Bărbați din Sângeorgiu de Mureș, căutați în Italia pentru piraterie de produse! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 915 Vizualizări

Bărbați din Sângeorgiu de Mureș, căutați în Italia pentru piraterie de produse!

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureș au depistat luni, 18 ianuarie, doi bărbaţi, cu vârsta de 38 şi 43 de ani, din comuna Sângeorgiu de Mureş, pe numele cărora autorităţile judiciare italiene au emis mandate europene de arestare.

”Aceştia sunt condamnaţi la pedeapsa 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de spălarea, contrafacerea şi pirateria de produse. În fapt, la data de 7 august 2013, cei în cauză ar fi cumpărat şi importat ilegal în Italia aproape 500 de parfumuri  şi peste 45 de perechi de pantofi contrafăcuţi, purtând semnele distinctive ale unor mărci cunoscute. La aceeaşi dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, a dispus faţă de aceştia, măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentaţi instanţei pentru dispunerea măsurilor legale”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Potrivit aceleiași surse, ”pentru depistarea celor doi, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE