mi se păreau prea puține. Apoi lucrurile au început să se așeze de la sine. Au urmat și primele satisfacții… articole foarte bine primite de public, ce aveau fie tematică istorică bazată pe documentarea în arhive, fie reportaje și interviuri cu personalități de excepție, foști miniștri sau ambasadori, istorici români sau străini sau foști ofițeri de prim rang din serviciile secrete românești… Era o lume aparte despre care doar citisem până atunci, dar în care acum, cu curiozitatea specifică jurnalistului pășeam și eu interesat să ofer publicului cititor, prin articolele mele, o perspectivă cât mai largă.

De Zi de Zi m-am despărțit de mai multe ori, dar m-am reîntors de fiecare data pentru un nou proiect. „La mulți ani!”, Zi de Zi.

Nicolae  BALINT