Home / Gala Presei Mureșene / “Oamenii caută să vadă povești despre ei sau despre ceea ce cred ei că sunt”- interviu cu Laurențiu Blaga

“Oamenii caută să vadă povești despre ei sau despre ceea ce cred ei că sunt”- interviu cu Laurențiu Blaga

Distribuie

Laurențiu Blaga este un dramaturg, scenarist, regizor cunoscut pentru implicarea sa în numeroase proiecte teatrale din Târgu Mureș. A publicat sute de articole, anchete, interviuri, în presa scrisă mureșeană (“Gazeta Reghinului”, “Opinia reghineană”, “Jurnalul de Reghin” în calitate de colaborator, “Jurnalul de Mureș”, “Recurs”, “Transilvania Jurnal”, “Informația de Mureș”, în calitate de reporter, redactor și realizator-producător) dar și națională (“Adevărul”). În acest interviu, ne vorbește despre importanța teatrului în viața oamenilor, cum să ne apropiem mai mult de teatru și cum a debutat în domeniul artei.

Reporter: De la ce vârstă ați descoperit că aveți o pasiune pentru scris şi când v-ați dat seama că acesta este drumul pe care doriți să îl urmați?

Laurenţiu Blaga: Cred că eram în primii ani de liceu atunci când am început să scriu. Bineînțeles, ca orice tânăr adolescent, am avut pentru început încercări în zona poeziei dar, în anii de liceu, am și publicat în revista școlii precum și în săptămânalul ”Gazeta Reghinului”. Momentul în care am luat în serios scrisul a fost după ce am câștigat un concurs de poezie organizat de către Casa de Cultură”Eugen Nicoară”din Reghin, cu atât mai mult cu cât premiul a constat într-o pereche de pantofi de sport făcuți de Alpina Reghin. Era, deci, o recompensă materială importantă. Au urmat apoi mai multe concursuri de poezie la care am câștigat diverse premii dar momentul “nașterii” mele ca autor de poezie cred că a fost apariția primului volum de versuri – ”Rai de ocazie”, în anul 2003. Au urmat ”Sevraj” și ”Ultimul Dumnezeu disponibil”și câteva antologii în care am apărut, precum și publicarea în revistele de profil a unor grupaje de versuri. În tot acest timp am cochetat și cu proza scurtă și cu dramaturgia.

Rep.: Care a fost prima piesă de teatru pe care ați scris-o?

L.B.: Am fost un spectator de teatru încă din anii liceului. Eu am terminat Liceul ”Lucian Blaga” din Reghin iar teatrul ajungea pe atunci în urbea reghineană destul de rar. Așa că nu puține au fost momentele în care făceam naveta la Târgu Mureș pentru a vedea spectacole de teatru ale Naționalului. După venirea mea în Târgu Mureș și, în mod special, după implicarea mea în proiectul Teatru 74, mi-am îndreptat atenția mai mult către dramaturgie. Prima mea piesă scrisă și jucată a fost ”Transplantul”, un text pe care regretata Lavinia Steer și-a făcut proiectul de licență la regie, la Teatru 74. Atunci am avut ocazia să lucrez ca dramaturg la scenă deoarece textul a fost îmbunătățit în procesul montării, împreună cu Lavinia și cu cei trei actori: Marius Turdeanu, Ioana Alexandrina Costea și Mircea Silaghi.  

Rep.: Ce vă inspiră în scrierile dumneavoastră?

L.B.: În general, oamenii sunt sursa mea de inspirație. Cred că, din acest punct de vedere, sunt un autor care își găsește surse inepuizabile doar privind în jurul său. Oamenii caută să vadă povești despre ei sau despre ceea ce cred ei că sunt. În general, textele mele au ca resort relațiile dintre noi, cum ne raportăm la ceilalți sau la noi înșine. Cred că este de fapt vorba despre o căutare continuă a ceea ce sunt sau suntem în raport cu cei de lângă noi. Și slavă Domnului, în jurul meu văd Omul în toate ipostazele sale, ceea ce îmi oferă suficient material inspirațional. Nu am pretenția sau speranța că voi afla totul, dar măcar drumul acestei căutări continue îmi oferă suficiente surprize și satisfacții.

Rep.: Ce subiecte vă place să abordați?

L.B.: Cum spuneam, subiectele mele au ca punct de plecare relațiile interumane și modul în care relaționăm în anumite situații, fie ele unele fericite sau mai puțin fericite. Viața ne oferă de toate așa că avem de unde să ne inspirăm. Important este să ținem ochii deschiși și să vedem cine suntem noi și cei din jurul nostru.

Rep.: Ce sfaturi ați putea da profesorilor, părinților, social media în general pentru a apropia mai mult tinerii din generația de astăzi de teatrul și filmul românesc? Și în acest sens, cum ar arăta din punctul dumneavoastră de vedere o școală, facultate de Arte?

L.B.: Păi, în primul rând, cred că profesorii și părinții ar trebui să se apropie ei înșiși către teatrul și filmul românesc. Nu cred că avem un  domeniu în care să excelăm așa cum se întâmplă în cazul filmului românesc. Avem regizori premiați la cele mai importante festivaluri de profil din lume. Mai mult, unii dintre ei au ajuns să facă parte din juriile acestor festivaluri. Cu toate acestea filmul românesc – mă refer aici la cel de artă – este “consumat” de puțină lume. Cred că totul ține de o anumită educație estetică pe care trebuie să o dobândim încă din școală, pentru că părinții și profesorii de astăzi au fost și ei elevi la rândul lor. Cred că de la educație pornește totul iar școala – fie ea de arte sau de alt profil – trebuie să deschidă apetitul pentru cultură: lectură, filme, teatru, muzică. Mai cred că rolul unui dascăl este de a deschide porți elevilor, de a le oferi instrumentele cu care ei înșiși să își pună în valoare propriul potențial. Fiecare om are în construcția sa o latură sensibilă care poate ieși la iveală dacă este generat un anumit context. De aceea, consider că responsabilitatea profesorilor și a părinților este una extrem de mare. Totodată, cred că și artiștii din domeniul teatrului, filmului și din alte domenii trebuie să facă mai mult pentru a se apropia de cei tineri, pentru a-i face să înțeleagă că arta este importantă. Unii o fac, dar aceste cazuri sunt din păcate singulare.       

Rep.: Ce sentimente v-a trezit nominalizarea la Premiul UNITER pentru Cea mai bună piesă de teatru românească a anului 2018, cu piesa ”Întoarcerea”?

L.B.: Eu am luat concursul UNITER ca pe un imbold pentru a termina piesa ”Întoarcerea”deoarece se adunaseră patru ani de zile în care am lucrat la acest text. Bineînțeles că nominalizarea pe lista scurtă pentru Cea mai bună piesă româneascăm-a bucurat și mi-a confirmat faptul că ceea ce scriu are sens și pentru alții. Dar mai mult m-a bucurat punerea piesei în scenă la Teatrul Național Târgu Mureș. Faptul că regizorul Adi Iclenzan împreună cu cei patru actori, Ale Țifrea Mihoc, Georgiana Ghergu, Andi Gherghe și Ștefan Mura, au venit cu dimensiunea lor umană și artistică peste povestea scrisă de mine a generat un produs artistic important. Ca dovadă sunt reacțiile spectatorilor care vin să vadă spectacolul. Mai mult, ”Întoarcerea” a participat recent la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț unde a avut reacții foarte bune. Lucrurile acestea mă bucură și mă fac să cred că ceea ce scriu contează.

Rep.: Ce doriți să schimbați prin scrierile dumneavoastră în lumea teatrului/ filmului românesc sau chiar internațional?

L.B.: Nu cred că trebuie ca eu să schimb ceva în lumea teatrului sau a filmului. Cum am mai spus, rolul meu ca autor este de a povesti, de a le arăta oamenilor viața cu o privire cât mai lucidă asupra lucrurilor. Câteodată reușesc, alteori nu. Evident, că vrem, că nu vrem, ceea ce facem pe scenă sau pe ecran poate să ducă la schimbarea anumitor percepții, direcții. Aceasta ține de fiecare în parte. Cred că rolul meu este de a căuta sensul și lucrurile care ne țin împreună. Nu știu dacă voi și găsi vreodată aceste lucruri dar drumul spre ele îmi oferă multe împliniri și revelații. Lumea artei este în continuă schimbare, iar această schimbare ține de foarte mulți factori. Eu vreau doar să stau cu ochii larg deschiși către ceea ce se întâmplă în jurul meu și în mine. Dacă prin ceea ce scriu reușesc să și spun ceva, cu atât mai mult sunt mulțumit.

Rep.: Cu ce alți regizori, scenariști sau actori v-ar place să colaborați?

L.B.: În cei aproximativ 20 de ani de când fac parte din lumea aceasta am avut ocazia să lucrez sau să stau în preajma multor oameni minunați, unii dintre ei artiști importanți. Am încercat, de fiecare dată, să observ mecanismele prin care aceștia se apropie către adevărul artistic. De la fiecare am învățat câte ceva, lucruri care mi-au folosit ulterior. Nu vreau să dau nume deoarece nu cred că numele contează ci, mai degrabă, ceea ce a rămas în mine în urma acestor întâlniri. Toți oamenii aceștia m-au făcut dacă nu mai bun cel puțin mai atent la ceea ce fac și la cum fac. Totuși, dacă ar fi să îmi pun o dorință în ceea ce privește eventuale întâlniri, cred că mi-ar plăcea să văd cum își scriu și regizează filmele regizori precum Cristi Puiu, Radu Munteanu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu sau Adrian Sitaru. Sau, în teatru, mi-ar face o deosebită bucurie să scriu la scenă pentru Theodor Cristian Popescu – profesorul meu de regie – sau pentru Cristi Juncu – de la care am învățat cum să citesc cu adevărat un text de teatru. Lucrez de câțiva ani împreună cu regizorul Adi Iclenzan pe care îl consider unul dintre regizorii aflați într-o permanentă căutare artistică. Mi-ar plăcea să scriu un text împreună cu Maria Manolescu sau Bogdan Răileanu, doi autori care mie îmi plac foarte mult. Și dacă ar fi să duc visul mai departe, mi-ar plăcea să stau pe lângă regizori precum Jan Lauwers, Tim Etchells, Grzegorz Jarzyna sau Krzysztof Warlikowski atunci când transformă textul în spectacol…

Rep.: Cum credeți că va arăta teatrul în viitor?

L.B.: Probabil mult mai tehnologizat. A trecut vremea decorurilor mari, butaforiei sau costumelor de epocă. Digitalizarea și noile tehnologii au pătruns și în teatru. Nu știu dacă e un lucru rău sau bun. Important este ca ele să fie folosite cu cap și rezultatul să fie unul artistic. În ce privește textul de teatru, cred că el se va reîntoarce la un moment dat către om, către problemele sale importante. Dacă vom cataloga timpurile pe care le trăim ca fiind unele agitate din toate punctele de vedere cred că, mai devreme sau mai târziu, va apărea o nouă “renaștere” pe tărâmul artistic. Omul trebuie să fie centrul preocupărilor noastre, altfel nu prea văd vreun sens.

Rep.: Ce planuri de viitor aveți? V-ați dori să faceți și altceva, în alt domeniu?

L.B.: Deși sunt destul de organizat, nu prea îmi fac planuri pe termen lung. Nu prea ne ajută contextul social și politic în acest sens. Încerc să trăiesc momentul așa cum este el, să dau tot ce am mai bun aici și acum. Firește că am în lucru idei de texte, teatru sau proză, spectacole, proiecte pe care îmi doresc să le duc la bun sfârșit. Sper să am inspirația, starea și libertatea pentru a face aceste lucruri. Nu mă văd făcând altceva dar în viață e bine să nu spui niciodată, NICIODATĂ, nu?

A consemnat Denisa BÎRSAN

Sursa foto: Cristina GÂNJ (Bristena)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Ghidaje curatoriale cu Vitek Norbert

Distribuie Ați fost vreodată într-o tabără de cercetași? Dacă răspunsul este nu și v-am făcut …