<a href=ONU anchetează adopţiile de copii ucraineni în Rusia"> Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 51 Vizualizări

ONU anchetează adopţiile de copii ucraineni în Rusia

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a declarat că oficiul său anchetează cazuri de copii deportaţi forţat din Ucraina în Rusia şi oferiţi acolo unor familii ruse, spre adopţie.

În faţa Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, reunit la Geneva în a 50-a sesiune, Bachelet a afirmat că unii copii au fost „răpiţi din orfelinate”.

Se presupune că din februarie, când a început invazia rusă în Ucraina, mii de copii au fost strămutaţi din această ţară în Rusia, menţionează AFP. Încă din martie, ONU a atras atenţia asupra riscului de adopţii forţate de copii ucraineni, în special pentru cei 91.000 instituţionalizaţi la începutul războiului – majoritatea în estul Ucrainei, unde secesioniştii pro-ruşi se confruntau din 2014 cu forţele guvernamentale ucrainene.

„Suntem îngrijoraţi în privinţa presupuselor intenţii ale autorităţilor ruse de a permite strămutarea copiilor ucraineni în familii care trăiesc în Federaţia Rusă, (intenţii care) nu par să includă măsuri de reîntregire a familiilor, nici să respecte interesele copilului”, a afirmat Bachelet în Consiliu.

„Vom continua să urmărim îndeaproape situaţia”, a promis ea.

Săptămâna aceasta, Asfhan Khan, directoare regională pentru Europa şi Asia Centrală a Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), a avertizat că „adopţia nu trebuie să aibă loc niciodată în timpul unei situaţii de urgenţă sau imediat după aceea”. Ea a arătat că nu trebuie să se presupună că aceşti copii sunt orfani, ci „orice decizie de a strămuta un copil trebuie să aibă la bază interesul acestuia, iar orice strămutare trebuie să aibă loc benevol”.

AEP

(www.agerpres.ro)

Foto: www.opiniatimisoarei.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE