Home / Administratie / Ioniță (CNAIR): “Eu nu cred că vom putea vedea în execuţie, mai devreme de trei ani, Autostrada de la Ploieşti până la Braşov”

Ioniță (CNAIR): “Eu nu cred că vom putea vedea în execuţie, mai devreme de trei ani, Autostrada de la Ploieşti până la Braşov”

Autostrada Ploieşti-Braşov ar putea intra în execuţie în trei ani însă până atunci există nişte proiecte pentru fluidizarea traficului pe DN1, a anunţat duminică, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Mariana Ioniţă.

Aceasta a precizat, la Digi24, că, în prezent, este analizată oferta depusă în vederea revizuirii studiului de fezabilitate a proiectului Autostrăzii Ploieşti-Braşov.

“Oferta este acum în analiză astfel încât să ajungem la un contract care să ne permită obţinerea unei documentaţii bune care să ne ajute să facem o implementare rapidă a execuţiei lucrărilor. Eu nu cred că vom putea vedea în execuţie, mai devreme de trei ani, Autostrada de la Ploieşti până la Braşov. Până atunci, zilele acestea am vorbit cu actuala conducere a Ministerului Transporturilor, domnul ministru Drulă (Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, n.r.), şi cu fosta conducere, domnul ministru Bode. Noi am anunţat nişte proiecte care au scopul de a fluidiza traficul pe DN1, nişte pasaje şi pasarele”, a precizat şeful CNAIR.

Mariana Ioniţă a explicat că în zonele cu treceri de pietoni ar trebui gândite pasaje subterane care să ajute la fluidizarea traficului iar în pentru alte zone va fi analizată posibilitatea introducerii unor benzi reversibile.

“Când vorbesc despre pasaje, acum suntem în faza de semnare a contractelor de proiectare. Ne refeream la subterane. În zonele cu treceri de pietoni trebuie să ne gândim la nişte treceri eventual subterane care să simplifice, să fluidizeze, să decongestioneze traficul. Mi-am pus în programul meu ca proiect prioritar acest sector de autostradă şi fluidizarea la pachet a traficului pe DN1. Este păcat că s-au pierdut ani de zile. Vom analiza inclusiv posibilitatea introducerii unei benzi reversibile de circulaţie pe anumite zone, acolo unde se poate. Chiar vreau să mă văd cu Poliţia Rutieră, ne-am planificat noi miercuri, să discutăm şi situaţia de pe DN1. Trebuie să facem ceva în următorul an, până la începerea execuţiei lucrărilor. Gândiţi-vă că şi execuţia lucrărilor va crea ambuteiaje, iar noi trebuie să luăm măsuri de acum pentru fluidizarea traficului cât mai repede pe DN1”, a precizat sursa citată.

Ministerul Transporturilor a anunţat, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, că o singură ofertă a fost depusă până la expirarea termenului limită pentru completarea/revizuirea Studiului de Fezabilitate şi elaborarea Proiectului Tehnic necesare construcţiei tronsonului de autostradă Ploieşti – Braşov, respectiv cea a companiei Consitrans SRL.

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă în intervalul 48,8 milioane de lei şi 57,67 milioane de lei, fără TVA. Durata contractului este de 30 luni pentru completare/revizuire Studiu de fezabilitate şi de 16 luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie.

Potrivit sursei citate, în cadrul contractului vor fi realizate: completarea/ Revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF), elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) şi elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie (PTE).

Sursa foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

VIDEO: Protestele privind nemulțumirile salariale continuă

Un protest al sindicaliștilor din Poliție, Penitenciar și Curtea de Apel Târgu Mureș, a avut …