3663 de angajări cu sprijinul AJOFM Mureș Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 251 Vizualizări

3663 de angajări cu sprijinul AJOFM Mureș

În primele doiprezece luni ale anului 2022, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Mureș au fost încadrate în muncă 3663  persoane, dintre care 1646 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1695 au peste 45 de ani, 560 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 353 au vârsta cuprinsă între 30 și 35 de ani, 229 au vârsta cuprinsă intre 25-29 de ani (229 tineri NEET) iar 826 sunt tineri sub 25 de ani (587 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1732 provin din mediul urban, iar 1931 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (1221), urmate de cele cu studii profesionale (875), studii gimnaziale (833). Numărul celor cu studii primare este de 352, al celor cu școli postliceale este de 86, iar cei cu studii universitare  sunt în număr de 296.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM MUREŞ, 1341 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele doisprezece luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 14325 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă  MUREŞ , puteți accesa www.anofm.ro.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE