”Kenya – apă pentru oamenii deșertului”, proiect susținut de un preot mureșean

În urmă cu mai bine de doi ani, preotul greco-catolic din oraşul Luduş, Valer Sorin Russu, a iniţiat proiectul ”Kenya – apă pentru oamenii deşertului”, în cadrul căruia, lunar, o cisternă cu apă cumpărată din banii colectaţi de la populaţie ajungea în deşertul Chalbi, pentru a suplini nevoia de apă din această zonă, iar gestul s-a dovedit în măsură să prevină, la un moment dat, chiar şi conflictele dintre două triburi, în perioada secetoasă.
Iniţial, proiectul „Kenya – apă pentru oamenii deşertului” viza cumpărarea, în fiecare lună, a unei cisterne de apă, însă prin implicarea preotului misionar Aurelian Herciu, din partea Diecezei Romano-Catolice de Bucureşti, aflat în misiunea românească din Hurri Hills, acesta s-a extins la construirea unor rezervoare de apă, care sunt alimentate în permanenţă, însă şi la furnizarea de alimente şi la oferirea de burse şcolare pentru elevi.

Începând din 2019, prin donaţiile adunate de preotul Valer Sorin Russu, în cadrul proiectului, în jur de 600 de copii din zece comunităţi au fost invitaţi la masa festivă de Paşte şi la cea de Crăciun, iar în această perioadă premergătoare Crăciunului s-au alăturat mai multe biserici din România, astfel încât fiecare familie din acea zonă să beneficieze de pachete cu alimente.

„Lunar, către proiectele umanitare din Kenya trimitem cam 1.500 – 2.000 de euro. Aici nu e o sumă mare, însă acolo valorează foarte mult. De Paşte şi de Crăciun invitam 500 – 600 de copii la masă. Adunam copiii din 10 comunităţi – veneau însă şi adulţii – cumpăram capre, făină şi preparam masa. Pentru noi ar fi condiţii total improprii, dar pentru ei e perfect, este extraordinar. La sărbători se adună cam 5.000 – 6.000 de euro din donaţii, lumea ştie ce dorim să facem, iar astfel banii vin. Dumnezeu ştie că facem lucruri bune şi niciodată nu am rămas fără bani la o acţiune. Acum, se pare că situaţia s-a cam înrăutăţit fiindcă am văzut o mobilizare mare din partea întregii biserici şi se doreşte ca fiecare familie să primească pachete cu alimente. Noi ne mobilizăm în continuare să adunăm fonduri, fiindcă lucruri care pentru un european par banale, acolo fac diferenţa între viaţă şi moarte. Iar marea lipsă a acelor oameni este hrana şi apa. Da, va fi hrană, va fi apă de Crăciun”, a declarat pentru Agerpres preotul Sorin Valer Russu.

Acesta face în continuare un apel la solidaritate.
”Am demarat campania ‘Un Crăciun cu zâmbete în deşertul Chalbi’ şi încercăm să oferim anul acesta cât mai multe alimente copiilor din şcolile ‘patronate’ de proiectul ‘Kenya’. Am primit nenumărate cereri de ajutorare cu alimente, ceea ce până acum s-a întâmplat doar pe anumite zone sau grupuri. Astăzi este aproape generalizată cererea, semn că acolo se confruntă cu o criză alimentară. Încercăm şi noi, prin proiectul ‘Kenya’, să aducem un licăr de speranţă celor lipsiţi. Alăturaţi-vă nouă în acest demers caritabil! Renunţaţi la un pachet de ţigări, sau la o bere, sau la un desert. Dacă aţi câştigat financiar mai bine anul acesta, dăruiţi şi altora. Viaţa nu înseamnă doar a lua, ci şi a da!”, a fost mesajul preotului Sorin Valer Russu.
El slujeşte de 23 de ani în Biserica Greco-Catolică Luduş, cu hramul „Sfântul Apostol Petru”, este a 7-a generaţie de preoţi greco-catolici din familia sa, începând din anul 1736, iar în familia extinsă a acestuia sunt consemnaţi 54 de preoţi, ortodocşi şi greco-catolici.
Din acest motiv, a hotărât să îşi onoreze înaintaşii, iar astfel, pe lângă viaţa pastorală, a decis să se ocupe foarte intens şi de cea socială, deşi parohia sa este destul de mică.
Şi cum bunătatea şi empatia omenească nu ţin cont de confesiune, preotului luduşean i s-au alăturat numeroşi oameni de bine, care au început să îl sprijine lunar, astfel încât să contribuie la îmbunătăţirea vieţii în deşertul kenyan, nu doar de Crăciun şi de Paşte, ci pe întreg parcursul anului.
„Proiectul ‘Kenya’ are la bază cele trei principii morale: responsabilitate, solidaritate şi caritate şi în acest context desfăşurăm proiectele în Africa. La început am avut un prim contact cu Kenya prin părintele Aurelian Herciu. Ulterior, am dezvoltat proiectul în Uganda, Ciad şi Etiopia. În timp, ne-am dat seama că resursele sunt limitate şi atunci ne-am concentrat pe o direcţie, rămânând la proiectul ‘Kenya’, în care reuşim să derulăm acţiuni umanitare. Principalul obiect de activitate este achiziţionarea şi transportul de apă în deşertul Chalbi, unde trăiesc comunităţi tribale, unde există probleme serioase cu apa. La cererea preotului Herciu, care este misionar trimis de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, prin colaborare cu dânsul am început transportul de apă. Primul proiect a fost să ducem apă în comunităţi care depindeau în totalitatea de aceste transporturi. Am primit nenumărate fotografii cu copii suferinzi şi ne-a mişcat pe toţi. De la transporturile de apă am ajuns la burse şcolare. Îmi spunea colegul că cel mai frumos dar pe care putem să-l facem copiilor de acolo este să-i ajutăm să aibă parte de educaţie. În acest sens, am început cu o primă fată, Sharon Kizito, primul elev căruia i-am deschis uşa spre o viaţă mai bună, prin şcoală şi educaţie. Azi este studentă în anul III, semestrul I şi ne bucurăm pentru fiecare pas pe care ea îl face înainte”, a povestit preotul.

Sharon Kizito era în clasa a VIII-a când parohiei din Luduş i s-a solicitat ajutorul pentru a o îndruma spre o facultate.
„Am adunat banii, fata a terminat liceul şi, dintr-o păstoriţă, a ajuns studentă în anul III la Agronomie. La fel, am primit o altă scrisoare, cu adevărat emoţionantă, în care ni se spunea că mama unei fete adunase bani pentru liceu, soţul ei fusese omorât în luptele intertribale şi a decis să o retragă de la şcoală, fiindcă spunea că fără şcoală se poate trăi, dar fără apă, nu. Femeia a cumpărat apă pentru familie. A fost nevoie doar de 7.000 lei, în bani româneşti, pentru ca fata să termine liceul, iar acum este la colegiul medical, asistentă medicală, şi va avea un loc de muncă. De la cele două cazuri au început alte burse, am ajuns să influenţăm oarecum stabilitatea în zona de frontieră cu Etiopia, pentru că existau două şcoli şi atunci făceam transporturi de apă către ambele triburi. Trimiteam un ajutor la o şcoală, trimiteam şi la cealaltă, din celălalt trib. Asta ne-a facilitat colaborarea şi extinderea proiectului în zonă fiindcă ştiam că e linişte. Atâta timp cât am premiat copiii de la o şcoală dintr-un trib şi i-am premiat şi pe ceilalţi, din celălalt trib, s-a instaurat liniştea. Au urmat transporturile de alimente, în paralel cu apa. Un european nu o să priceapă niciodată cât preţuieşte apa şi mâncarea în Africa”, a arătat preotul.
Surprinzător, nu pandemia de COVID-19 a încetinit activitatea de ajutorare în anumite zone din deşertul Chalbi, ci reizbucnirea luptelor tribale, în special în perioadele secetoase, când localnicii nu au cu ce să îşi hrănească animalele.
„Cele două triburi au probleme specifice, unii sunt mulţi şi au animale mai multe, dar au terenuri puţine, alţii sunt mai puţini şi animale mai puţine, dar au terenuri mai multe. Şi când apare seceta, apar problemele. În aceste perioade noi nu putem să ne desfăşurăm activitatea, dar încercăm să vedem nevoile comunităţii, cum ar fi hrană pentru animale şi luptele dispar, dacă apar conflicte de la apă, trimitem apă şi disputele se diminuează. Acestea sunt problemele mari acolo: educaţia, lipsa de apă şi lipsa de alimente. Toţi banii pe care îi trimitem acolo sunt adunaţi din donaţii”, a precizat el.
Şi faptele bune continuă.
”O chestie pe care nu a făcut-o nimeni, în luna septembrie, în acest an, s-a organizat o excursie destinată unor copii care nu au ieşit niciodată din zona tribului. Au fost 54 de copii din ambele triburi, de la două şcoli, părinţi, profesori, luaţi şi duşi la Neyra timp de patru zile să vadă o şcoală, un spital, un autobuz, cum arată un oraş, cum arată oamenii. (…) Educarea acestor copii, civilizarea lor e cel mai important lucru. Mă refer la zonele de deşert, din nord. Noi am finanţat mare parte din această excursie pentru ca acei copii să vadă că pot ajunge acolo. Poţi să oferi educaţie unui copil să ajungă să îşi dorească mai mult. Noi le avem la dispoziţie, suntem privilegiaţi şi nu le ştim aprecia. Acolo, cel care este beneficiarul unei burse, a tras lozul câştigător, fiindcă va merge mai departe, inginer, doctor, i se deschid alte perspective. Noi pentru aceste perspective mai bune ne gândim şi acţionăm şi putem să o facem”, susţine preotul.
Sorin Valer Russu ne-a relatat şi cum a început totul, cum a ajuns o parohie din orăşelul mureşean Luduş să facă diferenţa dintre viaţă şi moarte în deşertul Chalbi. Preotul a amintit că, în anul 2019, a văzut o postare pe Facebook a Asociaţiei Sharing Love din deşertul Chalbi, în care se făcea apel pentru a se putea cumpăra apă şi acesta a fost punctul său de pornire.
„Nu am putut lua legătura cu asociaţia, dar am mers pe fir, am dat de părintele Helciu şi am trimis, în nume personal, banii pentru un transport de apă. Nu era mult, erau 300 de euro. Spunând mai departe, tot mai mulţi s-au oferit să contribuie şi vestea s-a dus. Totul se bazează pe donaţiile oamenilor din ţară, dar şi din străinătate, care trimit diferite sume de bani cu scopuri foarte clare. Noi postăm necesarul de bani pentru o acţiune anume, banii se adună, îi trimitem în Kenya, după care postăm facturi, fotografii, filmuleţe. Există transparenţă şi omul ştie unde a mers banul. Parohia Luduş a devenit un partener al proiectului, dar aproape tot vine din afara bisericii, vine în mod special de la persoane fizice. Aşa am aflat că, în 1970, în zona în care este acum deşertul Chalbi, era o pădure, oamenii au tăiat pădurea pentru agricultură şi s-a deşertificat zona. Statul a intervenit construind nişte rezervoare subterane, care se umplu cu apă când plouă. Uneori, statul intervine în crize majore, atunci fac nişte transporturi, dar de când suntem noi în zonă, statul nu a prea intervenit. Noi depunem eforturi, însă e total insuficient”, povesteşte preotul.
Prin donaţiile făcute prin parohia greco-catolică din oraşul Luduş, 4.200 de persoane din deşert primeau lunar 12.000 litri de apă, o cantitate mică ţinând cont că localnicii aveau nevoie şi pentru animale.
„Am gândit varianta să facem nişte rezervoare. Am cumpărat rezervoare de 10.000 l apă şi există o rezervă permanentă de apă. Noi studiem nivelul apei şi, când scade, îl alimentăm. Atunci evităm nişte crize. Acolo unde există o şcoală sau o grădiniţă, am făcut şi rezervoare. Unele şcoli şi grădiniţe au fost construite de noi, altele renovate de noi. Am plătit şi salarii ale cadrelor didactice câteva luni, pentru a nu se închide şcolile, fiindcă statul a sistat plăţile. Mai suportăm cheltuieli şi pentru sute de copii care mănâncă la şcoală o masă de prânz. Facem multe, dar nu suficient şi nu îmi explic cum pot să trăiască ei din apa şi din alimentele pe care le ducem noi, dar cumva se descurcă”, a subliniat preotul Valer Sorin Russu.
Am luat legătura cu părintele Aurelian Herciu, preotul misionar din misiunea românească din Hurri Hills, şi ne-a spus că activează în Kenya din anul 2014, alături de alţi colegi de-ai săi din România, şi că munca într-o astfel de misiune, deşi nu este simplă şi uşoară, oferă satisfacţii sufleteşti nebănuite.

„Vă salut cu drag din misiunea românească din Hurri Hills, Kenya, dieceza de Marsabit. Sunt Aurelian Herciu, preot misionar român, din partea Diecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Slujesc aici, în misiune, din anul 2014, însă prima experienţă misionară a fost în timpul anilor de seminar, când am ajuns pentru prima dată în Coasta de Fildeş şi am văzut ce înseamnă viaţa misionară. Munca pe care o desfăşurăm aici, în misiune, este o muncă importantă, preţioasă, atât pentru noi, cât şi pentru cei cu care lucrăm aici, împreună. Este o muncă pastorală, pe plan religios, de a vesti cuvântul Lui Dumnezeu, de a vesti credinţa, dar şi un ajutor social, un ajutor medical pe care îl oferim celor de aici şi tot ceea ce este nevoie pentru localnicii din misiune”, a declarat părintele Aurelian Herciu.

Potrivit acestuia, gândul său misionar s-a născut în anii de formare ca preot, atunci când îşi spunea mereu că poate oferi mai mult, poate ajuta mai mult pe cei din jurul său, iar visul său s-a materializat, cu sprijinul oamenilor cu suflet nobil de acasă.
„Când mi s-a oferit ocazia de a merge în misiune am spus da, fără să stau pe gânduri, pentru a-i ajuta pe cei care au mai puţin decât noi, de a veni în ajutor celor care au mare nevoie de noi. Ceea ce trăim noi, aici, nu e uşor, dar voi încerca să împărtăşesc cu cei de acasă două experienţe din aceşti ani de slujire misionară”, a afirmat el.

Iar acesta ne-a dezvăluit din experienţele sale trăite pe meleaguri îndepărtate.

”Prima parohie în care am fost, în Sololo, la un moment dat, mergând în sate, într-una dintre filiale, un catehet bătrân, David, în jur de 65 de ani, bolnav la pat, trecut prin multe experienţe – a fost şi victima unui atac, a unui masacru asupra creştinilor din tribul lui -, ne spunea în ultimele sale zile că, dacă nu ar fi fost misionarii, localnicii nu l-ar fi întâlnit pe Iisus, nu l-ar fi cunoscut pe Iisus. Un alt exemplu – o tânără care a terminat clasa a VIII-a venea să ne întrebe la misiune dacă putem să o ajutăm să continue şcoala, liceul, fiindcă acasă nu avea nicio posibilitate, stătea cu bunica ei, provenea dintr-o familie cu mulţi copii, fără tată, iar mama nu avea niciun venit pentru a o ajuta să continue şcoala. Atunci, cu ajutorul Domnului, cu ajutorul celor de acasă, al dumneavoastră, am reuşit să strângem suma necesară pentru fiecare an de liceu pentru această tânără. Este aproape în ultimul an de liceu şi toate acestea cu ajutorul dumneavoastră, al binefăcătorilor de acasă. Vă mulţumim din suflet tuturor, pentru rugăciunea, pentru sprijinul şi pentru jertfele pe care le faceţi pentru noi, cei din misiune, celor din proiectul ‘Kenya’, dar şi din celelalte proiecte pe care le desfăşurăm aici, mulţumim din suflet! Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră, al celor de acasă. Ajutaţi-ne să îi ajutăm, împreună putem face mai multe pentru cei de aici. O zi binecuvântată! Doamne ajută!”, a transmis părintele Aurelian Herciu.

(www.agerpres.ro)