Salariile angajaților din învățământ ar putea întârzia Invatamant
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 195 Vizualizări

Salariile angajaților din învățământ ar putea întârzia

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” cer Ministerului Educației să explice de ce nici până la ora actuală kit-ul de actualizare a programului de calcul al salariilor EDUSAL nu a fost trimis în teritoriu și cine se face vinovat pentru această situație.

Este inadmisibil ca până astăzi, 8 februarie, unităților de învățământ să nu li se livreze programul de salarizare. Din informațiile primite, secretarele și contabilele spun că este puțin probabil să reușească să facă toate calculele pentru ca salariile să fie plătite la timp, pe 14 februarie, așa cum prevede legea. Aceasta deoarece, aproape de fiecare dată, prima versiune transmisă avea erori, se specifică în comunicatul semnat de Simion Hancescu, președinte și Marius Ovidiu Nistor, președinte .

Federațiile solicită Ministerului Educației să publice acest contract și să precizeze cât a plătit în ultimii 10 ani firmei care a realizat și asigură mentenanța EDUSAL.

De asemenea, considerăm că este necesar ca Ministerul Educației să dezvolte propriul soft pentru calculul și plata salariilor pentru ca astfel de întărzieri să fie evitate. În plus, solicităm ca persoanele care se fac responsabile pentru această întârziere să fie trase la răspundere.

Menționăm că nu este prima dată când modificările aduse aplicației EDUSAL sunt trimise cu întârziere sau cu erori de calcul. De fiecare dată colegii din unitățile de învățământ, care se ocupă de plata salariilor, sunt obligați să stea peste program sau să lucreze de acasă, în timpul liber. Cu toate acestea, orele suplimentare nu sunt plătite. 

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” susțin că reprezintă interesele a 300.000 de angajați în învățământ. Comunicatul este semnat de cei doi președinți ai FSLI și FSESH Simion Hăncescu şi Marius Ovidiu Nistor, iar informațiile ne-au fost furnizate de Rezi Maria, președinte al Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret” Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE