Zelenski: „Ucraina nu poate fi intimidată” Stiri din vecinatatea Romaniei
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 55 Vizualizări

Zelenski: „Ucraina nu poate fi intimidată”

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a caracterizat recentele atacuri ruseşti cu rachete asupra mai multor oraşe mari din Ucraina drept „teroare” împotriva populaţiei civile.
„Aceste acţiuni militare odioase reprezintă o totală lipsă de respect şi o încălcare a dreptului internaţional, inclusiv a dreptului umanitar”, se afirmă într-o declaraţie comună a liderilor OSCE.
„Singurul motiv din spatele acestor acte brutale şi crude este acela de a răspândi teroarea şi de a compensa eşecurile în atingerea obiectivelor tactice şi strategice”, a spus conducerea OSCE, reprezentată de ministrul de externe polonez Zbigniew Rau, care îndeplineşte rolul de preşedinte în exerciţiu al acestui for, şi secretarul general al organizaţiei, germana Helga Maria Schmid.
Rusia este unul din cele 57 de state membre ale OSCE. Ani de zile, organizaţia cu sediul în Viena a monitorizat încetarea fragilă a focului dintre armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei. După începerea invaziei ruse în luna februarie, monitorii OSCE s-au retras.

De asemenea, Ucraina a acuzat Rusia că este un stat terorist în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Adunării Generale a ONU.
„Rusia a dovedit încă o dată că este un stat terorist ce trebuie descurajat în cel mai puternic mod posibil”, a afirmat ambasadorul Ucrainei la ONU, Sergiy Kyslytsya.
„Întreaga lume a văzut din nou adevărata faţă a unui stat terorist care ne ucide poporul”, a adăugat diplomatul ucrainean, comunicând un bilanţ de 14 civili ucişi şi 97 răniţi în urma bombardamentelor.
„Ţintirea în mod deliberat a civililor prin lansarea de rachete este o crimă de război”, a mai acuzat Kyslytsya.
Membrii Adunării Generale s-au reunit la New York de urgenţă pentru a dezbate o condamnare a anexării regiunilor ucrainene de către Moscova, după atacurile masive ale Rusiei denunţate de ONU şi mai multe state occidentale.
Cu această rezoluţie, care ar putea fi supusă la vot miercuri, ţările occidentale speră să arate că Rusia preşedintelui Putin este izolată pe scena internaţională.

Preşedintele Volodimir Zelenski a asigurat că Ucraina nu va fi intimidată de bombardamentele masive efectuate de Rusia, care au lovit infrastructuri energetice importante şi s-au soldat cu cel puţin 11 morţi.
De asemenea, preşedintele ucrainean a declarat că a vorbit cu preşedintele american Joe Biden despre apărarea antiaeriană după aceste atacuri cu rachete.
Joe Biden i-a promis preşedintelui ucrainean că „va continua să furnizeze Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a se apăra, inclusiv sisteme avansate de apărare aeriană”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.
În timpul discuţiei telefonice, preşedintele american a transmis un mesaj de condoleanţe omologului său pentru pierderile suferite în urma atacurilor Rusiei asupra Kievului şi a altor oraşe ucrainene. 

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE