Home / Administratie / FOTO: O nouă finanțare pentru modernizarea stațiunii Sovata

FOTO: O nouă finanțare pentru modernizarea stațiunii Sovata

Distribuie

Când spunem Sovata deja simțim prin nări mirosul Lacului Ursu și deja ne vedem cum molfăim un porumb răsfiert cu prea multă sare pe el. Amintiri de ținut minte. Dar până în acest moment, cu toate că Sovata era un râvnit centru balnear printre români, nu puteam vorbi de o zonă centrală destinată promenadei după ce ne-am îmbăiat în saramura Lacului Ursu. Mai mult decât atât, mai toate proiectele implementate în stațiune, vizau turiștii îndeosebi și mai puțin localnicii care deja erau sătui din primii ani de viață de îmbăiat prin ape sărate și care probabil se cam simțeau ca o murătură perpetuă atât în sezon cât și în extrasezon pentru că altceva de făcut nu prea aveau decât să facă baie în apa cu nume de carnivoră.

Finanțare de 13,7 milioane de lei

Totuși, sub conducerea primarului Fülöp László Zsolt, Primăria Sovata a reuși implementarea unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional Național care vizează creșterea nivelului de trai a localnicilor. Printr-un comunicat de presă trimis de reprezentanții Primăriei în data de 1 martie, se face cunoscut și faptul că unul din obiectivele acestui proiect este să încetinească emigrația tinerilor din localitate. Costurile totale ale proiectului se ridică la aproximativ 14 milioane de lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate este de 13.759.002 de lei, iar proiectul este prevăzut a se încheia până în 28 februarie 2023.

„Scopul proiectului implementat în cadrul Programului Operațional Regional Național este creșterea nivelului de trai al populației din Sovata. Înființarea acestui centru cultural multifuncțional are ca scop extinderea serviciilor culturale educaționale și de agrement, iar zona verde planificată în centrul orașului are ca rol crearea unui peisaj urban mai locuibil, mai prietenos cu oamenii. Scopul tuturor acestor eforturi este de a preveni îmbătrânirea populației și emigrația tinerilor. Zona în care vor fi amplasate aceste facilități planificate a fost achiziționată de către administrația locală în anul 2020. Prezentul proiect contribuie la revitalizarea fizica, economica si sociala a orașului Sovata ținând cont de faptul ca se va crea un centru multifuncțional, destinat activităților culturale și sociale și se va crea o zonă pietonală destinată  activităților recreative. Astfel, construirea unui Centru Cultural cu destinații multiple: culturale, recreative, educaționale, sociale se justifică prin necesitatea asigurării de spații corespunzătoare pentru activitatea curentă a instituțiilor, organizațiilor și grupurilor obștești ale cetățenilor din localitate, amplasat în centrul localității, ușor accesibil tuturor participanților”, specifică sursa menționată anterior.

Un Centru Civic pentru localnici

În prezent, localnicii nu dispuneau de un centru civic modern(izat) în care să poată fi desfășurate diverse activități culturale. Căminul cuprins în proiect este preconizat a fi uzitat chiar și în fiecare săptămână din an pentru variate activități. 

”Orașul Sovata nu dispune de un centru cultural adecvat, activitățile specifice se derulează într-un imobil aflat în proprietatea Bisericii catolice, orașul Sovata având drept de folosință asupra acesteia în baza unui contract de închiriere încheiat pe 10 ani. Spațiile existente în cadrul clădirii închiriate sunt insuficiente ca număr și dimensiune față de activitățile sociale, culturale, recreative, educaționale care se derulează în comunitate. În consecința un număr semnificativ din activitățile susmenționate se defășoară în diverse locații, aflate în proprietatea beneficiarului. Centrul cultural propus a fi realizat în centrul localității va asigura loc de desfășurare adecvat, ușor accesibil pentru un număr însemnat de evenimente/ activități. Se estimează că sălile de spectacol vor fi închiriate pe toata perioada anului, pentru un număr de 24 evenimente/ sala mare (un minim de 2 evenimente/ lună) si 48 evenimente/ sala mică (un minim de 4 evenimente/ lună). Printre acestea sunt și evenimente la care nu se percepe taxa de închiriere deoarece sunt organizate de asociații non-profit sau instituții publice din orașul Sovata”, se transmite în comunicatul de presă.

Spațiu pentru toți

Este dificil pentru un oraș care nu dispune de un astfel de centru să desfășoare tipuri de activități variate, întrucât spațiile de care dispuneau până în acest moment localnicii erau fie săli de clasă, fie spații private, fie plute de pe Lacul Ursu. În acest centru civic un număr impresionant de activități își vor găsi un cămin, iar participanții vor fi mai motivați să se angreneze în ele. Centrul va fi și locul de întâlnire al „Clubului pensionarilor”, după cum este denumit în comunicat. Dacă ești un oraș cu cel mai sărat lac din lume, te aștepți ca vârstnicii tăi să fie foarte activi, întrucât nu suferă de reumatism. 

„Se vor mai pune la dispoziție spaþiile și pentru alt tip de acivități, gen evenimente socio-culturale, comemorative, spirituale organizate de catre instituții de învățământ, organizații neguvernamentale, confesiuni religioase și diferite mișcări ale acestor confesiuni, programe de mișcare: 20 – 22 evenimente tip spectacole de teatru, teatru de copii, teatru de păpuși, spectacole de dansuri de diferite genuri; aproximativ 10 evenimente organizate de către instituții de învățământ; Clubul pensionarilor (în prezent se organizează întâlniri saptamânale în diferite locatii – săli de clasa libere – Clubul pentru gravide/ mame cu nou născuți (organizat până în prezent într-o sală de grădiniță, fără dotari corespunzatoare) – evenimente în domeniul dansului și mișcării ritmice (în prezent se desfășoară în diferite locații necorespunzătoare: săli de sport, antreuri ale sălilor de sport, săli de clase) – dansuri de societate și dansuri sportive; programe de aerobic, fitness și alte programe de mișcare ritmică de tip zumba, kango și altele – activitatea ansamblurilor de dansuri populare – educație muzicală și de canto, respectiv lecții de pian și repetiții corale desfășurarea unor evenimente culturale: prezentări de carte, serate literare, întâlniri cu scriitori, artiști, expoziții de artă plastică, pictură, sculptură, foto etc.”, se mai expune în comunicat.

Punct de reper pentru Sovata

Primarul Fülöp László Zsolt a adresat în comunicat cuvinte de mulțumire tuturor celor implicați, precizând că speră ca acest centru civic să devină „un punct de reper” pentru oraș.

„Pe această cale doresc să mulțumesc tuturor colegilor mei, partenerilor, membrilor care au lucrat la maxim pentru îndeplinirea acestui proiect. Am realizat ce important este a te implica chiar dacă uneori pare dificil. Simt că am ajuns la un punct de reper și că vom avea o zonă centrală și un centru cultural demn de orașul nostru. Acest progres va determina într-o mare măsură direcția dezvoltării în care se află orașul Sovata. Totodată, mulțumim frumos domnului ministru Cseke Attila, care prin sprijinul și implicarea domniei sale a contribuit la punerea în aplicare a planului nostru”, a spus edilul-șef al orașului Sovata.

Alex PĂTRAȘCU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Mureș: Caravană cu servicii gratuite din 10 specialități medicale

Distribuie Direcția de Asistență Sighișoara Sighișoara a demarat, în data de 18 martie 2024, o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.