Libertatea presei capătă noi sensuri?

Când a fost redactată „Declaraţia de la Windhoek”, care a stat la baza declarării Zilei Mondiale a Libertății Presei în 3 mai, nu cred că autorii s-au gândit destul de profund la modul de funcționare a presei și cum se va putea asigura libertatea ei. Acolo s-a făcut referire doar la necesitatea ca presa să fie pluralistă și independentă, ceea ce e de înțeles întrucât documentul marca sfârșitul dictaturii din Africa de Sud.

Desigur, e absolut esențial ca presa să fie independentă și pluralistă, dar cum poate să îndeplinească și să respecte aceste sacre precepte? Seriozitatea și eficacitatea presei ține preponderent și în primul rând de cei care o fac, jurnaliștii, dar mai este influențată de cel puțin un factor determinant: publicul cititor. Când vorbim de public, trebuie să ne referim obligatoriu la nevoile lui de informare. Or, nevoia de informare a publicului nu o stabilește secretarul de redacție sau jurnalistul, ci este o cercetare continuă a redacției pentru a identifica expectanțele cititorului ca să-i satisfacă nevoia de informare. Dar, acest demers poate să conțină o ”perversitate”: comportamentul publicului cititor de presă este influențat de foarte mulți factori (politici, sociali, economici, culturali, religioși etc) care-i formează/marchează/deturnează reflexele de raportare la realitatea în care trăiește. Din considerente profesionale (de a satisface așteptările cititorilor) și economice (obținerea veniturilor necesare pentru a putea funcționa), presa o ia pe urmele publicului și devine ceea ce acesta așteaptă de la ea ca și canal de informare. Adaug aici faptul că nu este deontologic principiul ”creării nevoilor publicului”, demers care oricum este extrem de costisitor. Ca atare, valoarea presei, la un moment, este dată de calitatea jurnalistului și de calitatea publicului cititor, la care se aplică apoi performanța managerială a editorului de presă, deoarece orice ziar, televiziune, revistă, site, radio este administrat ca orice business de către o societatea comercială.

 În vremurile de azi alți factori vin să provoace funcționarea corectă a presei. În afară de înregimentarea sau ”partizanatul politic”, care se subscrie strict la viața politică, a unor entități de presă (fenomenul îl observăm peste tot în lume), alte canale de informare s-au insinuat destul de rapid în comunitate, respectiv platformele globale cum e facebook, twiter, linkedin, instagram și altele. Inițial aplicații de socializare și distracție, aceste platforme au devenit deja canale ”aproape obligatorii” prin care se vehiculează informația publică sau cea comercială. Toate ziarele și revistele, ba chiar și posturile de televiziune și de radio, și-au creat profile de facebook, twiter, linkedin, instagram unde își translatează informațiile publicate clasic. De ce întâmplă asta? În primul rând pentru că informația respectivă ajunge rapid și facil (deocamdată) la un număr foarte mare de oameni, creând impresia că principiul nevoii de informare este asigurat. De același principiu (livrare rapidă și facilă) vedem că se folosesc și companiile pentru a-și promova produsele/serviciile, fenomen ce ar merita o abordare separată.

Cu peste 2 miliarde de utilizatori, facebook este teoretic imbatabil din punct de vedere al posibilităților tehnice și economice de livrare a informațiilor către un public relevant, nu? Mai mult decât atât, fiecare persoană ce și-a creat un profil de facebook a devenit un soi de jurnalist care aplică doar unul din principiile presei: observare și redare primară a realității cu care interferează către grupul de prieteni virtuali. Fără verificarea informației, fără corelarea ei cu date de context și fără să răspundă la cele 5 întrebări sacre. Iluzia accesului direct, facil și instantaneu la informație prin rețelele de socializare pune la grea încercare redacțiile, fragilizându-le vizibil, fiind silite, la rândul lor, să alerge după fani pe facebook și căzând în aceeași capcană: iluzia livrării rapide și facile a informației către un public cât mai numeros. Pericolul real este însă altul: presa devine captivă pe platformele globale, transformându-se treptat în creatoare de conținut și agregatoare de public în folosul Facebook, Linkedin, Twiter etc., care dispun de instrumentele necesare de a manipula informația muncită și de calitate livrată de jurnalist după niște algoritmi neclari. Este oarecum similar cu ce se întâmplă în e-commerce, unde platforma Amazon înghite tot comerțul online cu amănuntul, astfel încât ”nu tu vinzi prin Amazon, ci Amazon vinde prin tine”, ca să nu mai vorbim de cantitatea uriașă de date colectate de platformă.

Frustrant este că nici nu prea poți să te opui eficient în condiții economice optime. Care redacție își va permite să mai tipărească mii și zeci de mii de exemplare de ediții, în condițiile în care nu poți asigura nici fluxul de informații, nici calitatea și nici livrarea lor către un public tot mai numeros, mai pretențios și tot mai captiv platformelor online.

Și mai frustrant însă este că ”în online” se rostogolesc miliarde și mii de miliarde de informații, creând acolo un haos de nedescris din care un cititor onest și pașnic nu va putea extrage niciodată nimic clar, iar algoritmii de căutare nu pot filtra eficient fake-urile de realități, zăpăcindu-i pe cititori. De aceea avem tendința automată de a închide un site de știri, muncit, deoarece imediat ce intri acolo acesta este invadat de tot felul de mesaje, bannere, reclame, anunțuri etc, devenind agasant și obositor.

Oricum, fără fidelitatea și exigența cititorilor care, în definitiv, plătesc presa, fie prin cumpărarea ziarului, abonându-se sau achiziționând spațiu publicitar, presa profesionistă clasică tipărită are de înfruntat multe provocări în perioada următoare.

Rămâne să ne întrebăm dacă libertatea presei va căpăta și alte conotații în vremurile ce vor veni?

(N.P.)