”#SolidariCuUcraina”, campanie demarată de Poșta Română Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 163 Vizualizări

”#SolidariCuUcraina”, campanie demarată de Poșta Română

Conducerea Companiei Națională Poșta Română a decis să se implice în susținerea cetățenilor afectați de războiul provocat de Rusia în Ucraina, punându-și la dispoziție infrastructura pentru colectarea și distribuirea de ajutoare umanitare.

Potrivit informațiilor furniziate de Meda Iacob, directoarea Oficiului Județean de Poștă Mureș, în județul Mureș au fost amenajate două puncte de colectare unde pot fi aduse colete cu ajutoare: la Oficiul Poștal Târgu Mureș, situat pe strada Revoluției nr. 2/A (de luni până vineri, între orele 8.00 – 19.00 și sâmbătă, între orele 9.00 – 13.00) și la Oficiul Poștal nr. 2, situat pe strada Liviu Rebreanu nr. 41 (de luni până vineri, între orele 8.00 – 19.00).

În cadrul campaniei denumită ”#SolidariCuUcraina”, mureșenii sunt rugați să doneze produse alimentare neperisabile și produse nealimentare (de igienă, de strictă necesitate, pături, etc.). Totodată, cetățenii și ONG-urile care doresc să trimită ajutoare umanitare în Ucraina au la dispoziție centrele județene de tranzit.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE