La Iernut, de Ziua Națională, toți cei care simt românește au vrut să petreacă câteva momente frumoase alături de alți concetățeni, în zi de mare sărbătoare. Sute de iernuțeni au adus un omagiu eroilor neamului românesc, au privit cu drag cum se înalță spre cer drapelul tricolor, au admirat frumoasele costume populare pe care le-au îmbrăcat mulți dintre ei, și-au dat mâna și au jucat Hora Unirii. Au fost mulți, au fost frumoși, au fost români!
În centrul orașului, la statuia „Lupa Capitolina”, Primăria Orașului Iernut a organizat Sărbătoarea Unirii. Alături de Ioan Nicoară, primarul localității, și viceprimarul Vasile Mărginean s-au aflat membrii Consiliului Local, reprezentanți ai Poliției Naționale împreună cu comisarul Alin Bozonc, dar și cei din Poliția Locală sub conducerea comandantului lor, Cornel Socol. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Iernut a fost reprezentat de șef SVSU Bogdan Călin Szakacs, împreună cu colegii lui pompieri.
Dana GURGHIAN





