Interviu cu Dragoș Colceriu despre talentul românesc de peste hotare

26 ianuarie 2022

Dragoș Colceriu este un tânăr târgumureșean care a plecat să studieze muzică modernă în Marea Britanie, mai exact la BIMM Institute din Manchester imediat după ce a terminat cursurile de chitară clasică la Liceul de Arte din Târgu Mureș. Activează în prezent în două trupe de muzică originală din Manchester, și anume trupa Deadwing împreună cu Ellie Peberdy-voce, Jake Lafferty-tobe, și Jack Stanley-bas, iar în trupa Luna Marble Dragoș cântă alături de Maria Rico-voce, Sean Stewart-tobe și David Grundy-bas. Pe lângă asta colaborează cu mai mulți soliști internaționali. Dragoș Colceriu a plecat din România pentru a avea o șansă, pentru a-și urma visul de a cânta la chitară electrică, pentru a învăța de la cei mai buni și pentru a da sens talentului cu care s-a născut. Cu toții suntem datori să valorificăm darurile pe care viața ni le-a oferit și iată că tânărul chitarist român se bucură de succes departe de țară, dar făcându-ne mândri că este al nostru. Vă invit să descoperiți frânturi din viața talentatului Dragoș Colceriu în rândurile ce urmează.

Reporter: Povestește-ne despre istoria celor două trupe în care activezi.

Dragoș Colceriu: Prima dată am intrat în Deadwing în timpul facultății între anul 2 și anul 3, în vara aia. Colegii mei sunt din același an cu mine. În vara aia chitaristul lor plecase în America și am cântat la două concerte cu ei ca și substitut și mi-a plăcut foarte mult muzica făcută de ei, de ei ca persoane și mi-am exprimat intenția de a rămâne în trupă. Până la urmă chitaristul lor a plecat din trupă definitiv și am intrat eu în septembrie 2019. Trupa Luna Marble e mai nouă, doar de vreun an. Eu am cunoscut-o pe Maria înainte de pandemie, lucrăm foarte bine împreună, am făcut o grămadă de muzică în pandemie. Aveam un proiect care se numea „Splsh” în care am lansat doar o piesă, am înregistrat piesa asta pentru un examen de-al ei de la facultate și a ieșit foarte fain și am zis să o lansăm dacă tot am făcut ceva foarte fain. Apoi am început să repetăm cu un basist si un toboșar de la ea de la facultate, și așa ne-am strâns la repetiții. Noi aveam deja câteva piese, le-am arătat și lor, ei și-au pus propria amprentă, am văzut că merge treaba, că avem chimie și restul e istorie…am început activitatea ca și trupă.

Rep.: Care e diferența dintre cele două trupe?

D.C.: Pentru mine e interesant să lucrez cu oameni diferiți pentru că îmi place să fac chestii diferite. Sunt două trupe de rock, amândouă au patru membrii: chitară, tobe, bas, voce dar persoanele sunt foarte diferite în primul rând, muzica e diferită, vibe-ul e diferit, totul e diferit oarecum chiar dacă structura e aceeași.

Pentru mine e interesant să fac asta pentru că scoate altă parte din mine ca expresie artistică.

Din iubire pentru muzică

Rep.: Este deja o meserie din care poți să te întreții?

D.C.: E de plăcere, e din iubire pentru muzică și vrem să împărtășim asta cu ceilalți, vrem să fim cât de profesioniști se poate, luăm destul de în serios treaba asta. Am început să facem și ceva bani, de exemplu cu Deadwing avem tricouri, vindem tricouri. Cu Luna Marble nu avem încă ceva de genul. Trupele de muzică originală nu sunt plătite atât de bine mai ales concertele dar mai primești… Cu Luna Marble am organizat în 22 noiembrie un concert de lansare de single cu încă trei trupe și acolo noi ne-am ocupat de tot, și noi ne-am ocupat și de bilete. Deci ceva bani facem, dar totul se duce în contul trupei, pe înregistrat, studiourile sunt scumpe. Când vrei să lansezi muzică banii pe astea se duc, pe înregistrare, mix-master, coperta de album sau de single că trebuie făcută de un artist. Unii sunt norocoși și au un artist în trupă și nu mai trebuie să plătească dar la noi nu e cazul, deci sunt o grămadă de costuri.

Rep.: Te-ai gândit să vii în România cu trupele tale?

D.C.: Mi-ar plăcea foarte mult. E mai complicat din punct de vedere logistic pentru că trebuie să zburăm spre România ceea ce înseamnă că nu putem aduce instrumente și trebuie să le împrumutăm, să ne gândim de la cine să le împrumută. Eu m-am gândit la asta și eu aș vrea, mi-ar plăcea mult să cânt acolo.

Rep.: Te-ai gândit să te întorci în țară? Sau viitorul tău e în Anglia?

D.C.: În prezent nu mă gândesc să mă întorc. Îmi place ce fac aici, simt că construiesc ceva fain cu trupele, și eu mai fac și tot felul de alte lucruri, mai cânt cu diferiți soliști. Înainte de pandemie cântam cu mai mulți, acum cânt doar cu o tipă, Anamelia care e poloneză, e și ea aici în Manchester și cântăm Pop, R&B, Soul. În rest aș vrea să încep și în trupe de cover pentru că e un mod bun de a câștiga ceva venit dar încă nu am apucat să fac chestia asta dar cine știe… Aici e mult mai mare deschiderea pentru ce vreau eu să fac. E o scenă muzicală care în România, sau în Târgu Mureș nu există, nu este așa mare deschidere…aici sunt locuri, trupe, evenimente, mereu se întâmplă câte ceva, mereu este câte un concert, sunt de la localuri mici pentru trupele noi la locuri pentru trupe world class, deci sunt toate genurile de locuri, și este o adevărată scenă muzicală. Și de asta îmi place aici. Îți dai seama că nivelul meu de trai ar fi mult mai bun în România și de fiecare dată când mă duc acasă simt chestia asta și oarecum simt că aș putea să mă realizez muzical și în România dar eu vreau mai mult, și îmi place ce fac aici. Visul meu este să trăiesc din muzica pe care o fac, din propria mea expresie artistică.

„Românii sunt mai direcți, mai critici…aici nu merge așa”

Rep.: Ce e cel mai greu când pleci în străinătate să îți urmezi visul?

D.C.: Ceea ce pot să zic e că totul e diferit aici. Când am fost mai mic ai mei m-au mai dus prin Europa dar Anglia este propria ei lume. Eu când m-am mutat aici mi-am dat seama că Anglia e mai aproape de America decât de Europa. Nu am fost niciodată în America dar e foarte diferit. Oamenii sunt foarte diferiți, inclusiv felul în care arată. Probabil cel mai greu a fost din punct de vedere cultural și social. Românii sunt mai direcți, mai critici…aici nu merge așa. La început am fost așa dar am simțit că e ceva puțin ciudat la mine si-am dat un pas înapoi și am stat să observ o perioadă. Într-un fel asta a generat și o frică în mine, o frică de a nu fi acceptat. În primul an de facultate am stat în casă tot anul, am mers numai la cursuri ceea ce nu a fost tocmai ok. În al doilea am mi-am zis că trebuie să fac și eu ceva, că nu pot să stau numai în casă și am început să mă implic cu tot felul de chestii la facultate și am început să cunosc oameni. Dar da, din punct de vedere cultural și social a fost cel mai greu.

Rep.: Există o diferență pe care ai sesizat-o dintre o facultate muzică din România și una din Anglia, vorbind cu alți colegi de-ai tăi care studiază la noi în țară?

D.C.: Chestia e că din start facultățile sunt diferite. În România Conservatorul e pe clasic, asta a fost și motivul pentru care am venit aici pentru că am vrut să fac muzică modernă, contemporană, am vrut să cânt la chitară electrică nu la chitară clasică. Unde am fost eu și mai diferit pentru că la BIMM pun mult accent pe industrie, să înțelegi cum funcționează businessul…în primul an am avut o materie care se numește „Music Business” unde ne-au explicat cum funcționează, cum faci banii, cum stă treaba cu drepturile de autor pentru piese, care sunt modele de business, ce e vechi, ce e nou, cum e acuma. Am mai avut o materie care se numește „Artist Development” unde a trebuit să formăm o trupă sau un grup și să facem o lansare. Ei ne-au ajutat cu studioul…materia aia e o idee bună dar în practică nu prea a mers pentru noi. A fost o experiență ușor ciudată. Ce mai e diferit e că aici nu prea sunt examene, la mine notele mi le-am luat din esee. De exemplu și la proiectul cu lansarea noi am făcut treaba asta practică dar noi nota am luat-o dintr-un eseu despre experiența noastră. La fel și la Music Business, a trebuit să facem un eseu academic, ceea ce a fost puțin ciudat.

Rep.: Există evenimente importante pe care le-ați plănuit? Sau planuri individuale?

D.C.: Am început recent să predau ceea ce e foarte frumos și sunt foarte entuziasmat de asta. Fac ore particulare, și încă toți elevii mei sunt români, facem ore pe Zoom, sunt din Târgu Mureș. Eu sunt în Manchester dar predau oriunde. Scopul este să îmi găsesc niște studenți și aici, și dacă cineva vrea ore poate să mă contacteze. Cu trupele mergem înainte,avem concerte, plănuim următoarele lansări. Cu Luna Marble intrăm în studio prin luna martie să înregistrăm următoarea piesă. Cam asta e cu trupele că totul se învârte în jurul lansărilor. Acum joi am fost și am cântat cu Deadwing în Edinburgh, într-un local, pentru că toboșarul nostru e scoțian. Nu e nimic major, concret ce urmează dar noi repetăm, ne pregătim. În toamnă am lansat cu Deadwing piesa „The Faceless” și cu Luna Marble piesa „Running” și după au venit sărbătorile.

Rep.: Cum poți să analizezi succesul pe care îl aveți în lumea muzicii?

D.C.: Interesantă întrebarea asta…îți cam dai seama dacă le place oamenilor, e o chestiune de energie până la urmă. Pentru mine cel mai important e să le placă oamenilor la concerte și așa mai departe, să fie vibe-ul ăla mișto. Ține mult și de social media, asta e o mare parte din a fi o trupă mai ales pentru noi care suntem la început. Avem mici succese…cu Luna Marble pentru piesa „Running” la lansare a fost aproape sold-out, a fost foarte fain, cu Deadwing iar a fost sold-out. Cumva cu Luna Marble e mai ușor că muzica e mai accesibilă, cu Deadwing uneori nu e așa ușor, e mai de nișă. E clar că Deadwing are un vibe mai întunecat. Mai devreme m-ai întrebat de diferențele dintre trupe…asta e clar o diferență. În Deadwing mergem uneori și mai în profunzime, asta nu știu dacă e și pentru că trupa este de mai mult timp dar aici avem și influența asta de „progressive” iar eu întotdeauna am fost fan al muzicii progresive și ăsta e unul dintre motivele principale pentru care am vrut neapărat să fiu în trupa asta pentru că am simțit că pot să-mi exprim partea asta acolo. Eu oricum am nuanța asta în mine care iese la suprafață și cu Luna marble, și acolo avem piese mai complexe dar acolo e energia asta de rock&roll și e fain pentru că oamenii simt energia asta când noi cântăm și asta îmi place foarte mult la Luna Marble. Deadwing e mai de nișă, e o deschidere mai mare pentru mine ca expresie artistică, poate, iar la Luna Marble e fain că e o chestie colectivă. Și Deadwing o să ajungă acolo eventual doar că e mai greu să găsim oamenii cărora chiar le place ce facem noi. Asta e și cea mai mare provocare pentru că noi știm că ceea ce facem e ceva mișto dar e mai greu să găsim publicul nostru. Oricum noi punem mare preț pe sinceritate…ce iese aia iese.

„Asta vreau să fac, whatever it takes”

Rep.: E cea mai bună alegere pe care puteai să o faci, cu muzica?

D.C.: De când am cântat prima dată la chitară am știut că asta e ceea ce vreau să fac, orice ar necesita, whatever it takes. Asta vreau să fac. Întotdeauna am vrut să creez, să mă exprim artistic. Iubesc chitara în general dar ador chitara electrică. Și după ce în liceu am făcut chitară clasică mi-am dat seama că ar trebui să mă duc în altă parte ca să studiez chitara electrică și am ales Anglia pentru că industria muzicii este foarte dezvoltată aici și sunt foarte multe oportunități.

Rep.: Ai vrea să mai continui studiile în domeniul muzical? Te gândești la un master?

D.C.: Am niște variante. Sunt trei facultăți mari de muzică în Manchester. În prezent mă gândesc că dacă e să mai fac ceva școală va fi ceva Jazz pentru că îmi place dar nu am învățat niciodată formal, am învățat singur și dacă aș ști să cânt și Jazz ar fi foarte mișto. Am făcut clasic și sunt foarte recunoscător, am făcut muzică contemporană și toată paleta asta dar după cum văd eu cealaltă mare școală ar fi Jazzul.

Dragoș Colceriu este un artist pe care îl dorim acasă, pe care vrem să îl ascultăm la radiourile naționale dar cu siguranță Anglia a câștigat un cântăreț cu care se poate lăuda. Să mergi înainte cu visul tău orice ar fi este un gest de mare curaj și responsabilitate. Să îți auzim acordurile de peste tot, asta îți dorim Dragoș fiindcă seva spiritului de om cinstit, curat și talentat continuă să urce prin rădăcinile ființei tale. Bravo!

A consemnat Mălina MORARU

Lasă un comentariu

Anulează răspunsul

Doina Colceriu spune:

27 ianuarie 2022 la 11:03

Bună ziua, „zi-de-zi”!
Mulțumesc doamnei Mălina Muraru pt interviul cu Dragoș Colceriu și publicației dvs pt redarea acestuia.
Va mulțumesc ca acordați atenția cuvenita tinerilor români plecați din țara noastră pt perfecționarea studiilor în ceea ce este pasiunea lor și nu au găsit deocamdată specializari și în România.
Speram ca mulți dintre ei se vor întoarce acasă pt a fi „ghizi”, profesori, mentori ai generațiilor viitoare.
Cu respect,
Doina Colceriu – Sighisoara

Răspunde