Mureșul, un râu care și astăzi mai plânge…

Oare câte persoane dintre sutele care trec zilnic pe drumul E60 pe lângă Monumentul de la Oarba de Mureș fac un ocol pentru a se reculege în acest loc plin de istorie? Sau oare câți dintre toți acești oameni grăbiți prin viață cunosc însemnătatea dealului Sângeorgiu din satul Sfîntu Gheorghe?

“Aceste dealuri, dacă ar vorbi/Și iarba de ar putea ca să grăiască,/Înlăcrimate ele ar povesti/De un război și o oaste românească.” (fragment din poezia Necunoscutului soldat autor Vasile Dătășan) .

Acum 78 de ani, pe dealurile ruginite de culoare, mii de tineri și-au jertfit viața în speranța eliberării  vatrei noastre românești, mânați fiind de dragostea de țară.În timpul celui de al Doilea Război Mondial, ofensiva trupelor sovietice face ca în vara anului 1944, operațiunile militare să ajungă pe teritoriul românesc.În urma proclamației de la 23 august 1944, a fost răsturnat regimul lui Ion Antonescu, armata română trecând de partea URSS-ului.A fost însă un angajament verbal, iar, din pacate, soldații români au fost tratați de sovietici ca foști inamici și nu ca aliați (din Monografia oraşului Iernut până în 1947 autor prof. Gheorghe Andreica), fapt evidențiat perfect la bătălia de la Oarba de Mureș.La începutul lunii septembrie, după ce au trecut Mureșul, nemtii au distrus podul de peste râu și s-au instalat pe dealul Sângiorgiu. Cota 495 avea să devină cota sentinței la moarte pentru soldații români ce au luptat pentru eliberarea acestui deal,  cu siguranță, fără să cunoască ordinul lui Stalin – care ar fi zis:”Să moară precum la Odessa, fără armă, fără sprijinul armatei noastre, indiferent de timp și de conditii”. Așa cum continuă să descrie lupta în Monografia oraşului Iernut până în 1947 dnul profesor  Gheorghe Andreica :  “atacurile au durat mai multe zile și nopți. Era greu să ajungi sus pe creasta unde erai întâmpinat printr-un foc încrucișat, de multe ori în condiții de ploaie și noroi. Mulți ostași români nici nu au apucat să pună piciorul dincolo de Mureș, murind din cauza atacului inamic, fie prin împușcare, fie prin înec”.   Parcă și versurile din poezia Necunoscutului soldat -autor Vasile Dătășan:  “Si apele ce curg de ar grăi/și țărmul ce, lovit de val, se frânge/ne-ar spune ce au văzut cu ochii lor,/că Mureșul a fost un râu de sânge” ne descriu tragedia din această epopee… Ordinul comandamentului rus, de a ataca frontal, a fost dat, probabil, pentru că nu avea încredere în români sau, (povestea în continuare dnul profesor Gh. Andreica) din răzbunare pe armata română, dorind să spele cu sângele soldaților noștri rușinea înfrângerilor suferite pe frontul de Est. Pe 26 septembrie 1944, ostașii români, dând dovadă de un admirabil eroism, au reușit să cucerească blestemata cota 495. Au mai durat câteva săptămâni până ca nemții să se retragă definitiv. Conform datelor din arhivele militare, inclusiv a raportului generalului Avramescu, comandantul Armatei 4, sacrificată în această bătălie, pierderile au fost de 897 morți, 4118 răniti si 1738 dispăruți, în total 6753 victime, militari. Nu se va știi, cred, defapt niciodată câte vieți tinere a luat apa râului Mureș și nici până unde au fost purtați de ape ostașii. „Am avut parte de momentele cele mai fierbinți ale razboiului, incepand cu Sfîntu Gheorghe, acolo era frontiera Ardealului de Nord si acolo s-au dat lupte grele. Au murit foarte mulți, printre care si generalul Grigore Bălan, comandantul diviziei noastre, a vânătorilor de munte, in timp ce se ridica drapelul romanesc pe Primaria din Sfîntu Gheorghe. A fost primul general român care a murit in al Doilea Război Mondial”, a povestit col. (r) Harlambie Cacina. (sursa https://www.emaramures.ro/dezvaluiri-marturiile-celor-care-s-au-intors-din-moarte/)

Elev fiind, mergeam cu școala la  depuneri de coroane, ceremonie militară și religioasă- evenimente organizate  în cinstea eroilor căzuți,  la Monumentul de la Oarba de Mures, ca noi tinerii să conștientizăm – sau măcar să avem habar – de ceea ce înseamnă sacrificiul de țară. Nu-mi amintesc, însă, în cartea de istorie să fie descrisă această luptă… Anual se depun jerbe de flori și coroane, unde participă și elevii din localitațile învecinate, alături de oficialități și localnici, dar si veterani de război- istorie vie a țării noastre. Cu siguranță nu-mi doresc să conștientizeze nimeni acest sentiment de patriotism printr-un nou război, dar probabil că, dacă am citi mai multe, ne-am opri puțin din toată vâltoarea vieții, am merge pe acolo și, măcar pe fugă, am spune un “mulțumesc” cu recunoștință celor care ne-au apărat cu atâta înverșunare și destoinicie patria…Ce putem găsi în apropierea cotei 495?

Aici a fost ridicat un monument în memoriam pe baza unui proiect (conform Monografiei oraşului Iernut până în 1947 scrisă de dnul profesor  Gheorghe Andreica ) ai cărui autori au fost Virgil Moldovan din Târgu Mureș, participant la Marea Unire de la 1 decembrie 1918 și  Ștefan Soimosy. Cel ce a creat coloana înaltă de 12 metri din granit- a fost un sculptor în piatră, Harsay Mozes. Pe această coloană, cu emoție și adâncă rezonanță istorică, e dăltuită inscripția “Glorie eroilor români căzuți pentru patrie”.

În imediata apropiere, se află Cimitirul Eroilor Români.

Lucreția Mărginean, localnică, martoră a devastatoarei lupte și văduvă de război ne-a lăsat câteva versuri:”Trecut-a vreme multă/mulți ani am adunat / dar pe eroii noștrii nicidecum nu i-am uitat”, versuri ce parcă ne îndeamnă să trecem cu orice prilej prin aceste locuri, să-i cinstim pe acești eroi.

Știați că , în cinstea lor, între 1985 si 2017 au fost organizate 11 tabere de sculptură (cu sprijinul necrupețit al primarului Vasile Cornea dar si al primarului de acum, Ioan Nicoară) , în urma cărora s-a conturat cel mai mare parc de sculpturi din această zonă a țării? Acest parc în care sunt expuse 121 de sculpturi in blocuri masive de piatră , ce reflectă viziunea artiștilor asupra sacrificiului suprem.  De asemenea, de 13 ani încoace, cântecele patriotice răsună în apropierea cotei 495, anual, pe 15 august,  sub egida Festivalului Cântecului Popular Patriotic, eveniment unic în Romania, inițiat de Asociația Culturală Pe Mureș și pe Târnavă, susținut de artiștii Mihaela și Ciprian Istrate. Căți dintre dumneavoastră au fost la un astfel de eveniment, și au cântat împreună cu artiști populari la acest festival?  Din păcate nu am pliante să vă ofer, și nici nu pot să vă îndrum către vreun centru turistic dedicat acestui loc istoric, însă, dacă v-am făcut să citiți aceste căteva rânduri dedicate cotei 495, atunci sper că v-am stârnit dorința de a-l găsi pe hartă iar data viitoare când mai treceți grăbiți pe E60, pe lângă Monumentul de la Oarba de Mureș,  să faceți un ocol…

Oarba de Mureș cred că trebuie să rămână un standard de patriotism, nu numai prin Monumentul ridicat celor ce s-au jertfit pe câmpul de luptă,  ci și prin gesturile noastre de comemorare și reflecție asupra unei greu plătite biruințe. Micuțul sat, încă mai are pămantul stropit cu sângele și sacrificiul soldaților români care au luptat pentru eliberarea Ardealului, lucru pe care nu ar trebui să îl uităm nici noi – localnicii, nici Consiliul Județean Mureș, care a preluat în 2017 întregul complex (monument si sculpturi) în administrare, nici voi, ce citiți aceste rânduri..

“Aceste dealuri, dacă ar vorbi/Și iarba de ar putea ca să grăiască,/Înlăcrimate ele ar povesti/De un război și o oaste românească.”

“Si apele ce curg de ar grai/si tarmul ce, lovit de val, se frange/ne ar spune ce ar vazut cu ochii lor,/ca Muresul a fost un rau de sange”

(fragment din poezia  Necunoscutului soldat, autor Vasile Dătășan)

Cezar Toma