Iluminatul public din Luduș modernizat cu 3 milioane de euro Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 135 Vizualizări

Iluminatul public din Luduș modernizat cu 3 milioane de euro

Conducerea Primăriei orașului Luduș a atribuit, în data de 18 aprilie 2022, societății Elbi Energy Projects SRL București, un contract în valoare de 14.894.967 de lei (circa 3 milioane de euro), fără TVA, pentru execuția lucrărilor din cadrul obiectivului de investiții ”Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public”, informează www.licitatiapublica.ro.

Potrivit Caietului de sarcini al licitației, necesarul de aparate de iluminat pentru realizarea unui iluminat public în orașul Luduș care să corespundă standardelor din domeniu este de 2.154 de bucăți, iar necesarul de stâlpi noi, cu înălțimi de 4,5 – 8 metri, este de 99 de bucăți.

”Pe lângă acestea, vom avea o serie de treceri de pietoni care necesită 30 de bucăți de aparate de iluminat și 28 de bucăți stâlpi mecanici”, se menționează în documentul aprobat de Cristian Moldovan, primarul orașului Luduș.

Proiectul este finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional și din bugetul local, iar execuția lucrărilor se va realiza conform documentației tehnice faza PT realizată de SC Ago Proiect Engineering SRL.

”Pornind de la prescripțiile impuse de standardele în vigoare și de la o serie de alte constatări din teren în cadrul proiectului se propun următoarele lucrări principale: crearea unui sistem nou de iluminat public, pentru a îndeplini atât parametri cantitativi cât și parametri calitativi impuși, creșterea siguranței traficului atât pentru automobiliști cât și pentru pietoni prin iluminarea trecerilor de pietoni, implementarea unui sistem de comandă și control printr-un sistem inteligent de management prin telegestiune care va monitoriza în timp real comanda și starea de funcționare a aparatelor de iluminat”, se mai precizează în Caietul de sarcini.

Contractul va avea durata de 18 luni.

Alex TOTH

Foto: I Love Luduș – Facebook

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE