Vizi Imre, de la Batoș la Torino, via Eurovision România! Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1649 Vizualizări

Vizi Imre, de la Batoș la Torino, via Eurovision România!

În anul 2014 Vizi Imre participa la selecția națională Eurovision cu piesa „Kind of Girl” și obținea un onorant loc doi în în clasamentul întocmit de juriu. În 2022, Vizi revine în competiția națională Eurovision cu piesa „Sparrow” alături de care visează la Torino, orașul care va găzdui ediția din acest an Eurovision Song Contest. Despre această participare și nu numai,vă invităm să aflați în interviul următor acordat cu amabilitate de Vizi Imre.

Reporter: Care au fost începuturile tale în ce privește muzica?

Vizi Imre: La modul serios, cu muzica am început undeva în clasa a IX-a, la Liceul ”Lucian Blaga” din Reghin, împreună cu Szabó Előd de la Titan. El avea ceva vechime la acel moment, undeva la trei luni, deci eram începători oarecum amândoi. Mi-a scris pe o hârtie vreo șapte acorduri la chitară și am început să-i dăm bătaie. În clasa a X-a, a luat ființă trupa Titan, sunt membru fondator, alături de care am cântat o bună perioadă de timp. La acea vreme aveam oarece habar de chitară, dar foarte puțin. La Reghin am avut un învățător, Nagy Feri, care era și muzicant, care mi-a predat chitară vreo trei luni de zile. Aveam 9 ani, vârstă la care nu prea s-a ales de mine chitarra. Bucuria mea cea mare era să merg să mă dau cu bicicleta, nu să merg să învăț să cânt la chitară.

Rep.: Cum a fost desprinderea de Titan?

V.I.:M-am desprins de trupa Titan într-un mod destul de interesant. Am avut o cântare într-un loc și la mine au venit mai mulți să-mi ceară autograf decât la Előd. Atunci am zis că e momentul să îmi găsesc un drum propriu, să nu mai cânt cu Titan unde Előd era șefu. După prezența la ”Vocea României” am început să primesc numeroase invitații de a cânta, fapt care a și determinat alegerea unui drum propriu. ”Toți oamenii cu care m-am intersectat la ”Vocea României” pot spune că au fost și sunt în continuare super faini”

Rep.: Cât ți-a schimbat din percepție prezența la ”Vocea României”?

V.I.: Totul aș putea spune. Îmi spuneam atunci: merg la București la Vocea României, la români cum se zice, și dacă mă întreabă, eu n-am să neg că sunt ungur, chiar dacă trăiesc în România. Cu așa gând am și plecat la București, convins fiind că nu voi face eu cine știe ce acolo. Nici măcar bagajul nu mi l-am desfăcut, convins fiind că nu voi face prea mulți purici pe acolo. Efectiv, aveam bagajul făcut și așteptam pe cineva să-mi zică cineva să plec acasă. Spre bucuria mea, lucrurile au stat exact pe dos, nimeni nu a avut absolut nicio treabă, de unde vin, de-al cui sunt și alte chestii de acest gen. Atâta timp cât te prezinți super ok și poți face treabă faină cu ceilalți, ești apreciat și respectat. Acesta a fost șocul meu cel mai mare, convins fiind că mă vor expedia una două acasă. Toți oamenii cu care m-am intersectat la ”Vocea României” pot spune că au fost și sunt în continuare super faini. Acolo am cunoscut cam 80% din oamenii care se învârt în această industrie muzicală de pe la noi. De atunci ținem legătura în continuare, o mulțime de oameni minunați, unul mai fain ca altul. Pot spune că prezența mea la ”Vocea României” mi-a schimbat oarecum concepția despre muzică, despre modul de a face muzică. Un exemplu foarte interesant este cel cu Marius Moga care mi-a spus la un moment dat: e fain să știi să cânți 10 mii de acorduri, să faci nu știu ce muzică supersofisticată, dar provocarea cea mare este să oferi omului o muzică din trei acorduri, să te văd atunci cu transmiți o intensitate în muzică având la îndemână trei acorduri, iar oamenii să aprecieze, să spună că e original și să te asculte cu plăcere. De atunci am început să-mi schimb modul de a compune. Mai nou, accentul îl pun pe ce am de spus, pe ce vreau să transmit, apoi pe muzică. Primordial e mesajul, apoi linia melodică. Practic, muzica sevește poveștii care vreau să o spun.

Rep.: Cum a fost prima ta prezență la Eurovision?

V.I.: S-a întâmplat în anul 2014 cu piesa „Kind of Girl”. Am ajuns în finală, lucru la care nu mă așteptam. Credeam pe atunci că la Eurovision totul e aranjat, chestii de genul: dacă nu ai vreo rudă sau pilă în TVR nu merită să te prezinți. Nu a fost așa, dovadă că am ajuns în finală care a fost câștigată în cele din urmă de Paula Seling și Ovi.

Rep.: Cum a fost acel moment pentru tine?

V.I.: Extrem de interesant a fost și atunci. Eram practic în vacanță, efectiv nu am prea mult timp să mă pun la punct cu participarea mea la Eurovision, aici incluzând și partea de promovare. Am ajuns acasă marți din vacanță, iar joi a fost finala unde trebuia să particip. Conform juriului, am ocupat locul doi, după Paula Seling și Ovi ceea ce a fost un rezultat chiar foarte bun, având în vedere condițiile și graba cu care am participat la acea finală. Asta a fost și motivul pentru care am spus că neapărat trebuie să mai particip cândva la Eurovision, dar așa cum trebuie, cu toate lucrurile făcute, mult mai serios. Atunci în 2014, fără nicio promovare am reușit să ocup locul 2 conform juriului, acum, cu toate lucrurile făcute așa cum trebuie și la modul foarte serios, cu o promovare foarte bună, teoretic te duce cu gândul că ar trebui să câștig la această nouă participare. Nu ascund faptul că vreau să câștig Eurovisionul, să fiu primul care aduce acest eveniment important în România. Dacă câștig selecția națională și mă prezint bine la Torino, sper să schimb și niște mentalități ale celor din afară legate de România Nu mai vreau ca cineva să aibă de suferit în Europa pe motiv că are act de identitate românesc.

Rep.: Când te-ai gândit la modul serios să participi la ediția din acest an a Eurovisionului?

V.I.: Nu m-am gândit eu foarte tare la acest concurs până când am văzut anunțul postat de TVR legat de preselecție. Atunci am zis să trimit și eu o piesă, să vedem ce o să iasă. După ce mi-au luat piesa, după ce am văzut cum se comportă pe YouTube am zis hopa, nu-i de glumă, aici e treabă serioasă. Atunci am început să mă axez un pic mai tare pe promovare, inclusiv un remix la piesă realizat la Kiss FM – Kiss in the Mix – tocmai pentru a putea promova piesa și mai bine. Așa se face că în data de 23 decembrie am primit vestea că am fost selectat pentru semifinala selecției naționale Eurovision România. ”La câte s-au întâmplat, prin câte a trecut acest album până să fie gata, ne-am gândit să facem un film”

Rep.: Ce ne poți spune despre piesa „Sparrow”?

V.I.: Nu este o piesă compusă special pentru Eurovision, nu am acest obicei, compun doar piese cu mesaj, și dacă cred că se potrivește cu formatul unui concurs de acest gen, mă prezint cu ea, nicidecum nu o compun special pentru Eurovision. E ca și cum domnul învățător îți spune să faci o compunere despre zăpadă care să umple trei pagini, iar tu ești lipsit complet de inspirație, doar să faci compunerea respectivă conform cerințelor. Piesa vorbește despre o iubire neîndeplinită. Majoritatea au avut parte de așa ceva, știi că e acolo, o vezi îți vine să o îmbrățișezi dar nu poți, și atunci mergi acasă și te dai cu capul de toți pereți că nu poți avea acea iubire.

Rep.: De unde ți-a venit ideea acestei piese?

V.I.: Am fost în Polonia la un songwriting camp unde în fiecare zi trebuia să facem câte două piese. Practic, într-un interval de patru ore cât dura o sesiune trebuia să iasă o piesă. Așa de tare m-a prins chestia asta, am venit acasă și la studioul meu din Batoș mi-am propus să compun măcar o piesă pe zi. La un moment dat am dat peste un articol în care se vorbea despre problemele într-o relație. Conform unor anumite studii, în ultimii doi ani foarte multe relații au avut de suferit. Divorțuri, despărțiri, certuri, violență în familie, și am zis să încerc să ating acest aspect. Așa se face că am intrat în studio, având starea respectivă de care am pomenit, și într-un final a ieșit o piesă de care sunt foarte mândru.

Rep.: Ajungem la mult așteptatul album al tău. În ce stadiu se află acesta?

V.I.: Albumul se numește „The Chaos in my Mind”. Lucrăm la el de vreo șapte ani de zile lături de muzicieni foarte dragi și foarte faini. Pe partea de tobe am lucrat cu Pál Gábor, cu Robert Brai pe partea de chitară, cu Sárosi Péter la partea de clape, muzicieni cu care cânt de obicei, iar pe viori am lucrat cu Qvartetul Artemis. Toată construcția acestui album se face local, cu artiști de-ai locului cum se zice, și sper să iasă o treabă foarte faină. Ca și stadiu al albumului, înainte să ne închidă nenea Iohannis pe toți cu pandemia asta, am înregistrat partea de viori, urma partea de suflători dar a trebuit să închidem tot ca urmare a restricțiilor cauzate de pandemie. Dacă totul merge bine, sper ca de Crăciun să avem albumul gata terminat, să-l am în mână cum se zice. Albumul va conține 10 piese, din care nu va face parte piesa ”Sparrow”. O parte importantă din acest album este înregistrată în studioul meu de la Batoș. Inițial am început la un alt studio dar am luat o țeapă și atunci m-am decis să-mi fac studioul propriu acasă la Batoș, pe Valea Luțului. Ce este fain la acest album, toate piesele sunt trase live, de la tobe până la instrumentele de suflat, totul live, fără niciun ajutor din partea computerului.

Rep.: Pregătești ceva special pentru lansarea acestui album?

V.I.: Încă nu știu cum voi face exact lansarea acestui album, ceea ce știu sigur este că albumul va avea parte și de un film despre cum a fost făcut ”The Chaos in my Mind”. La câte s-au întâmplat, prin câte a trecut acest album până să fie gata, ne-am gândit să facem un film. Am și filmat tot acest proces de formare a albumului care va puea fi văzut în cadrul filmului care va fi prezentat la lansarea albumului. Practic, filmul va veni la pachet cu noul album. Dacă nu voi putea face lansarea de album, acum cu vremurile astea nu ști niciodată, măcar filmul să fie prezentat, care va reliefa munca la acest album care s-a întins pe durata a șapte ani.

Rep.: Revenind la Eurovision, în ce stadiu se află selecția națională?

V.I.: Săptămâna trecută s-a dat startul filmărilor pentru clipurile pieselor calificate în semifinală. Piesele pot fi vizionate pe eurovision.tvr.ro, pe YouTube și pe pagina de Facebook Eurovision România. Aici se va putea vota inclusiv piesa ”Sparrow” în intervalul 9 februarie, ora 20.00 – 10 februarie, ora 20.00. Publicul va putea vota cinci piese care vor intra în semnifinala din 12 februarie în urma căreia se vor alege cele 10 piese care vor fi în finala Eurovision România care va avea loc în data de 5 martie

Rep.: Putem vorbi de un pas de la Batoș la Torino? Visai la un astfel de moment?

V.I.: Îmi doresc din tot sufletul să ajung la Torino. Nu fac rabat de la nimic, voi face tot ce-mi stă în putință, voi da totul ca să câștig selecția națională a Eurovisionului. Nu am avut niciodată vreun vis legat de muzică. Vroiam doar să fac muzică și să mă bucur de ceea ce fac. La fel se întâmplă și acum. Îmi doresc să câștig Eurovisionul, dar în același timp vreau să și bucur de tot ce înseamnă acest parcurs, și dacă câștig și dacă nu. Vreau să mă bucur de tot, de oameni, de filmări, de muzică. Până la urmă, și acesta este un câștig, unul extrem de fain și de prețios.

A consemnat Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE