Home / Agricultura / VIDEO, FOTO: Ziua Porumbului Dafcochim 2021

VIDEO, FOTO: Ziua Porumbului Dafcochim 2021

Distribuie

Tradiționala locație din incinta fermei Kodagro, aflată în Seuca, sat aparținător comunei mureșene Gănești, a găzduit joi, 9 septembrie, o nouă ediție a ZILEI PORUMBULUI.

Sărbătoarea porumbului a bifat cea de-a doua ediție, după cea de la Iernut din anul 2019, organizată de compania DAFCOCHIM Agro Târgu Mureș, distribuitor autorizat al celor mai mari producători de produse de uz fitosanitar din lume, și a prilejuit unui număr de 21 de companii naționale și multinaționale testarea unei game variate de produse din domeniul inputurilor pentru agricultură și protecției plantelor: Adama, Azomureș, BASF, Bayer CropScience, Belchim Crop Protection, Corteva Agriscience, Donau Saat, FMC Agro România, Holland Farming Agro, KWS, Lidea, Limagrain, MAS Seeds, Marton Genetics, Nufarm, Saaten Union, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, Sumit Agro, Syngenta, Timac Agro și UPL.

Încredere, seriozitate și profesionalism

În deschiderea ZILEI PORUMBULUI 2021, dr. ing. Gheorghe Boțoman, consultant tehnic al DAFCOCHIM Agro, a transmis un ”Bun venit” cordial tuturor invitaților, peste 500 de fermieri din Transilvania.

”Astăzi la Seuca, la ferma Kodagro care aparține companiei DAFCOCHIM, organizăm ZIUA PORUMBULUI. Ultima ZI a PORUMBULUI am organizat-o în urmă cu doi ani, lângă Iernut. A fost într-adevăr o zi superbă și cu siguranță și astăzi vom avea ocazia să vorbim, să vedem genetică de ultimă generație și să putem comunica față în față. Sunt prezente cele mai mari companii naționale și multinaționale furnizoare de inputuri pentru agricultură pentru dumneavoastră, fermierii, iar DAFCOCHIM Agro, pe care îl reprezint cu mare dragoste și mândrie, este cel care la prima mână vă oferă aceste inputuri, direct dumneavoastră, fermierilor. Știți ce înseamnă colaborarea cu DAFCOCHIM Agro: încredere, seriozitate și profesionalism”, a spus dr. ing. Gheorghe Boțoman, care apoi a sintetizat printr-o propoziție relația de încredere existentă între fermierii transilvăneni și DAFCOCHIM Agro: ”Cuvântul dat contează mai mult decât un contract.”

Totodată, consultantul tehnic al DAFCOCHIM Agro a subliniat importanța utilizării tehnologiilor de ultimă oră, în special în contextul în care în ultimii ani agricultura românească s-a confruntat cu perioade de secetă extremă.

”Suntem în centrul Transilvaniei, cultura porumbului de obicei în Transilvania nu suferă atât de mult de condițiile climatice care din păcate în ultimii 10-20 de ani au calamitat practic această cultură, inclusiv în România. Anul trecut și acum doi ani în zona de sud, în Bărăgan, practic au fost sute de mii de hectare calamitate din cauza secetei extreme. Bineînțeles, marile companii multinaționale furnizoare de genetică sunt pregătite cu hibrizi toleranți și rezistenți la secetă, însă la seceta extremă nu poate practic să reziste nimeni. Totuși, în Transilvania cred că nu am întâlnit în ultimii 30 de ani ca această cultură să fie 100% calamitată cum s-a întâmplat din păcate în sudul țării. Avem un areal pedoclimatic favorabil culturii porumbului, această cultură s-a extins inclusiv în estul Transilvaniei, în județele Covasna, Harghita și Brașov unde în urmă cu 20-30 de ani practic era un areal doar pentru porumbul siloz”, a afirmat dr. ing. Gheorghe Boțoman, unul dintre cei mai valoroși specialiști din domeniul protecției plantelor din România.

”Bun venit în Mureș, prieteni buni!”

Oaspeții veniți la ferma Kodagro din Seuca au fost întâmpinați de principalele gazde ale ZILEI PORUMBULUI 2021, respectiv de Liviu Cojoc, președinte al DAFCOCHIM Grup, și de Radu Fodor, acționar în cadrul DAFCOCHIM Grup.

”Bun venit în Mureș, prieteni buni! După turbulențele majore de comunicare cauzate de pandemie, care, din păcate, nu vrea să se termine, ZIUA PORUMBULUI organizată de DAFCOCHIM Agro în data de 9 septembrie 2021 este un eveniment tehnic mult așteptat de toți partenerii noștri loiali, fie ei furnizori de inputuri sau fermieri. Personal îmi este foarte greu să mă obișnuiesc cu ,,întâlnirile” virtuale online, impuse de virusul SARS-CoV2, și-mi doresc mult să vă pot revedea pe toți cât mai des, să ne spunem față-n față ofurile și să le găsim împreună soluții. ZIUA PORUMBULUI 2021 este organizată la ferma Kodagro de la Seuca, membră a grupului DAFCOCHIM, condusă de familia Kósa, direct implicată în buna desfășurare a activităților fermei, unde se aplică ultimele tehnologii moderne la toate culturile agricole specifice zonei centrale a Transilvaniei. Sunt deplin recunoscător tuturor partenerilor noștri, reprezentanții marilor companii naționale sau multinaționale furnizoare de genetică, fertilizanți și produse de protecția plantelor, care au răspuns afirmativ la invitația noastră de a participa la acest eveniment și, în aceeași măsură, beneficiarilor acestor inputuri, fermieri din centrul Transilvaniei loiali nouă. Aceeași recunoștință o am față de asociatul meu Radu Fodor, cu care am reușit în ultimii peste treizeci de ani să clădim o echipă performantă, stabilă și să oferim clienților noștri încredere deplină pentru a colabora cu noi. Echipa tehnică și comercială a DAFCOCHIM Agro, condusă cu tact și profesionalism de directorul general ing. Marinel Ștefan, a pregătit cu minuțiozitate logistica acestui eveniment pentru care le mulțumesc”, a transmis Liviu Cojoc.

Optimism pentru revenirea la normalitate

Președintele DAFCOCHIM Grup și-a manifestat încrederea că viitorul va aduce cu sine nu numai recolte bogate pentru fermieri, dar și revenirea la o stare de normalitate după mai bine de un an și jumătate de pandemie.

”Este bine ca la ZIUA PORUMBULUI 2021 de la Seuca să lăsăm plantele de porumb să vorbească despre rezultatele cantitative și calitative ale producțiilor obținute după aplicarea tehnologiilor moderne, recomandate de echipa noastră tehnică. Ne dorim cu toții să ajungem cât mai curând la normalitate și să revenim la bunele noastre obiceiuri, când organizam cel puțin două simpozioane tehnice cu sute de fermieri în perioada rece a anului și alte câteva în perioada de vegetație a culturilor: cereale păioase, porumb sau culturi horticole.

Cu bucurie și mare emoție sufletească vă așteptăm pe toți în județul Mureș cu speranța ca acest eveniment tehnic să ne ofere prilejul de a ne revedea sănătoși și vă mulțumesc în numele meu și al echipei DAFCOCHIM Agro pentru încrederea pe care ne-o acordați. La agapa prietenească din preajma evenimentului ne propunem să sărbătorim împreună, într-o atmosferă plăcută și relaxantă, foarte buna noastră colaborare și să le urăm fermierilor roade bogate și hambare pline!”, a mai transmis Liviu Cojoc.

Balog Elemér, de trei ori ”mulțumesc”

În mesajul său adresat oaspeților veniți la ferma Kodagro din Seuca, Balog Elemér, primarul comunei Gănești, a transmis felicitări atât gazdelor și organizatorilor, cât și fermierilor participanți la ZIUA PORUMBULUI 2021.

”Anul trecut nu am reușit să ținem ZIUA GRÂULUI din cauza pandemiei, dar anul acesta organizatorii s-au gândit să ținem ZIUA PORUMBULUI. Vreau să îi felicit pe organizatori, pe reprezentanții Kodagro, pe domnul inginer Kósa Gyula și pe domnul inginer Kósa Alpar, dar nu numai, ci și echipa cu care lucrează, fiindcă sunt oameni profesioniști. Vreau să mulțumesc societății DAFCOCHIM Agro, domnului director Marinel Ștefan, precum și domnilor Liviu Cojoc și Radu Fodor, și desigur vă mulțumesc și dumneavoastră pentru că ați venit într-un număr atât de mare și tuturor firmelor și companiilor mari care îi ajută pe fermieri”, a fost mesajul transmis de primarul comunei Gănești, localitate aflată la o distanță de circa 6 kilometri de municipiul Târnăveni.

Kodagro, fermă de 1.300 de hectare

Detalii despre tehnologia de bază aplicată pe loturile experimentale de la Seuca au fost furnizate de ing. Kósa Gyula, care alături de fiul său, ing. Kósa Alpar, supraveghează de aproape destinul culturilor din cadrul fermei Kodagro din Seuca.

”Suntem pe malul stâng al Târnavei Mici, la o altitudine aproximativă de 450-500 de metri, într-o localitate cu o tradiție destul de mare în cultura porumbului. La noi cultura porumbului era practic cultura de bază, dar ca anul acesta nu am avut aproape de 15 ani de zile producție, după cum se vede și în lotul administrativ. Ferma Kodagro se află pe un amplasament destul de favorabil, suntem pe prima terasă a Târnavelor Mici, avem în exploatare 1.300 de hectare, iar 450 de hectare sunt cultivate cu porumb”, a informat ing. Kósa Gyula.

55 de hibrizi de porumb

Potrivit acestuia, cultura de porumb din loturile demonstrative a fost înființată în luna mai, ”destul de târziu, deoarece noi de regulă în luna aprilie semănăm porumbul.”

”Am fi semănat și în acest an, dar din motive tehnice nu am reușit. Mulți colegi de-ai noștri de pe Valea Târnavei știu foarte bine cât de problematic a fost în primăvară să semănăm nu numai porumbul, dar și alte culturi, soia și floarea soarelui. Aici, pe terenul exploatației de față, este cultivat porumb. În asolament anul trecut am avut cultură de sfeclă de zahăr, intenționam anul trecut să organizăm pentru acest an, pe acest amplasament, ZIUA GRÂULUI, dar din păcate nu am reușit în toamnă să semănăm grâu. Așa am ajuns să schimbăm tradiția noastră, să cultivăm porumb. Am reușit să punem în loturi 55 de hibrizi de porumb de la firmele participante. Cultura este încă verde, ceea ce este o raritate în ultimii cinci-șase ani de zile. Credem că o să ajungem la un nivel de cel puțin 10 tone la hectar ca producție”, a completat ing. Kósa Gyula.

Fermierii, felicitați de Ștefan Vuza

Oaspetele special al ediției din acest an a ZILEI PORUMBULUI de la Seuca a fost, fără îndoială, Ștefan Vuza, președintele Chimcomplex Borzești, care le-a urat fermierilor să aibă parte de recolte bogate.

”Nu sunt fermier, nu mă pricep la agricultură, mă pricep la chimie și tare mă bucur când și altor români le merge bine, cum am înțeles că acest an a fost foarte bun pentru voi. Îmi imaginez că fermierii iarna, după ce își adună recolta în hambar sau cu banii în cont, se adună de Crăciun cu familiile și acolo la foc beau o țuică și trag o linie despre ce s-a întâmplat în anul care s-a închis. Vă doresc ca la acest Crăciun să aveți această stare de spirit și să vă aduceți aminte și de ZIUA PORUMBULUI care e o încununare a muncii voastre și ar fi bine să o sărbătorim mai des, nu din doi în doi ani. Cred că e bine să ne bucurăm de faptul că a fost un an bun. Citeam în Biblie de șapte ani buni urmați de șapte ani mai puțin buni, adică șapte ani erau cu vacile grase și apoi șapte ani cu vacile slabe. Eu vă doresc ca acest an să fie cel mai slab an din următorii șapte ani care vor urma”, a afirmat Ștefan Vuza.

Marinel Ștefan, echipă de nota 10

Evenimentul de la Seuca a fost organizat până la cele mai mici detalii, ireproșabil, de echipa condusă de Marinel Ștefan, director general al DAFCOCHIM Agro, care a mulțumit colegilor pentru implicare, dar și partenerilor și fermierilor pentru încrederea arătată în DAFCOCHIM Agro.

”Mă bucur să vă salut iar după doi ani de zile, vreau să vă mulțumesc pentru că sunteți în număr atât de mare alături de noi. De asemenea, le mulțumesc tuturor colaboratorilor noștri care ne-au pus la dispoziție semințe pentru loturi, pesticidele și alte produse. Vreau să le mulțumesc pentru colaborarea noastră. Vreau să mulțumesc echipei mele fără de care nu aș fi putut realiza acest lot, colegului nostru domnul Kósa Gyula și domnului Kósa Alpar și dumneavoastră, bineînțeles. Vă doresc să aveți distracție plăcută, să fie un an bun agricol, recolte bogate și multă sănătate”, a transmis Marinel Ștefan.

Agapă, tombolă și muzică de calitate

Principalele secvențe ale ZILEI PORUMBULUI 2021 au fost prezentate de Raul Hațegan, cunoscut om de radio și maestru de ceremonii, iar momentul vizitării loturilor experimentale a fost urmat de o agapă în aer liber, bogată în bucate alese și ”condimentată” cu o tombolă dotată cu premii consistente, precum și cu un adevărat spectacol de muzică populară la care cap de afiș a fost doamna muzicii populare românești, solista Sava Negrean Brudașcu.

P9889 – hibridul Corteva numărul 1 în România

“Bine ați venit la mica expoziție Corteva Agriscience”, i-a întâmpinat Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova, Corteva Agriscience, pe fermierii care au participat la Ziua Porumbului de la Seuca, și a continuat cu o succintă prezentare a companiei.

“Corteva Agriscience este cea mai mare companie furnizoare de inputuri, semințe și produse de protecție a plantelor din România, este o companie americană sută la sută, suntem parte a DowDuPont, o companie mondială cu un business de 120 de miliarde de dolari și suntem prima companie din lume care în 1926 a reușit să aducă fermierului primul hibrid de porumb în Statele Unite ale Americii. În România suntem din 1956, suntem cel mai mare furnizor de semințe de porumb, floarea soarelui, soia ș.a., datorită avantajului de productivitate pe care îl oferim fermierilor”, a subliniat Jean Ionescu.

Prezentarea hibrizilor de porumb, din binecunoscutul brand Pioneer, a început cu P8834, însă am menționa înainte câteva din caracteristicile hibrizilor Corteva care plasează compania în poziția de lider – productivitate ridicată, toleranță la secetă și arșiță, densitate foarte ridicată a boabelor, randamente între 83 la 86% la boabe și o foarte bună pierdere a apei din bob.

“Sunt în fața celui mai timpuriu hibrid pe care îl oferim – P8834. Este un hibrid 310 FAO, de departe cel mai productiv, cel mai tolerant la secetă hibrid din România în această grupă de maturitate. În sudul României se cultivă și în cultură dublă după orz și după rapiță, adică dumneavoastră îl recoltați în Transilvania cam la o săptămână – 10 zile după floarea soarelui. Ce trebuie reținut este că nu are competitor de performanță. Cine vrea hibrid timpuriu, P8834 este cea mai bună variantă”, a punctat Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova, Corteva Agriscience.

Următorul hibrid prezentat a fost P9610 care are un randament de producție de 11,5 tone/hectar. “E genetică de ultimă generație, iar hibridul are o capacitate excelentă de explorare cu sistemul radicular a unui volum foarte mare de sol, e un hibrid Aquamax, iar gama Aquamax este cea care domină agricultura României ca performanță, practic în intervalul de productivitate 6-15 tone sunt cei mai buni hibrizi de departe din piață. Ce trebuie să luați în calcul e că e un hibrid de densitate ridicată, nu semănați sub 72.000 de semințe și unde aveți terenul bun, fertilitate ridicată și tehnologie duceți-vă cu sacul și hectarul. Noi am făcut o evaluare și va avea o producție între 16 și 18 tone de boabe”, a spus top managerul Corteva Agriscience.

Din punct de vedere al productivității, potrivit lui Jean Ionescu, cei mai productivi hibrizi din loturile demonstrative de la Seuca vor fi P9889 și P9757, hibrizi din grupele 350, respectiv 370 FAO.

“P9889 este hibridul numărul 1 în România și va fi cel puțin încă patru ani de acum înainte datorită stabilității, constanței, productivității superioare. E un hibrid de porumb care în condiții excelente de cultură poate sări de 20 de t de boabe în condiții de irigat, în mod normal în România realizează ușor 18-19 tone de boabe și vă rog să rețineți că este hibridul numărul 1 în România datorită în primul rând constanței pe care o are. E un hibrid care are cel mai bun sistem de închidere și deschidere a stomatelor”, a afirmat Country Leaderul România & Moldova, Corteva Agriscience.

Despre P9757, Jean Ionescu a spus: “e cel mai tardiv din lotul demonstrativ, 370 FAO, este un hibrid care va atinge 18 tone în această locație. Opinia mea este că va fi hibridul numărul 1 între hibrizii semitimpurii”. 

După prezentarea loturilor cultivate cu hibrizii Pioneer, top managerul a insistat succint și asupra produselor de protecția plantelor aflate în portofoliul Corteva Agriscience.

“Suntem compania numărul 1 din punct de vedere al portofoliului destinat cerealelor păioase. Pixxaro Super este cea mai completă soluție pentru dicotiledonate, de asemenea cine are probleme cu monocotilele – Palas și Floramix sunt produsele noastre și rezolvă toate di- și monocotilele. Fungicidul Evolus este cel mai avansat produs pentru primul tratament, are un avantaj de performanță de cel puțin 25% față de alte produse competitoare. Venim cu o variantă îmbunătățită care este Verben, îl vom lansa anul viitor și va fi cel mai bun fungicid T1 din România. Cine dorește performanță superioară la păioase, să ia în calcul fungicidele Corteva. De asemenea, suntem compania cu cel mai complet portofoliu pentru mono și dicotiledonate în postemergență la porumb și oferim pentru postemergență la porumb erbicidele Principal Plus, Arigo, Mustang, Principal simplu”, a încheiat Jean Ionescu prezentarea tehnică.

Agricultură inteligentă, cu FMC Agro România

”Porumbul, orezul, grâul și cartoful sunt alimente de bază pentru aproximativ 5 miliarde de oameni. În județul Mureș, zona în care ne găsim, dumneavoastră, fermierii, cultivați trei dintre cele mai importante culturi agricole menționate anterior.” Așa și-a început mesajul către fermieri Vasile Iosif, director general al FMC Agro România, care a precizat apoi că Food Machinery Corporation ”este o companie de inovare și cercetare în domeniul produselor destinate protecției plantelor (pesticide) și fertilizanți foliari, compania având la nivel global o cifră de afaceri de circa 5 miliarde de dolari. Din întreaga cifra de afaceri circa 8% este investită în cercetare și inovare, adică în crearea de noi produse.”

În continuare, Vasile Iosif a subliniat eficiența aplicației FMC Arc Farm Intelligence, primul program digital care folosește inteligența artificială, program gratuit de prognoză și avertizare dedicat cultivatorilor de porumb din întreaga țară.

”Arc Farm Intelligence este primul program care utilizează inteligență artificială, implementat la nivel național, program care monitorizează două insecte foarte periculoase pentru cultura porumbului: Ostrinia nubilalis (sfredelitorul porumbului – n.r.) și Helicoverpa armigera (omida fructificațiilor – n.r.). Arc Farm Intelligence puteți să-l încărcați pe telefon din Apple store, și acest program vă permite să vizualizați în timp real infestarea cu cele două insecte din cultura dumneavoastră de porumb, permițându-vă să primiți alerte pentru zona dumneavoastră în funcție de gradul de atac și mai ales să aplicați tratamentul la momentul optim. Dacă cultura de porumb este atacată de Ostrinia nubilalis și Helicoverpa armigera, aveți la dispoziție, pentru un control eficient, cele mai bune insecticide de la nivel global, Avaunt® și Coragen®. În România, Coragen® și Avaunt® au o cotă de piața de circa 60% la cultura de porumb, fiind singurele insecticide eficiente împotriva celeor două lepidiptere, protejând în același timp și entomofauna utilă. Întotdeauna când alegeti să utilizați Coregen® și Avaunt®, pe lângă o combatere extrem de eficientă reușiți să refaceți echilibrul în ceea ce privește insectele utile (entomofauna) reducând consumul de insecticide pentru anii următori”, a relatat directorul general al FMC Agro România.

Ce înseamnă o cultură bună de porumb și de grâu? Răspunsul a fost oferit tot de directorul general al FMC Agro România.

”Pentru o cultură profitabilă de porumb pe lângă un hibrid de bună calitate aveți nevoie de un bun start în vegetație, start care se obține cu o erbicidare postemergentă timpurie, prin aplicarea erbicidului Successor® TX, de la FMC. Mai târziu, în vegetație, dacă încă sunt probleme cu buruienile, vă recomand să aplicați Diniro®, un erbicid complex care are trei substanțe active (prosulfuron, dicamba și nicosulfuron) și care combate toate buruienile din cultura de porumb –  o singură aplicare în vegetație și gata, puteți să stați liniștiți. Astăzi, cercetarea în domeniul protecției plantelor este extrem de scumpă și complicate – pentru a inova, dezvolta și pune în piață un nou produs de protecția plantelor o companie trebuie să cheltuiască circa 280 de milioane de dolari într-o perioadă de peste 12 ani. Din această cauză inovarea în domeniul protecției plantelor se poate face doar de către companiile mari. Vă rog, de asemenea, să nu uitați de produsele de nutriție și biostimulatori de la FMC. Vă rog să utilizați produsul biostimulator Sea Max, Foliar Extra sau Manzinc și Hi-Phos –  producătorii mari, precum Agcicost, din Insula Mare a Brăilei, dar și alți mulți fermieri nu concep să nu aplice genul acesta de fertilizanți. Fertilizanții foliari de la FMC, pe lângă faptul că furnizează creșteri consistente de producție contribuie și la o îmbunătățire consistentă a calității, și deci, în final la un preț mai bun al producției”, a subliniat Vasile Iosif.

Agricultură sustenabilă, cu UPL

UPL, a cincea companie din lume furnizoare de soluții în domeniul agriculturii, cu un portofoliu integrat de produse atât brevetate cât și post-brevetate pentru o gamă variată de culturi de câmp și culturi horticole, inclusiv semințe, produse de protecția plantelor, biosoluții, fertilizanți și soluții post-recoltare, a fost prezentă în premieră la evenimentul organizat de companiile DAFCOCHIM și Kodagro.

”Compania UPL România este o companie să spunem mai nouă pe piață sub această denumire. UPL a fost fondată în urmă cu mai bine de 50 de ani în India, iar prin achiziții succesive s-a extins pe piața mondială în diverse etape, începând cu America de Sud unde suntem mai bine reprezentați, iar apoi în Europa. În 2018 a început fuziunea cu Arysta, practic Grupul UPL a achiziționat Arysta. De atunci mergem împreună sub denumirea de UPL, portofoliile celor două companii fiind complementare și devenind practic compania numărul cinci la nivel mondial, cu o cifră de afaceri globală de peste 5 miliarde de dolari”, a declarat Andreea Manolescu, director general al UPL România.

Din echipa UPL România care s-a aflat la Seuca a făcut parte și Mircea Purcărea, director comercial, care a făcut o trecere în revistă a principalelor produse din portofoliu.

”Dorim să le mulțumim organizatorilor pentru invitație, suntem la prima participare și ne onorează acest lucru. Portofoliul nostru pentru porumb nu este foarte extins, chiar dacă la celelalte culturi avem un portofoliu foarte vast și bine ancorat pe piața de protecție a plantelor din România precum și de biostimulatori. Suntem prezenți aici cu produse de tratament pentru sămânța cerealelor de toamnă, grâu, orz, bineînțeles și cu insecticidul tratament-sămânță Signal 300 ES, care se poate utiliza și la culturile de primăvară, și anume porumb și floarea soarelui. Atragem atenția fermierilor din zonă că pentru a controla atacurile masive de Vierme sârmă, care sunt vizibile primăvara la porumb și la floarea soarelui, este obligatoriu să facem tratament sămânță la grâu și la orz cu Signal 300 ES, pentru a face combaterea Viermelui sârmă prin densitatea semințelor tratate pe metru pătrat, densitate pe care o asigură doar cerealele păioase. Produsele care sunt recomandate pentru cultura de porumb și care se află în portofoliul UPL România sunt erbicidele Cliophar 600 – un produs ce conține 600 dw grame/litru Clopyralid, Minstrel – un produs ce conține 200 de grame de fluroxipir, precum și Kalimba – cu 480 de grame/litru de dicamba. Totodată, la cultura de porumb suntem prezenți cu adjuvantul Silwet Gold, un produs consacrat în România în cadrul categoriei de adjuvanți surfactanți, precum și cu o gamă destul de largă de biostimulatori, iar la porumb recomandăm produsul Maize Top, un produs pe bază de alge marine, împreună cu zinc, și un produs de top care se vinde în România în volume foarte mari la mai multe culturi, produsul Aminoplant, care asigură vigoare plantelor și trecerea cu bine peste perioadele de stres asigurând totodată niște sporuri de producție considerabile”, a precizat Mircea Purcărea.

UPL România se pregătește să își ocupe un loc important și în piața de erbicide pentru cultura grâului cu cinci erbicide noi, și anume: Kinara – diflufenican 500 de grame/litru, Reliance – diflufenican 200 de grame/litru plus flufenacet 400 de grame/litru, Finy-metsulfuron metil – 200 de grame/kilogram, Xanadu – Bensufuron metil – 500 de grame/kilogram plus metsulfuron metil – 40 de grame/kilogram, Minstrel – fluroxipir – 200 grame/litru.

Noutatea absolută din această toamnă pentru fermierii din Transilvania este lansarea pe piață a unui produs bio, cu dedicație pentru cultura cartofului, mai precis pentru perioada de depozitare a acestui aliment esențial vieții de zi cu zi, și anume Argos. Cu o concentrație de 843,2 de grame/litru ulei esențial de portocale – Argos este una din puținele soluții de inhibare a încolțirii cartofilor pe perioada de depozitare. Acest produs continuă seria de omologări și de parteneriate cu scopul dezvoltării unei agriculturi sustenabile în Europa și România.

Holland Farming Agro, fertilizanți de top

„Cred că suntem prezenți încă de la început în ce privește evenimentele în câmp organizate de către compania DAFCOCHIM. În ce mă privește, sunt prezent pentru a șasea oară, acesta fiind și primul eveniment de acest gen de după pandemie. Ne bucurăm să fim prezenți, avem parte nu doar de vreme bună, dar și de mulți fermieri. Sperăm ca pe viitor să existe o continuitate în ce privește astfel de evenimente, să nu mai existe întreruperi și totul să decurgă normal. Se observă faptul că odată cu astfel de evenimente organizate în câmp, fermierii sunt mai deschiși față de noile tehnologii, lucru care se poate observa și din fermele care au început încet, încet să se dezvolte. Pe lângă asta, vremurile și clima îi obligă pe fermieri să încerce produse performante, să găsească soluții în condiții de secetă, de precipitații. Am venit la acest eveniment în principal cu gama noastră de fertilizanți. La loc de cinste se află CropMax, motorul nostru principal, cel mai complet și complex biostimulator de pe piața din România care se bucură de un succes deosebit în rândul fermierilor. La acesta se adaugă și alte produse destinate tratamentului la semințe cum este Raykat Enraizador, adjuvantul Tron ph, gama de fertilizați foliari Agroleaf, și nu în ultimul rând ierburi furajere, lucerne și nutreț pentru animale. Cu ce venim în plus față de alții este laboratorul propriu de analize fizico-chimice unde analizăm agrofondul existent în fiecare fermă astfel încât să putem oferi soluții pentru nevoile caracteristice fiecărui fermier. Este extrem de important acest aspect, în primul rând știm ce să facem ca să arate bine cultura, în al doilea rând putem economisi foarte mulți bani. Spun asta deoarece mulți aplică diverse tratamente fără să știe ce agrofond au, o fac mai mult pe bâjbâite, ori dacă știi ce ai în sol, în apă, atunci poți face ca totul să fie perfect. Anul agricol 2021 diferă de la o zonă la alta. Cum noi acoperim mai multe zone, pot spune că Mureșul este o zonă ceva mai privilegiată, cu producții agricole foarte bune, dar dacă vorbim de zona Arad, producțiile sunt mult mai slabe, la fel și în Dâmbovița. Pentru zona de centru, avem parte de un an foarte bun la toate culturile, nu doar la porumb. Îmbucurător este faptul că prețurile la vânzare sunt pe măsura acestui an agricol bun”, a subliniat Florin Nicola, director regional Zona Centru, Holland Farming Agro.

Donaut Saat, semințe cu genetică din Austria

Compania de origine austriacă Donau Saat a avut în loturile demonstrative de la Seuca cinci hibrizi de porumb boabe – Estevio, Coronado, Ardenno, Atlantico și Danubio – și doi hibrizi de porumb siloz – Agroking și Katedral.

Prezentarea tehnică a fost realizată, la fel ca altădată, de Dan Florea, reprezentant Donau Saat România pentru zona de Centru.

Primul hibrid prezentat a fost Danubio, din grupa FAO 270, care este, de altfel, vedeta din portofoliul Donau Saat, fiind cel mai vândut hibrid al companiei pe piața din România.

“În anii cu ploi multe și multă mâncare se poate folosi și pentru siloz, un siloz timpuriu. În general, hibrizii Donau Saat se pretează și pentru siloz, au o talie a plantelor destul de mare. Danubio are producții între 7-11 tone, pe zona de Moldova se obțin chiar și 12 tone/hectar. Depinde foarte mult de tehnologie, de condițiile de climă, de sol”, a spus Dan Florea.

Am trecut apoi la Atlantico, un hibrid din grupa FAO 280, aflat pentru prima dată în cultură, astfel că datele de producție nu sunt încă cunoscute. “Sperăm, după cum arată, să fie un început bun pentru el în zona noastră de Centru. Este, de asemenea, un semisticlos, să sperăm că va avea o cerere bună. Are un știulete foarte frumos pentru grupa FAO 280”, a punctat reprezentantul Donau Saat.

Lider de vânzări dintre hibrizii din portofoliul Donau Saat în zona Centru, Ardenno face parte din grupa FAO 320. “Binecunoscut în zonă, cu o poziție erectă a frunzelor, se cunoaște din toate parcelele, Ardenno este constant în ceea ce privește producția, de 7-9 tone, indiferent de vreme. La început, multă lume spunea că este foarte sensibil la secetă. Nu este adevărat, este un hibrid cu o toleranță bună la arșiță, iar producțiile sunt foarte bune”, a menționat Dan Florea.

Coronado, un hibrid din grupa FAO 330, este relativ nou, se află în al doilea-al treilea an în cultură. “Și acesta dă dovadă de o stabilitate foarte bună, răspunde foarte bine la o tehnologie superioară, cu îngrășăminte multe. Este un hibrid de perspectivă pentru noi și sper că și în fermele dumneavoastră va avea rezultate pe măsura așteptărilor”, a adăugat specialistul Donau Saat.

Ultimul hibrid – Estevio este un hibrid din grupa FAO 350, de asemenea este cultivat pentru prima dată, inclusiv în fermele românești, de unde sunt așteptate  în această toamnă rezultatele. “Din testele noastre este un hibrid cu potențial foarte bun de producție, are și o pierdere destul de rapidă a apei la maturitate, sper că va fi un hibrid care va avea un loc în ferma dumneavoastră”, a subliniat Dan Florea.

La finalul prezentării, reprezentantul Donau Saat a trecut în revistă și cei doi hibrizi de porumb siloz: “Agroking din grupa FAO 510 este un hibrid de siloz consacrat, care are un randament foarte bun în raportul știulete-plantă verde și dă un un siloz de o calitate foarte bună, asta ne spun fermierii care îl cultivă. Katedral este un hibrid din categoria hibrizilor tardivi – FAO 440 – care va începe să fie comercializat din 2022”.

Bogdan Craiciu, responsabil de producție și dezvoltare Donau Saat, în completare față de cele transmise de colegul său, ne-a vorbit de gama de produse Clima Fit. “Avem o grupă specială de produse, indiferent de specie care se cheamă Clima Fit. În cadrul acestei grupe de produse căutăm să alegem, să nominalizăm soiuri sau hibrizi care sunt constanți, înainte de a avea vârfuri de producție, adică nu ne uităm la recorduri, ci ne uităm la stabilitate pentru că este cea mai importantă în planul economic din fiecare fermă. Acest gen de produse noi îl vedem ca un punct definitoriu în oferta Donau Saat, practic știm că atunci când un produs intră în această categorie, el este stabil, de încredere”, a conchis acesta.

Summit Agro, portofoliu bogat pentru porumb

Patricia Maria Știrbu, Președinte Summit Agro România, a fost prezentă la ZIUA PORUMBULUI la Seuca și a lăudat organizatorii, echipa companiei DAFCOCHIM Agro. “A fost o bucurie să fim astăzi împreună, să ne vedem cu fermierii după atâta timp și să împărtășim din noutățile care sunt în portofoliul nostru. DAFCOCHIM este un partener foarte important pentru noi, cu care avem o colaborare de foarte mulți ani, practic de când este Sumitomo în România”, a subliniat Patricia Maria Știrbu.

Summit Agro România a fost și în pandemie alături de fermieri și de colaboratorii săi, de distribuitori, susținându-i inclusiv prin credite ca să poată să reziste în vremurile de restriște.

În viitor, Summit Agro România va rămâne alături de partenerii săi, chiar dacă vremurile nu se arată dintre cele mai bune.

“Se arată un an bun agricol la orizont, dar acum va trebui să avem sprijin și din toate celelalte sfere, pentru că vom avea scumpiri la materiile prime, la electricitate, la combustibili, se vor scumpi produsele de protecție a plantelor, toate prețurile vor crește și atunci cu o inflație mare și cu un curs de schimb valutar care nu ne avantajează pe niciunii va fi destul de complicat să supraviețuim și să putem să îi ajutăm pe cei care lucrează în agricultură și să reziste și ei. Va fi ceva similar cu seceta. Noi vom face tot ce este posibil să venim cu produse bune, cu produse noi, ca să avem soluții pentru substanțele care vor fi retrase și de care au atâta nevoie fermierii și să continuăm să fim alături de ei, așa cum am fost și până acum”, a subliniat Președintele Summit Agro România.

Summit Agro România nu a avut genetică în loturile demonstrative de la Seuca, însă a prezentat un portofoliu bogat de produse de protecție a culturii de porumb.

“Avem o gamă largă de produse pentru cultura porumbului, atât insecticide, cât și erbicide și fertilizanți foliari cu aminoacizi. Dintre insecticide avem un insecticid cu aplicare la sol, Trika Expert, este un produs relativ nou, a fost lansat în 2017, folosit în cultura porumbului și nu numai, pentru că are o omologare largă, acționează ca un starter pentru creșterea plantelor în prima fază a perioadei de vegetație, combate viermii, larvele viermelui sârmă, a cărăbușului de mai, larvele de diabrotica ș.a. După părerea mea va fi un produs de viitor, odată cu retragerea de pe piață a neonicotinoidelor sau la un moment dat interzicerea folosiriilor în România și atunci variantele deja sunt limitate pentru combaterea acestor dăunători. Trika Expert este un produs cu aplicare la sol, deodată cu semănatul, și astfel asigură o protecție peste 60 de zile, deja porumbul crește în intervalul acesta asigurând o protecție foarte bună. Un alt produs cunoscut din portofoliul nostru – Mospilan – este folosit în cultura porumbului, tot pentru un dăunător periculos și problemă – Tanymecus”, a prezentat Sigmond Endre, director de vânzări, Summit Agro România.

Pe lângă aceste produse, compania deține și o gamă largă de erbicide pe care fermierul le poate folosi în funcție de regimul pluviometric.

“Produsul lansat anul trecut este Click Pro, care are un mare avantaj că poate fi aplicat preemergent, ca un erbicid pedicular, sau în postemergență până la opt frunze ale porumbului, ceea ce reprezintă un avantaj foarte mare. Dacă a achiziționat produsul și nu are un regim pluviometric destul de mare, este secetă în perioada de la semănat până la răsărit, nu trebuie să se grăbească să îl aplice, pentru că poate să îl aplice ulterior când condițiile sunt favorabile hidric. Ideal este să îl aplice până la înfrățirea buruienilor, combate foarte bine dicotilele și chiar și unele monocotile”, a punctat directorul de vânzări.

În portofoliul Summit Agro România regăsim, cum deja amintea Sigmond Endre, și fertilizanți.

“În momentul în care apare un stres – termic, hidric, atunci pentru o bună dezvoltare, plantele au nevoie să fie ajutate printr-o fertilizare pe bază de aminoacizi. Noi avem un fertilizant – Fertigofol Ultra – care are în compoziție toți aminoacizii esențiali, pe lângă macroelemente, care asigură o revigorare și o recuperare a plantelor, mai ales după perioadele de stres. Avem omologat pentru cultura porumbului produsul Elit, un îngrășământ pe bază de macroelemente – azot, fosfor și potasiu, care se poate aplica în condiții de secetă și putem suplimenta necesarul de hrană al porumbului, bineînțeles acești fertilizanți foliari niciodată nu pot înlocui fertilizarea de bază, pentru ca aceasta trebuie să fie cea pe care se construiește”, a conchis specialistul Summit Agro România.

Fertilizare inovatoare cu produsele Azomureș

Azomureș, cel mai mare și mai important producător autohton de fertilizanți a asigurat și de această dată fertilizarea loturilor demonstrative de la ferma Kodagro de la Seuca. Schema de fertilizare aplicată a fost 300 de kilograme de NPK 20:20:0 + zinc la semănat și 150 de kilograme de uree la prășit, stadiul 4-6 frunze.

“După cum vedeți rezultatele sunt chiar foarte bune. Noi începem să promovăm produse inovative. Pentru aceste completări cu complexe, mai ales complexe îmbogățite urmează să avem rezultatele pe al doilea an în toamna aceasta sau în 2022, dar deja sunt foarte promițătoare. Aș vrea să vă recomand să încercați și să testați și complexele NPK pentru fertilizare de bază sau în cazul în care rămâneți cu tehnologia consacrată, ar fi de interes să începeți să aplicați la fertilizarea fazială, la prima fazială, un complex pe post de completare cu azot. În special pentru porumb am dezvoltat produsul NPK, îmbogățit cu zinc, cu sulf și cu bor și cu zinc, care conține 23% azot și 9:9 fosfor și potasiu. S-au dovedit foarte eficiente și interesante, mai ales în condițiile mai neprielnice pentru cultură, nu vorbesc numai de porumb”, a fost mesajul reprezentantului Azomureș, Vass Lajos, care a susținut prezentarea tehnică din partea companiei.

Reprezentanții AZO le-au înmânat fermierilor participanți la Ziua Porumbului de la Seuca, un eveniment powered by DAFCOCHIM Agro, și un ghid de buzunar cu informații utile despre fertilizarea culturii de porumb, cu exemple de scheme de fertilizare care cuprind sortimente Azomureș și cu sortimente recomandate pentru fertilizarea porumbului pentru a avea culturi sănătoase și a obține recolte bogate și producții de calitate.

Dacă ne oprim asupra schemelor de fertilizare, au fost prezentate două scheme standard și două îmbunătățite. Astfel a fost prezentată o schemă standard pentru terenurile bine aprovizionate cu potasiu, cu pH ușor acid spre neutru. Schema standard înseamnă aplicarea de 200 de kilograme/hectar de NPK 20:20:20 ca fertilizare de bază, 200 de kilograme de NPK 20:20:20 + zinc la fertilizarea cu semănatul, 250 de kilograme de nitrocalcar granulat în fertilizarea fazială 1 și 250 de kilograme de azotat de amoniu la fertilizarea fazială 2. O schemă standard se aplică și atunci când terenurile au o aprovizionare slabă cu potasiu, fiind pretabilă la orice pH al solului. Această schemă presupune: 250 de kilograme de NPK 16:16:16 – fertilizarea de bază, 200 de kilograme de NPK 20:20:0 + zinc – fertilizare cu semănatul și 200 de kilograme de uree – fertilizare fazială 1.

Cele două scheme îmbunătățite presupun aport de bor și zinc. Prima schemă îmbunătățită cu bor și zinc, aplicată la semănat, destinată terenurilor cu o bună aprovizionare de potasiu presupune aplicarea de 300 kg NPK 16:16:16 ca fertilizare de bază, 250 de kilograme de NPK 23:9:9 +1MgO + 0,05 B+0,05 Zn – fertilizare cu semănatul și 200 de kilograme de azotat de amoniu – fertilizare fazială 1.

A doua schemă de fertilizare îmbunătățită, însemnând fertilizare completă cu toate elementele nutritive, cu aport de bor și zinc aplicate la prima fertilizare fazială, este următoarea: 250 de kilograme de NPK 16:16:16 – fertilizare de bază, 200 de kilograme de NPK 27:13,5:0 – fertilizare cu semănatul, 200 de kilograme de NPK 23:9:9+1MgO + 0,05 B+0,05 Zn – fertilizare fazială 1.

Hibrizi în premieră, de la Bayer CropScience

Lotul demonstrativ de la Seuca al companiei Bayer CropScience România a fost cultivat folosind cinci hibrizi, dintre care doi cultivați în premieră în țara noastră.

”Compania Bayer participă cu hibrizi Dekalb, avem cinci hibrizi în lotul demonstrativ din care doi sunt hibrizi cultivați pentru prima dată în România, mă refer la hibridul DKC 4897 și hibridul DKC 4709, sunt hibrizi din grupa de maturitate 350 – 390 FAO, hibrizi care se pretează pentru zona Transilvaniei. De asemenea, avem și hibrizi din grupa de maturitate 400-450 FAO, aici mă refer la hibridul DKC 5182 și totodată din grupa de maturitate 300-350 FAO avem hibridul DKC 4391. Sunt hibrizi care au fost cultivați, care dau rezultate foarte bune și pe care în acest an îi putem vedea la lucru și îi putem prezenta fermierilor din zona de centru a României”, a declarat Mihai Gheorghe, director comercial Bayer CropScience România și Republica Moldova.

Totodată, Mihai Gheorghe a mai subliniat că Bayer CropScience România a asigurat programul de protecție pentru întreg lotul demonstrativ de la Seuca, ”prin produsele de protecție pe care le are, prin erbicidele pe care le are.”

”Erbicidarea s-a efectuat cu Adengo în preemergență și după aceea s-au efectuat tratamente de corecție cu erbicidul Laudis și acolo a fost cazul cu erbicidul Equip. Schema de tratamente nu a mai inclus și altceva pentru că nu a fost nevoie”, a precizat Mihai Gheorghe.

Nu în ultimul rând, reprezentantul companiei Bayer CropScience România și Republica Moldova a recomandat cultivatorilor de porumb pe suprafețe mari să utilizeze, pentru recoltare eșalonată, un portofoliu de produse din diverse grupe de maturitate.

”Dacă ne uităm astăzi la cum arată cultura de porumb putem să vedem și putem să spunem cu certitudine că avem nevoie în ferme, ca fiecare fermier să aibă o paletă de produse cu diferite grupe de maturitate pentru că în acest fel se poate asigura o recoltare eșalonată. Observăm că în momentul de față porumbul încă este verde în această zonă, recoltatul se va face un pic mai târziu comparativ cu ce a fost în anul 2020, iar producțiile sunt foarte bune. O etapă extrem de importantă în reușita unei culturi este recoltatul, astfel consider că trebuie să avem în cultura dintr-o fermă diferite grupe de maturitate, de la hibrizi timpurii, la hibrizi semitimpurii și – de ce nu – și hibrizi semitardivi”, a punctat Mihai Gheorghe.

Hibrizi de perspectivă creați la SCDA Turda

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Turda a furnizat pentru loturile demonstrative de la Seuca atât hibrizi consacrați, cât și unii noi, care nu sunt încă comercializați.

Prezentarea cercetătorului științific Andrei Varga, din cadrul Laboratorului de ameliorare porumb al SCDA, a început cu Turda Star, un hibrid triliniar, omologat în anul 2005, semitimpuriu, grupa FAO 370. “Se poate observa că are o talie în jur de 3 m și 10, are un randament cuprins între 79 și 82%, bobul este un semisticlos, rahisul este de culoare roșie, are un MMB cuprins între 220 și 280 de grame, acest hibrid este pretabil a se cultiva în Câmpia Transilvaniei, în zonele limitrofe ale râurilor Mureș, Târnave și Someș și în Moldova și în vestul țării. Potențialul de producție al acestui hibrid a fost înregistrat în anul 2004 la SCDB Târgu Mureș – 11,8 tone la hectar. Acest hibrid se remarcă și printr-un ritm de pierdere a apei foarte ridicat”, a spus specialistul.

Al doilea hibrid din platformă este hibridul simplu Turda 332, omologat în anul 2014. “Are o talie înaltă – 300-320 de centimetri, are o rezistență foarte bună la secetă din prima parte a perioadei de vegetație, o rezistență la cădere și frângere a plantelor și o rezistență la boli și dăunători. Acest hibrid a avut un potențial de producție foarte ridicat în anul 2013 la Centrul de Testare Dej, de 14 tone la hectar. Și acest hibrid se remarcă printr-o pierdere a apei foarte rapidă din bob”, l-a prezentat Andrei Varga.

Al treilea hibrid aflat în platformă este cel mai nou hibrid omologat la SCDA Turda, în 2021, și anume hibridul simplu Turda 335. “Acest hibrid se remarcă printr-o talie foarte înaltă, o culoare a bobului galben-portocaliu, un randament cuprins între 84 și 86 la sută, a avut un potențial de producție foarte ridicat în 2020 la Centrul de Testare Dej, de 20 de tone la hectar. Are o rezistență foarte bună la temperaturile scăzute din prima parte a perioadei de vegetație, se recomandă a se cultiva în Câmpia Transilvaniei, podișurile râurilor Mureș, Târnave și Someș. La fel ca și ceilalți are un ritm de pierdere a apei din bob foarte ridicat”, a spus cercetătorul științific.

Al patrulea hibrid prezentat a fost Turda 344, un hibrid triliniar, omologat în anul 2017 și brevetat în anul 2018. “Și acesta se poate observa că are o talie foarte mare, o înălțime de inserție ridicată, este pretabil a fi recoltat mecanizat. Are un randament foarte bun, cuprins între 82 și 84%, un MMB cuprins între 290-340 de grame, potențialul de producție al acestui hibrid a fost înregistrat în anul 2013 la Centrul de Testare Dej, de 17 tone la hectar, în condiții experimentale la neirigat. Și acest hibrid se remarcă printr-un ritm de pierdere a apei foarte ridicat”, a punctat Andrei Varga.

Ultimul hibrid aflat în platforma de la Seuca este un hibrid de perspectivă – SUR 18/399, creat în colaborare cu compania Saaten Union. “Este un hibrid simplu, semitimpuriu, grupa FAO 380, se poate observa că are un știulete foarte mare, un număr de 20-22 de rânduri, este un hibrid foarte productiv, în anul 2020 la SCDB Târgu Mureș a avut o producție de peste 20 de tone la hectar în condiții experimentale la neirigat. Se poate observa la fel că și acest hibrid are un ritm foarte rapid de pierdere a apei din bob, are o plantă foarte înaltă, cu o maturitate fiziologică de tip stay green, la fel este pretabil pentru Câmpia Transilvaniei, respectiv Podișul râurilor Someș, Târnave și Mureș, respectiv Moldova și vestul țării. Sperăm că anul acesta să fie omologat și de la anul să avem producere de sămânță și să fie în comercial”, a încheiat Andrei Varga.

Hibrizi Syngenta din grupul Artesian la Seuca

“Syngenta este o companie care inovează în fiecare an și muncim foarte mult ca să ducem hibrizi de porumb care sunt adaptați condițiilor din zona dumneavoastră și, bineînțeles, care au și un potențial de producție ridicat”, și-a început Darius Mathiu, Key Account Manager, Syngenta, prezentarea tehnică, introducând primul hibrid – Corinthos care este un hibrid mai timpuriu 300-340 FAO.

“Avantajul lui este faptul că are o toleranță foarte bună la bolile tulpinii, cât și la bolile știuletelui, și este un hibrid care înflorește timpuriu ceea ce înseamnă că avantajul lui este faptul că polenizează înainte de arșiță și atunci automat va poleniza până în vârf, după cum se vede. Corinthos este un hibrid care face parte din grupul Artesian. Artesian este un concept Syngenta care înseamnă că hibrizii incluși în grupul Artesian sunt hibrizi care au o toleranță ridicată atât la secetă, cât și la arșiță, ceea ce se traduce într-o producție și o vigoare mult mai bună în momentul răsăritului, cât și în prima parte a vegetației”, a spus reprezentantul companiei.

Următorul hibrid prezentat a fost Torino, care este un FAO 300-340, care răspunde foarte bine unor tehnologii mai intensive. “Torino este hibridul de porumb care răspunde foarte bine unei fertilizări mai bune, ceea ce o să se traducă foarte bine în producție. Și acest hibrid are o toleranță foarte bună la bolile tulpinii și ale știuletului și este un hibrid care se pretează foarte-foarte bine, cu rezultate extraordinar de bune în zona dumneavoastră”, a informat Darius Mathiu.

Un alt hibrid nou introdus este Ignis, un 300-340 FAO. “Avantajul lui Ignis este faptul că el poate fi cultivat și în zonele cu condiții mai vitrege, este un hibrid mai rustic care se pretează la semănatul mai timpuriu, are o vigoare și o dezvoltare foarte bune în prima parte a vegetației, are o viteză de pierdere a apei din bob foarte bună, ceea ce înseamnă că îl și recoltăm un pic mai devreme. De asemenea, este un hibrid care face parte din conceptul Artesian ceea ce înseamnă că are o toleranță foarte ridicată atât pentru arșiță, cât și pentru secetă”, a subliniat specialistul.

Următorul hibrid prezentat fermierilor a fost Orpheus, “un hibrid care se diferențiază de alți hibrizi din piață prin faptul că are cea mai mare toleranță la atacul de ostrinia pentru că are tegumentul tulpinii chiar foarte dur și Ostrinia nubilalis sau sfredelitorul porumbului nu poate să pătrundă în interior, ceea ce înseamnă că îi conferă și o toleranță foarte ridicată la cădere. Nu prea veți vedea la Orpheus plante care din cauza unui vânt mai puternic sau din cauza atacului dăunătorilor să fie la pământ sau să dezvolte acel gât de lebădă”.

Orpheus este între 340 și 390 FAO, pierde foarte repede apa din bob, de altfel una dintre caracteristicile hibrizilor Syngenta.

Am trecut apoi la hibridul Premeo, tot între 340 și 390 FAO. “Este un hibrid care se caracterizează prin faptul că are un știulete fix, indiferent de densitatea pe care dumneavoastră o semănați – fie că mergeți cu 68.000, 70.000 sau cu 75.000 de boabe germinabile/hectar, dimensiunea știuletelui este aceeași, ceea ce automat se traduce într-o producție mult mai ridicată. Recomandarea noastră este să semănați undeva între 68.000 și 73.000 de boabe germinabile ca să avem recoltabile între 65 și 68.000 de plante”, a explicat Darius Mahiu.

La final, reprezentantul Syngenta a prezentat și portofoliul de produse de protecția a plantelor. “Pe lângă alegerea unui hibrid care este adaptat condițiilor din zona dumneavoastră, este foarte importantă și tehnologia, iar o verigă foarte importantă este erbicidarea, controlul buruienilor. Noi, compania Syngenta, avem soluții atât complete, cât și complexe, este foarte important ca să erbicidați preemergent”, a spus Darius Mathiu, care a amintit mai întâi de Gardoprim Plus Gold. Un alt erbicid nou introdus în portofoliul Syngenta este Calaris Pro, avantajul lui este că poate să fie utilizat atât în preemergență, cât și în postemergență timpurie. Erbicidarea în postemergență este la fel de importantă, iar pentru această fază, Syngenta are două produse în portofoliu – Mistral Plus și Elumis.

Fertilizare inovativă, de la Timac Agro România

Alexandra Ion, director regional pentru Transilvania Centru al companiei Timac Agro România, prezintă, în mini-interviul următor, rezultatele obținute la lotul demonstrativ cultivat special pentru ZIUA PORUMBULUI.

Reporter: Care este contribuția companiei Timac Agro România pentru lotul demonstrativ pregătit la Seuca?

Alexandra Ion: Lotul care se află la Seuca este un lot de porumb la care noi am contribuit cu o parte din fertilizarea de bază și după cum se vede este un lot care arată foarte bine. Ce-i drept, imaginea lui foarte frumoasă este întregită și de contextul climatic care ne-a favorizat în acest an.

Rep.: Ce noutăți propuneți fermierilor din zona Transilvaniei?

A.I.: Începând cu primăvara anului viitor venim pe piață cu soluții noi de fertilizare, respectiv cu soluții de fertilizare lichide care cu siguranță vor avea un impact în tehnologia fermierilor și despre care probabil vom vorbi mai pe larg începând cu anul viitor.

Rep.: Ce le-ați transmis fermierilor care au venit la Seuca?

A.I.: Le-am transmis numele unuia dintre produsele noi pe care le-am lansat, este un cuvânt pe care ne dorim ca fermierii să îl rețină pentru că va fi pe buzele multora începând cu anul viitor, și anume InFolen. Este un produs de fertilizare pe bază de azot, sulf și magneziu. De asemenea, am instat asupra importanței fertilizării de bază la absolut toate culturile, aici în mod special am discutat despre culturile ce urmează să fie implementate în perioada viitoare, respectiv cerealele păioase, dar importanța fertilizării de bază rămâne cheia unei producții bune. Un al treilea aspect pe care l-am menționat și care de asemenea îmi doresc foarte mult ca fermierii să îl conștientizeze este posibilitatea securizării culturilor prin aplicarea unor biostimulatori radiculari meniți să întărească rădăcina plantelor astfel încât să asigure o trecere foarte bună peste iarnă.

Rep.: Sunteți mulțumiți de rezultatele obținute la Seuca?

A.I.: Suntem foarte multumiți și aici în acest lot, și în general de faptul că avem clienți stabili care lucrează cu noi de la an la an și care au văzut și s-au convins de eficacitatea produselor noastre.

Produsele Adama, medicamente pentru culturi

”Participăm în fiecare an la evenimentele organizate de către DAFCOCHIM aici în județul Mureș, atât la ZIUA PORUMBULUI cât și la ZIUA GRÂULUI, evenimente unde compania Adama  are o prezență constantă. Colaborarea cu DAFCOCHIM este excelentă, prin intermediul lor putem ajungem la poarta fermelor din această zonă cu produsele noastre, fapt pentru care le adresăm mulțumirile noastre pentru încredere și pentru business-ul care-l creăm împreună. În ce privește cultura porumbului, este primul eveniment din această zonă a țării în care suntem prezenți. Suntem în plin sezon al porumbului, fapt pentru care a și fost organizat acest eveniment de către compania DAFCOCHIM menit să-i pună față în față pe producătorii de imputuri și fermieri. Ne bucură faptul că ne revedem în primul rând cu fermierii în acest an după o perioadă destul de lungă de timp ca urmare a acestei perioade de pandemie. Am venit și de această dată cu un portofoliu complet de produse pentru cultura  porumbului în ce privește erbicidarea, atât în preemergență cât și în post emergență. Mai exact, este vorba de produse precum Efica 960 EC, erbicid preemergent cu acțiune împotriva buruienilor monocotiledonate dar şi a unora dicotiledonate, urmat de pachetul Pyxides, erbicid complet pentru postemergentă timpurie care se poate aplica chiar și în două faze. Pe de altă parte, avem și un insecticid omologat pentru Tanymecus dilaticollis, și anume produsul Lamdex Extra. Putem spune că Adama de fiecare dată vine în fața fermierilor cu un portofoliu complet, produsele noastre sunt apreciate de aceștia, sunt folosite de agricultori, aspect extrem de important care ne bucură foarte mult. În ce privește anul agricol 2021, din punctul nostru de vedere este unul bun, culturile arată bine în câmp, chiar dacă am avut o perioadă de secetă în această vară, pentru această zonă e ok, față de condițiile existente în acest an. În acest lot experimental avem produsele noastre aplicate în cultura de porumb, erbicidările au fost făcute cu produsele de care am menționat, fapt pentru care se poate vedea că au lucrat extrem de bine, ceea ce oferă încredere fermierilor în ce privește produsele noastre. Deși am traversat o perioadă de pandemie, agricultura își vede de drumul ei, merge înainte. E nevoie să producem hrană în continuare, indiferent că este pandemie sau nu, fapt pentru care culturile trebuiesc îngrijite. Pentru aceste culturi, produsele noastre reprezintă un medicament pentru sănătatea lor, necesare pentru obținerea de recolte cât mai productive”, a afirmat Kocsis Mihail, director regional de vânzări, Adama Agricultural Solution.

Lidea, portofoliu vast de hibrizi

„Colaborarea cu cei de la DAFCOCHIM este foarte veche, însă nu sub acest brand de Lidea. Compania a rezultat în urma fuziunii dintre Euralis Semences și Caussade Semences Group care a avut loc la 1 septembrie 2020. Cele două companii au fost prezente în dese rânduri la evenimentele în câmp organizate de către DAFCOCHIM. Este primul eveniment de după pandemie la care participăm, prilej să salutăm inițiativa celor de la DAFCOCHIM care ne-a oferit posibilitatea să ne reîntâlnim cu colaboratorii cât și cu fermierii și partenerii noștri finali. A fost un bun prilej să promovăm la fața locului, într-o locație deosebită, produsele noastre destinate protecției plantelor. Potențialul acestora se poate vedea pe viu la astfel de evenimente, astfel că după doi ani de întrerupere putem să ne aducem aportul nostru în ce privește valoarea în fermă. Suntem prezenți la acest eveniment cu hibrizi între FAO 250 până la 380 FAO la care se adaugă un hibrid în categoria Siloz. Încercăm în aceste loturi demonstrative să prezentăm local oferta noastră fermierilor astfel ca aceștia să găsească cea mai bună soluție pentru fermele lor. Acești hibrizi se pot vedea foarte bine la astfel de evenimente, răspund într-o măsură favorabilă, în special condițiilor existente în acest an. Este vorba de cei patru hibrizi, Inventive, Method, Hattrick la care se adaugă un hibrid în testare. De fiecare dată când dorim să promovăm un produs alături de hibrizii comerciali consacrați, avem și câte un hibrid în testare care există cu denumire comercială dar că nu îl avem la vânzare. Aceștia au reprezentat propunerea noastră la începutul acestei primăveri pentru fermierii din această zonă. Method este hibridul etalon al companiei noastre, un 380 FAO, cu o arhitectură extrem de frumoasă a plantei, echilibrată, cu un știulete foarte bine format. De altfel, aceste calități se pot vedea la toți cei patru hibrizi prezenți în cadrul lotului demonstrativ. Desigur, portofoliul nostru este mult mai vast care ajunge până la 22 de hibrizi de porumb, iar pe viitor, sperăm să mărim oferta noastră vizavi de acești hibrizi la evenimentele viitoare organizate de cei de la DAFCOCHIM. Gestionând o zonă destul de mare, pot spune că lipsa precipitațiilor din lunile iunie, iulie a produs un șoc pentru culturile de porumb, în special în partea de vest a țării. În ce privește Transilvania, zona de centru, spre bucuria fermierilor de aici se poate vedea o cultură de porumb optimă. Tehnologia are și ea rolul ei în ce privește cultura porumbului, fapt pentru care noi suntem datori să facem tot ce ne stă în putință din punct de vedere tehnologic. Cu siguranță, Dumnezeu are grijă de vreme, dar din punct de vedere tehnologic este foarte important ca fermierii să țină cont de sfaturile noastre în ce privește protecția culturilor, sistemul de fertilizare. Toate acestea formează un întreg, iar dacă avem și condițiile de mediu favorabile, rezultatele cu siguranță se văd”, a explicat Florian Bonchiș, director regional de vânzări zona Nord-Vest-Centru, Lidea România.

Produsele Marton Genetics, tot mai căutate

Echipa Marton Genetics, companie de renume în Ungaria, cu o istorie de peste 70 de ani în ameliorarea porumbului și grâului, și cu o subsidiară în România din anul 2012, a fost condusă de Végh András, director general al Marton Genetics pentru România.

Reporter: Cu ce hibrizi participați la lotul demonstrativ de la Seuca?

Végh András: Suntem prezenți în lotul demonstrativ organizat de DAFCOCHIM cu șase hibrizi cu FAO de la 260 până la FAO 370. Dintre acești hibrizi prezenți, trei hibrizi sunt foarte răspândiți sau destul de răspândiți în județele Mureș, Harghita și Covasna și Sibiu. Aceștia sunt MV 204 Marghitta și Kamaria. De asemenea, suntem prezenți și cu doi hibrizi noi, hibridul Dalamer cu FAO 330 și hibridul MV 352 cu FAO 360, care vor fi în portofoliul nostru începând cu sezonul viitor. De asemenea, în acest lot suntem prezenți și cu doi hibrizi de siloz denumiți Classil cu FAO 460 și Lactosil cu FAO 490.

Rep.: Care sunt avantajele utilizării hibrizilor de la Marton Genetics?

V.A.: În zona dumneavoastră foarte mulți fermieri se ocupă cu zootehnia și cu creșterea animalelor, bovine și oi, și pentru aceste animale este necesară o hrană furajeră de calitate. Amândoi hibrizi fac față la cererea mare de fermieri pentru o hrană de calitate în zona dumneavoastră. Lactosil este foarte răspândit deja și foarte cunoscut, în schimb Classil este la început și asigură aceleași calități superioare.

Rep.: Sunteți mulțumit de rezultatele Marton Genetics de la Seuca?

V.A.: Lotul acesta este foarte reprezentativ, arată profesionalismul gazdelor de la Kodagro și DAFCOCHIM. După cum se vede, vom avea producții promițătoare, foarte bune.

Rep.: Cum decurge dezvoltarea Marton Genetics în Transilvania?

V.A.: Suntem prezenți cu hibrizi de calitate superioară, dintre cei mai buni, și putem să recomandăm produsul cel mai potrivit pentru toate tipurile de sol și în funcție de cerințele fermierilor. Deja și fermierii, din experiența lor, au văzut calitatea superioară a hibrizilor de la Marton Genetics și cererea lor este din ce în ce mai mare, astfel încât și suprafața de cultură unde sunt folosiți hibrizi Marton Gentics este în continuă creștere. Hibrizii folosiți la Seuca putem să spunem că au fost ameliorați aici, în Bazinul Carpatic, în centrul Bazinului Carpatic, la Martonvásár, unde s-au acomodat și au făcut față cu brio condițiilor existente.

Rep.: Câte județe din Transilvania acoperiți?

V.A.: Putem să spunem că suntem prezenți în toate județele. Avem trei reprezentanți angajați, ceea ce se va schimba foarte curând fiindcă sunt în curs de angajare încă trei colegi noi.

Rep.: Cum pot achiziționa produsele dumneavoastră fermierii din județul Mureș?

V.A.: La nivelul județelor Mureș, Harghita și Covasna avem o colegă, Szabo Hajnal, care poate fi contactată la numărul de telefon 0721-245.228.

Soluții complete de la Nufarm

„Nufarm nu are cum să lipseasă de la vreun eveniment organizat de compania DAFCOCHIM destinat fermierilor din Transilvania. Nu face excepție nici anul 2021, fapt pentru care suntem din nou prezenți după această perioadă de pauză din cauza pandemiei care ne-a durut pe toți, perioadă în care ne-au lipsit atât de mult întâlnirile cu fermierii. Din punctul meu de vedere, câmpul are nevoie de noi așa cum și noi avem nevoie de el. Suntem legați unii de alții, fapt pentru care este extrem de important să existe această legătură. Este cel de-al treilea eveniment în câmp la care participăm în acest an, iar ceea ce am găsit aici este absolut spectaculos. Avem parte de un câmp minunat, cu o tehnologia utilizată excepțională. Despre hibrizi ce să mai vorbim, ei sunt de fapt vedetele ZILEI PORUMBULUI, de aceea cred că au o misiune extrem de grea dragii de fermieri prezenți la acest eveniment în ce privește alegerea hibrizilor pentru anul viitor în condițiile în care toți arată absolut impecabil. Cât privește oferta noastră, compania Nufarm asigură o tehnologie completă pentru cultura de porumb unde venim cu produse pe toate segmentele. Anul 2021 a fost minunat, în sensul în care am avut șansa să avem o derogare la utilizarea insecticidului pe bază de imidacloprid pentru tratamentul seminței, ceea ce înseamnă un start foarte bun al culturii și o protecție sporită împotriva dăunătorilor. Sperăm să beneficiem și în anii următori deoarece problemele cu Tanymecus, cel puțin în regiunile de sud ale țării, sunt extrem de greu de controlat. Pe segmentul de erbicidare avem mai multe soluții alternative care se pot plia pe nevoile oricărei ferme pentru combatere în postemergență, atât a buruienilor cu frunză lată cât și a buruienilor monocotile. Din cauză faptului că sunt tot mai multe probleme cauzate de boli, avem și un fungicid care controlează foarte bine bolile în cultura de porumb, respectiv Tazer, produs pe bază de strobilurină, cu efect de „stay green“ care menține o vreme mai îndelungată planta verde și îi crește productivitatea. De asemenea, avem un portofoliu important de produse pentru combaterea dăunătorilor în vegetație la cultura de porumb, un insecticid sistemic pe bază de acetamiprid cu denumirea Gazelle și un insecticid de contact pe bază de lambda – cihalotrin care se numește Kaiso Sorbie 5 EG. Ca și concluzie, anul 2021 este unul spectaculos din punct de vedere agricol, unul extrem de bun atât din punct de vedere al producțiilor cât și din punct de vedere al prețului de valorificare. Este un an care ne bucură foarte mult pentru că dacă este bine în fermă, ne este bine tuturor”, a precizat Daliana Ast, director național de vânzări, Nufarm România.

KWS, alături de fermieri

„Compania KWS este o prezență constantă pe piața de agribusiness din România în ultimii 19 ani. La nivel mondial, vechimea companiei este considerabilă, a luat ființă în Germania în anul 1856. Este una dintre puținele companii care mai este deținută de o familie, o companie care se bazează pe valorile tradiționale, la care nu s-au schimbat stăpânirile prea mult, fapt pentru care destinele și viziunea au rămas la fel în ultimii 150 de ani. Compania a luat ființă în localitatea Kleinwanzlebener din dorința și din nevoia unor fermieri de a beneficia de un furnizor specialist de sămânță, cu precădere cea de sfeclă de zahăr. Compania a continuat să își perfecționeze tehnicile, fapt pentru care a ajuns numărul unu mondial, titlu care-l deține la această cultură de mai bine de 115 ani. Cum nevoile pieței s-au diversificat, compania a început să amelioreze și alte specii printre care rapița, floarea soarelui, soia și porumb, cultură care face obiectul acestui eveniment DAFCOCHIM. Este una dintre culturile care deține o pondere foarte mare în portofoliul companiei. La nivel de România, undeva la 70% din cifra de afaceri este realizată din porumb. Suntem a treia companie multinațională ca și vânzări în România. Pentru prima dată, deși părerile sunt oarecum împărțite, suntem compania care deține al doilea cel mai bine vândut hibrid în România în acest sezon care se numește Kahmir. Sunt convins că se va auzi de el în perioada următoare din ce în ce mai mult pentru că reprezintă o realizare de excepție. În viața de ameliorator ai probabil câteva momente de sclipire, iar Kashmir este unul dintre ele, un hibrid extraordinar, cu mare potențial și o constanță în ce privește producția.

Pentru noi este foarte important să fim în câmp alături de fermieri. Mai ales că mulți dintre fermieri au evitat în ultima perioadă întâlnirile față în față din cauza riscurilor la care se pot expune. De aceea, găsim de bun augur faptul că cei de la DAFCOCHIM s-au gândit să organizeze un astfel de eveniment. Ne ajută cu siguranță pe toți astfel de întâlniri. La acest eveniment suntem prezenți cu hibrizi precum Smaragd, ceva mai timpuriu decât Kashmir, apoi Donjuan, cel mai tardiv hibrid destinat producției de boabe, la care se adaugă 0441, un „newcomer” care va fi anul viitor în vânzare, produs ce va fi comercializat într-un regim special. Nu în ultimul rând, suntem prezenți cu hibridul Karpatis, produs care de patru ani încearcă să facă cu mare succes trecerea de la hibrizii de genetică veche la hibrizii de genetică nouă”, a prezentat Radu Bercu, reprezentant vânzări județul Mureș, KWS Seminţe România.

Eficiență maximă pentru hibrizii Limagrain

Ing. Adelin Damian, product manager Limagrain România pentru culturi de cereale păioase și porumb, a oferit, în mini-interviul următor, detalii despre participarea principalului producător de semințe din Europa la lotul demonstrativ de la Seuca.

Reporter: Cu ce portofoliu de hibrizi participați la lotul demonstrativ de la Seuca?

Adelin Damian: Anul acesta, în locația de la Seuca aparținând DAFCOCHIM am venit cu patru hibrizi de porumb dedicați acestei zone. Primul hibrid este LG 30.315, al doilea hibrid este LG 31.377, iar ceilalți doi sunt LG 31.390 și LG 31.415 (Invadator).

Rep.: Vă rog să prezentați, pe scurt, caracteristicile hibrizilor enumerați anterior.

A.D.: LG 30.315 este un hibrid timpuriu, de la începutul grupei 300 FAO, un hibrid foarte adaptat acestei zone, cu un potențial de producție foarte bun. LG 31.377 este un semitimpuriu de la jumătatea grupei 300 FAO, un hibrid de talie înaltă cu un potențial de producție foarte bun, este hibridul cel mai vândut din portofoliul Limagrain România. Ca o caracteristică principală a acestui hibrid, vă pot spune că vigoarea în primele stadii de vegetație este foarte bună, deci ne putem ”juca” să spun așa un pic cu momentul semănatului. Putem să semănăm chiar dacă în sol nu s-au atins cele 8 grade optime pentru începutul semănatului la cultura de porumb, deci putem începe chiar de la 6 grade. LG 31.390 este un hibrid tot semitimpuriu, dar de la sfârșitul grupei 300 FAO, un hibrid foarte adaptat cu potențial de producție foarte bun, un hibrid care a dat rezultate foarte bune în această zonă. LG 31.415 (Invadator) este un semitardiv de la începutul grupei 400 FAO. Pot să spun că ”am forțat puțin nota” cu acest hibrid pe zona aceasta, dar am procedat astfel datorită faptului că se caracterizează printr-un dry-drown, o pierdere a apei din bob foarte rapidă, și din această cauză chiar dacă este un pic mai tardiv totuși rezultatele sunt foarte bune pentru zona Transilvania.

Rep.: În ce măsură sunteți mulțumit de rezultate?

A.D.: După cum se poate remarca, cei patru hibrizi prezenți la Seuca s-au comportat foarte bine și putem să observăm acest lucru din faptul că fecundarea este foarte bună, este completă la toți cei patru hibrizi, fecundarea este până în vârful știuleților care au numărul de rânduri de boabe scontat, între 14 și 18, și cred că rezultatele vor fi cele mai bune. Nu avem plante sterile, densitatea este după părerea mea foarte bună, în jur de 70.000 de plante la hectar, cred că vor fi rezultate foarte bune.

Potențial mare de producție cu hibrizii Saaten Union

Saaten Union România, companie care are ca deviză ”Ameliorăm pentru viitor”, a participat cu cinci hibrizi în cadrul lotului demonstrativ cultivat pentru ZIUA PORUMBULUI de la Seuca.

Principalul hibrid al Saaten Union România de la Seuca a fost Paparazzi.

”Anul acesta am participat doar cu cinci hibrizi, am ales să venim doar cu hibrizii noi, dintre care patru hibrizi noi, din 2021, de la cel mai timpuriu la cel mai tardiv. Am venit cu hibridul Paparazzi, un FAO 300 cu bob semisticlos și o culoare antocianică accentuată, care se remarcă printr-un potențial de producție remarcabil pentru grupa de maturitate FAO 300, cu potențial de producție de peste 12 tone, cu știuleți cu 20 de rânduri și 40-42 de boabe pe rând, masa de 1.000 de boabe în medie. Paparazzi 300 a intrat în portofoliul nostru pentru a răspunde oarecum reglemenetărilor legislative ale Uniunii Europene, iar hotărârea aceasta de a retrage foarte multe pesticide, foarte multe substanțe active, a pus piedici fermierilor. Anticipăm pe viitor că anumite probleme se vor accentua. Paparazzi, având un bob semisticlos, evită oarecum atacul de Helicoverpa armigera – omida fructificațiilor. Sticlozitatea bobului îi oferă o protecție”, a prezentat fermierilor prezenți Ionuț Bărbulescu, reprezentant Saaten Union România, responsabil pentru portofoliul de floarea soarelui și porumb.

Numărul doi în câmpul Saaten Union România de la Seuca a fost Badiane, hibrid cu FAO 340-360, ”care vine cu un potențial de producție remarcabil, foarte înalt, la pachet cu pierderea apei din bob, foarte, foarte rapidă.”

”Badiane și Replik sunt hibrizii numărul 1 din portofoliul Saaten Union din punct de vedere al pierderii apei din bob”, a explicat Ionuț Bărbulescu.

În același lot demonstrativ au mai fost utilizați hibrizii SUM 305, Darius și Cali.

”SUM 305 este omniprezent în toate regiunile din România, Ungaria, chiar și în Ucraina a prins foarte bine și de acolo avem cereri tot mai mari. Despre acest hibrid a spus un vizitator că a avut o producție de 13,5 tone. În câmpurile de cercetare obținem producții puțin mai mari, de 16 tone, dar și cu o tehnologie pe măsură. Darius este un FAO 390 din punct de vedere al arhitecturii plantelor și a umidității la recoltare, comparativ cu alți martori, dar din punct de vedere al capacității de producție este peste hibrizii 400 FAO, vorbim despre un potențial de producție record de 16-18 tone la 80.000 de plante. Este pentru fermieri dedicați pentru regim pluviometric pe măsură. Desigur, schema de fertilizare trebuie adaptată de către specialiști. În portofoliu mai avem FAO 220 semisticlos Tonacja. Pentru că cererea este în creștere pentru această semisticlozitate, avem și porumb cu bob alb pentru anumiți fermieri, FAO 500, se numește ISH 510W, și Spartan FAO 320 – stabilitate și productivitate într-un cuvânt”, a sintetizat Ionuț Bărbulescu.

Gamă completă de erbicide, de la Belchim

„Suntem prezenți la evenimentele organizate de DAFCOCHIM încă de la început. Pot spune că avem o colaborare pe cât de veche pe atât de bună cu ei, iar prin intermediul lor produsele noastre se vând foarte bine. Este al patrulea eveniment de acest gen la care participăm în acest an. Cel de aici de la Seuca a fost unul reușit, dat fiind numărul mare de fermieri prezenți alături de cele mai importante și reprezentative companii din domeniul protecției plantelor. Se cunoaște foarte bine din experiența perioadelor trecute că întâlnirile tet-a-tet sunt cele mai sigure întrucât putem să ne măsurăm și noi notorietatea în piață, putem să avem acces la informațiile pe care fermierii ni le transmit, ceea ce e valabil și viceversa, noi transmitem un anumit set de informații, respectiv transferul tehnic de informație, iar de la fermieri urmărim feedback-ul, să vedem cum a fost anul agricol, cum au evoluat culturile, care sunt problemele. În acest fel facem o aplecare continuă vizavi de problemele agricole din teritoriu. Suntem prezenți cu o gamă completă de erbicide pentru cultura porumbului, cunoscut fiind faptul că Transilvania este o zonă unde buruienile sunt foarte bine reprezentate, deci sunt încă probleme foarte mari. Pe acest considerent noi aducem o gamă diversă de erbicide pentru preemergența culturilor cum este produsul Deluge 960 E, care se poate aplica în preemergență sau în postemergență timpurie până la stadiul de două-trei frunze ale culturii. Dacă vrem să combatem buruienile ceva mai târziu, după fenofaza de două frunze până la cea de opt frunze, o plajă de aplicare foarte largă, avem mai multe produse cum este Botiga, un erbicid Ready-mix format din două substanțe active care combate atât buruienile monocotiledonate cât și cele dicotiledonate. Ce vreau să scot în evidență este faptul că la noi se găsește erbicidul Temsa care se regăsește doar în portofoliul Belchim, un erbicid original care combate extrem de rapid buruienile dicotiledonate. Față de alte companii, ne diferențiem prin faptul că noi am adus nicosulfuronul original, acesta fiind graminicidul cel mai utilizat în cultura porumbului, cu denumirea comercială de Samson 6 OD. A fost prima formulare din România cu 6 grame pe litru de produs comercial de nicosulfuronul precum și prima formulare de OD (oil dispertion/ dispensie în ulei). Această formulare asigură o eficacitate excepțională a erbicidului și în perioadele de secetă, precum și o selectivitate maximă pentru cultura porumbului, știut fiind faptul că sunt foarte multe erbicide care produc fitotoxicitate care se soldează în cele din urmă cu pierderi de recoltă”, a menționat Călin Baciu, director tehnic pe culturi horticole al companiei Belchim Crop Protection.

Text: Ligia VORO, Alex TOTH, Alin ZAHARIE

Foto: Paul VLASIU, Ligia VORO, Alex TOTH, Alin ZAHARIE


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Haide să plantezi copaci împreună cu Asociația Mureș Runners! „Noi trebuie să dăm tonul schimbării”

Distribuie „Comunitatea crește atunci când fiecare dintre noi acționăm!” este deviza de la care pleacă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.