INTERVIU ”Magna Cum Laude”. Kellner Beáta, motivată de dezvoltarea personală Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 464 Vizualizări

INTERVIU ”Magna Cum Laude”. Kellner Beáta, motivată de dezvoltarea personală

Cotidianul Zi de Zi vă propune o serie de prezentare a șefilor de promoție din cadrul unor insituții de învățământ superior din județul Mureș, promoția 2020. Kellner Beáta este șefa de promoție a specializării Inginerie Economică Industrială, din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,George Emil Palade” din Târgu Mureș, iar în interviul următor ne oferă mai multe detalii despre domeniul ingineriei economice industriale.

Reporter: Pentru început, te rog să ne spui câteva lucruri despre tine.

Kellner Beáta: Am absolvit Liceul Tehnologic ,,Petru Maior” din Reghin, iar în prezent îmi continui studiile masterale la specializarea Managementul Sistemelor Calității. Mi-a plăcut de mică să desenez, să citesc și să rezolv probleme matematice, iar toate acestea probabil m-au ajutat să ajung azi un inginer cu acte în regulă. Sunt o persoană independentă, motivată și responsabilă.

Rep.: Ce te-a motivat să alegi această specializare?

K.B: Când am ales această specializare cel mai mult m-a atras faptul că puteam să studiez două domenii diferite, atât inginerie, cât și management. Mi-am dorit un domeniu în care să pot să îmbin materiile reale cu partea practică, dar mai ales un domeniu în care să pot să mă dezvolt. De asemenea, știam că după ce îmi termin studiile și chiar și în perioada facultății voi avea multe posibilități de angajare.

Rep.: Ce presupune domeniul ingineriei economice industriale?

K.B.: Domeniul Ingineriei Economice Industriale permite îmbinarea gândirii creative a inginerului cu gândirea normativă a managerului, datorită faptului că în acest domeniu nu se studiază strict doar materii tehnice. În cei 4 ani de studiu se parcurg mai multe domenii, care vor permite absolventului să se angajeze în mai multe departamente în cadrul unei întreprinderi, oferind multe posibilități.

Rep.: Ce fel de materii se studiază în cadrul acestui program?

K.B.: Acest program dă posibilitatea studierii unui mix de materii tehnice, economice, manageriale, juridice și de dezvoltare a abilităților soft. Este o dublă specializare care elimină cumva gândul că inginerii nu știu management, sau managerii nu știu inginerie. În cei 4 ani se studiază atât contabilitate, cât și chimie, desen tehnic, mecanică, știința și ingineria materialelor, economie, management, electrotehnică, marketing, utilaje de fabricație, limbaje de programare, proiectare, legislația muncii și multe altele. Dar cel mai important este faptul că acest domeniu dă posibilitatea colaborării cu diferite întreprinderi unde studenții pot merge la practică.

Rep.: Ce te-a motivat pe parcursul anilor de studiu?

K.B.: Când am început primul an de studiu m-a speriat faptul că voi învăța atâtea materii mixte și nu îmi voi găsi locul sau departamentul în care vreau să lucrez. Însă pe parcursul anilor totul a devenit clar, și cel mai motivant era faptul că excelam în ceea ce făceam și mă dezvoltam tot mai mult. Era greu să ajung la un nivel de performanță, dar mai greu era să mențin acel nivel, însă am reușit iar motivația mă ajută să tind tot mai mult spre perfecțiune. Totodată, profesorii m-au ajutat mult prin exemplele pe care ni le dădeau, de a ne dori să ajungem tot mai departe în cariera pe care o vom urma.

Rep.: Ce îți place să faci în timpul liber?

K.B.: Îmi place să îmi petrec timpul liber relaxându-mă și citind, deoarece sunt conștientă că acest domeniu cere responsabilitate și echilibru pentru a lua cele mai bune decizii, iar pentru aceasta este important ca în viața de zi cu zi să avem un echilibru între relaxarea minții, dar și acumularea continuă a cunoștințelor. Îmi place să descopăr hobby-uri noi, să călătoresc și să desenez, dar cel mai important e să îmi petrec timpul în așa fel încât să nu pierd nicio clipă și să fiu productivă.

Rep.: Ce planuri de viitor ai?

K.B.: Unul dintre planuri era să îmi continui studiile pentru a aprofunda mai mult acest domeniu. Totodată mi-am dorit un loc de muncă unde să pot să mă dezvolt, să aplic tot ce am învățat în acești 4 ani. Îmi place foarte mult proiectarea și continui să mă dezvolt pe acest domeniu prin diferite proiecte. Un drum pe care mulți dintre cei care termină această specializare îl urmează  este antreprenoriatul, pe care îmi doresc ca în câțiva ani să îl urmez și eu.

Rep.: Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din perioada studenției?

K.B.: Îmi aduc aminte cu drag de cei 4 ani, mai ales de primul an de facultate, când am început să gust din viața de student. Am trăit multe emoții de-a lungul ungul anilor și clipe frumoase, atât lângă colegi, cât și lângă prieteni. Evident cele mai frumoase amintiri mă leagă de timpul petrecut cu ei, dar și de orele interactive cu profesorii. Perioadele de practică la rândul lor sunt niște amintiri de început de drum, iar petrecerile momentele de relaxare după niște sesiuni grele.

Rep.: Ce posibilități de angajare are un absolvent al programului inginerie economică industrială?

K.B.: Posibilitățile sunt vaste datorită faptului că în cei 4 ani se studiază mai multe domenii, astfel este mai ușoară alegerea și îndrumarea câtre un departament anume. Cel care termină această specializare poate să se angajeze în departamente precum planificare și organizare, analiză economică, aprovizionare, fabricație, desfacere, marketing, proiectare, management în societăți economice cu profil industrial.

Rep.: Cum a afectat pandemia ultimul an de studiu pentru tine?

K.B.: Am avut ,,norocul” să prindem pandemia doar în al doilea semestru, care oricum era destinat mai mult pentru a realiza lucrarea de licență. Faptul că trebuia să stăm izolați ne-a oferit mai mult timp pentru elaborarea lucrării, pentru că am avut mai mult timp la dispoziție să ne documentăm și să realizăm o lucrare pe măsură. Personal, acest timp mi-a oferit oportunitatea de a studia mai mult.

Rep.: Ce sfat le-ai oferi celor care se gândesc să se îndrepte spre acest domeniu?

K.B.: Recomand tuturor să pășeașcă cu încredere în acest domeniu, deoarece oferă multe posibilități de dezvoltare, atât personală, cât și profesională. Vor avea parte de niște profesori dedicați, de un nivel înalt de performanță, iar universitatea oferă multe oportunități de perfecționare și posibilitatea de a continua studiile la un nivel mai înalt. Totul ține de motivare, de responsabilitate și de dorința de a lucra într-un domeniu în care ni se cere creativitatea îmbinată cu cunoștințele acumulate.

A consemnat Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE