Nemulțumirile președintelui palestinian Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 117 Vizualizări

Nemulțumirile președintelui palestinian

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a evidenţiat duminică „standardele duble” ale ţărilor occidentale, care se grăbesc să invoce dreptul internaţional pentru a impune sancţiuni Rusiei pentru invadarea Ucrainei, dar nu procedează similar în cazul Israelului pentru „crimele” comise în teritoriile palestiniene.

Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) nu a condamnat recenta invazia Ucrainei de către Rusia, ţară membră a Cvartetului pentru Orientul Mijlociu şi care recunoaşte oficial Palestina ca stat, spre deosebire de Statele Unite şi de majoritatea ţărilor europene.

Această reticenţă i-a iritat pe diplomaţii occidentali din Ierusalim şi din teritoriile palestiniene. Mai multe surse diplomatice occidentale au confirmat AFP, sub condiţia anonimatului, solicitările adresate ANP – al cărei prim donator este Uniunea Europeană – de a condamna invadarea Ucrainei.

Duminică, în cadrul unei conferinţe de presă alături de şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, preşedintele ANP, care sâmbătă a împlinit 87 de ani, a evidenţiat „standardele duble” ale occidentalilor în dosarul Ucraina, comparativ cu cel al Teritoriilor palestiniene.

Amnesty International, Human Rights Watch şi ONG-ul israelian B’Tselem acuză Israelul că a instituit un regim de apartheid împotriva palestinienilor.

„Evenimentele actuale din Europa au scos la iveală standarde duble”, a afirmat Mahmoud Abbas.”În pofida crimelor ocupaţiei israeliene, care echivalează cu epurarea etnică şi discriminarea rasială şi care au fost recunoscute de organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului (…), nu găsim pe nimeni care să tragă la răspundere Israelul, care acţionează ca un stat deasupra legii”.

„Ceea ce se întâmplă în Palestina nu poate fi tolerat, dreptul internaţional nu poate fi încălcat şi ne întrebăm dacă dominaţia autorităţilor israeliene de ocupaţie asupra poporului palestinian, umilirea demnităţii acestuia şi încălcarea drepturilor sale legitime pot continua fără a se lua măsuri care să le pună capăt”, a adăugat Abbas.

În opinia unei foste membre a comitetului executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP), Hanane Ashraoui, refuzul palestinian de a condamna Rusia nu arată un sprijin explicit pentru Moscova, ci pune în lumină „ipocrizia” occidentalilor care au impus rapid sancţiuni Rusiei, dar nu şi Israelului pentru politica sa în Teritoriile palestiniene ocupate.

„Nu suntem de partea Rusiei, dar simţim o nedreptate”, a spus ea pentru AFP înaintea întrevederii Abbas – Blinken. În 1967 Israelul a ocupat Cisiordania şi Ierusalimul de Est, sectorul palestinian al Oraşului Sfânt, pe care apoi l-a anexat. Statul evreu impune, de asemenea, de 15 ani, un blocaj Fâşiei Gaza.

(E.T.)

( www.agerpres.ro )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE