Dezbatere despre dezvoltare durabilă, la Târgu Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 295 Vizualizări

Dezbatere despre dezvoltare durabilă, la Târgu Mureș

IncubCenter Târgu Mureș va găzdui joi, 12 ianuarie, între orele 10.00 – 14.00, Dezbaterea Regională privind progresul în implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, eveniment organizat de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, în cadrul proiectului „România durabilă – dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030”.

Potrivit organizatorilor, în deschiderea evenimentului vor lua cuvântul Borbély László – consilierul prim-ministrului pe dezvoltare durabilă, Mara-Cristina Togănel – prefectul județului Mureș, Kovács Mihály-Levente – vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș și Soós Zoltán – primarul municipiului Târgu Mureș.

”La conferință vor participa conducători de instituții publice locale și reprezentanți care activează în mediul de afaceri, societatea civilă, universități și institute de cercetare, organizații de tineret, din toată regiunea Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Elementul central al conferinței va fi prezentarea Planului Național de Acțiune pentru implementarea SNDDR 2030 (PNA), recent adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 754/2022, realizat de către Secretariatul General al Guvernului prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, după multiple consultări cu reprezentanți ai instituțiilor publice, cu reprezentanți din mediul academic, institute naționale de cercetare-dezvoltare, mediul de afaceri, organizații de tineret, societatea civilă și reprezentanți ai partenerilor sociali”, se menționează în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE