Florin Cîțu, noul președinte al PNL Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 171 Vizualizări

Florin Cîțu, noul președinte al PNL

Florin Cîţu a câştigat sâmbătă mandatul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

Florin Cîţu a obţinut 2.878 de voturi „pentru” din partea delegaţilor la Congresul PNL, iar Ludovic Orban – 1.898 de voturi „pentru”.

Florin-Vasile Cîţu s-a născut la 1 aprilie 1972, conform www.senat.ro.

A absolvit Grinnell College din Iowa (1992-1996), cu specializarea economie-matematică, şi un masterat în economie în cadrul Universităţii de Stat din Iowa (1997-1999). În perioada 1999-2002 a fost doctorand al Iowa State University, în Politică monetară, macroeconomie, econometrie, însă fără susţinerea disertaţiei. A obţinut o diplomă, în 2003, în Metode empirice pentru construirea modelelor macroeconomice în cadrul Center for Financial Studies in Frankfurt, potrivit www.mfinante.gov.ro.

A fost economist în cadrul Băncii Naţionale a Noii Zeelande (ianuarie 2002 – octombrie 2003) şi în cadrul Băncii Europene de Investiţii (noiembrie 2003 – decembrie 2004).

În cadrul ING Bank, a lucrat ca economist şef (ianuarie 2006 – ianuarie 2007) şi şef al departamentului pieţe financiare (ianuarie 2007 – martie 2011), pentru ca ulterior să fie consultant şi analist economic (aprilie 2011 – octombrie 2016).

A fost ales senator în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. A fost membru al Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială (22-26 decembrie 2016), membru şi vicepreşedinte în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital (22 decembrie 2016 – 31 ianuarie 2018), membru (27 decembrie 2016 – 31 ianuarie 2018, 17 septembrie – 23 septembrie 2018) şi preşedinte (1 februarie 2018 – 16 septembrie 2018) al Comisiei economice, industrii şi servicii. Membru în Comisia pentru Afaceri europene (din 24 septembrie 2018), potrivit www.senat.ro.

A fost liderul Grupului PNL din Senat în perioada 7 noiembrie 2018 – 26 noiembrie 2019.

De asemenea, a fost membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Georgia (din 26 aprilie 2017 – decembrie 2020) şi membru şi vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Australia (din 26 aprilie 2017 – decembrie 2020).

La 4 noiembrie 2019, a preluat portofoliul Finanţelor Publice, în Cabinetul condus de Ludovic Orban, pe care l-a gestionat în această calitate până la data de 23 decembrie 2020. A mai deţinut, ca ministru interimar, acest portofoliu în perioada 8 iulie – 18 august 2021.

La alegerile din 6 decembrie 2020, a fost ales senator de Bucureşti pe listele Partidului Naţional Liberal. Este membru, din 22 decembrie 2020, în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi. Din 11 mai 2021 este membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Canada, conform www.senat.ro.

La 22 decembrie 2020, preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Florin Cîţu candidat pentru funcţia de prim-ministru, propunerea fiind avansată de coaliţia PNL – USR PLUS – UDMR.

Comisia de Organizare a Congresului PNL din data de 25 septembrie 2021 a validat, la 23 august 2021, candidatura lui Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE