EXCLUSIV. Cornul, laptele și merele pentru elevi și preșcolari, afacere de 4,3 milioane de euro în Mureș Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1753 Vizualizări

EXCLUSIV. Cornul, laptele și merele pentru elevi și preșcolari, afacere de 4,3 milioane de euro în Mureș

Consiliul Județean Mureș a atribuit, în data de 8 septembrie 2021, un contract în valoare de 21.722.456 de lei (aproximativ 4,3 milioane de euro), fără TVA, pentru furnizarea și distribuția de fructe, lapte și produse lactate și produse de panificație preșcolarilor din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/ acreditate și particulare acreditate și elevilor din învățământul primar și gimnazial de stat și particular din județul Mureș, în anii școlari 2021-2022 și 2022-2023, pentru aproximativ 52.235 de beneficiari, informează www.licitatiapublica.ro.

Detalii despre licitație

Potrivit sursei citate, licitația a fost împărțită în trei loturi care au fost atribuite după cum urmează: lotul 1 – în valoare de 9.287.273 lei, către SC Granpan Dor SRL Reghin (produse de panificație), lotul 2 – în valoare de 8.524.752 de lei, către SC FrieslandCampina România SRL București (lapte și produse lactate) și lotul 3 – în valoare de 3.910.431 de lei către SC Fagul Impex SRL Cluj Napoca (fructe).
Conform aceleiași surse, cantitățile minime și maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord cadru sunt următoarele: lotul 1 – Produse de panificație (cantitate minimă: 17.367.540 de bucăți, cantitate maximă: 17.759.900 de bucăți), lotul 2 – Lapte și produse lactate (cantitate minimă: 10.420.524 de bucăți, cantitate maximă: 10.655.940 de bucăți) și lotul 3 – Fructe (cantitate minimă: 6.947.016 de bucăți și cantitate maximă: 7.103.960 de bucăți).
”Limita valorică zilnică cuprinde prețul integral de achiziție a produselor, inclusive taxa pe valoare adăugată, cheltuieli de transport, distribuție și depozitare a acestora, după caz. Pentru perioada 2021-2023, limita valorică zilnică/ preșcolar/ elev este după cum urmează: 0,6 lei pentru porția de fructe și legume, 0,88 de lei pentru porția de lapte de consum și produse lactate fără adaos de lapte praf și 0,57 de lei pentru porția de produse de panificație”, se menționează în caietul de sarcini al licitației, document întocmit de Paul Cosma – secretar general al Consiliului Județean Mureș și Genica Nemeș – director executiv al Direcției Juridică și Administrație Publică din cadrul Consiliului Județean Mureș, și aprobat de Szász Zoltán-Tibor – administrator public al Județului Mureș.

Cum vor fi distribuite produsele

În același document se mai precizează că la nivelul județului Mureș există mai multe unități administrativ-teritoriale ”care își vor organiza procedura la nivel local”, după cum urmează: Miercurea Nirajului, Chibed, Corunca, Eremitu, Gălești, Ghindari, Gornești, Păsăreni, Sărățeni, Sânpaul și Vărgata.
Reprezentanții Consiliului Județean Mureș au mai clarificat și modul de distribuire a produselor pe parcursul unei săptămâni, astfel: luni – lapte pasteurizat și corn, marți – mere și biscuiți, miercuri – sana și corn, joi – lapte pasteurizat și corn și vineri – mere și biscuiți.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE