Proiectul reamenajării Pieței Bolyai, picat în CL Târgu Mureș. Argumente pro și contra Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1055 Vizualizări

Proiectul reamenajării Pieței Bolyai, picat în CL Târgu Mureș. Argumente pro și contra

Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș a respis joi, 23 februarie, într-o ședință ordinară de lucru, documentația tehnico-economică faza SF/DALI și indicatorii tehnico-economici, descrierea investiției, pentru proiectul: ”SF/DALI reamenajare Piața Bolyai din Târgu Mureș.”

După mai multe luări de cuvânt pro și contra, proiectul de hotărâre a întrunit 11 voturi pentru, 3 împotrivă și 7 abțineri, nefiind adoptat de Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș.

Principalele argumente ale consilierilor care au votat împotrivă sau care s-au abținut au fost costul total al investiției, de aproape 6 milioane de lei, precum și neconcordanța dintre DALI și realitatea de la fața locului.

Totodată, un alt argument adus a fost că devizul pentru bugetare a fost ”umflat”, aducându-se câteva exemple cum ar fi 4.200 de lei pentru plantarea unui arbore, 1.200 de lei pentru tăierea unui arbore, 500 de lei pentru un metru pătrat de pavaj, 3.500 de lei pentru un coș de gunoi, 15.000 de lei pentru un stâlp de iluminat și un în ultimul rând 1,2 milioane de lei pentru o fântână arteziană.

În acest sens, s-au înregistrat mai multe propuneri de amânare a materialului și de reluare a acestuia într-o ședință viitoare, cu un deviz al cheltuielilor refăcut.

De cealaltă parte, argumentul adus de către consilierii UDMR, singurii care au susținut proiectul de hotărâre, a fost că lucrarea este specială și merită realizată folosind materii prime de calitate, care să dăinuiască și peste un secol.

În rândurile de mai jos, cotidianul Zi de Zi vă oferă sinteza luărilor la cuvânt consemnate la respectivul punct de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureș.

Adrian Mureșan (POL): ”Prima îndoială pe care o am despre acest proiect este că nu este deloc ambițios. Nici acest proiect, nici celălalt proiect. Numai punem niște piatră cubică nouă, facem ceva cu arborii și asta-i tot. Întâmplător, chiar am citit acest proiect și are o parte de fotografii, poze, înainte și poze după. Zice așa: arborii existenți din fața clădirii maschează fațada monumentului istoric. Pe de altă parte, aceste exemplare aparțin speciei tuia, conform propunerii noastre aceste exemplare vor fi tăiate și înlocuite cu grupuri de plante perene. Toate bune și frumoase, chiar eram foarte bucuros că se vor tăia acești arbori foarte mari în fața clădirii, poate au și efect asupra structurii de rezistență. Zic, ce idee bună. Trec ieri pe acolo și ce să vezi, acești arbori nu mai sunt acolo, au fost deja tăiați. Uitați aici fotografii, cu situația din teren, care nu este la fel cu situația din proiect. Aici sunt deja arborii gata tăiați, practic această parte de lucrare a fost executată. Dacă ar fi să mă gândesc cine e de vină sau cine a făcut greșeala… eu nu cred că proiectantul a făcut greșeala, eu cred că cei din Primărie pur și simplu când au dat aceste lucrări au uitat să-i zică proiectantului: fii atent aici, că între timp copacii ăia nu mai sunt acolo. Practic, conform acestui document, noi aprobăm niște lucrări care nu trebuie făcute sau niște lucrări care deja au fost făcute. Și aș ruga Executivul să facă un pic de management și să se asigure că oameni își fac treaba, adică dacă tu ai un proiect atâta nu ești în stare să faci o plimbare până acolo, să te uiți pe fotografie să vezi dacă ce ai în proiect corespunde cu realitatea, trebuie să vină Mureșan, să se plimbe el, și întâmplător să vadă? Mi se pare rușinos, că din cei 1.700 sau 1.400 de angajați cei de la Direcția Tehnică sau cine a dat acest contract niciunul nu a avut curiozitatea să meargă pe teren să vadă dacă acest proiect este conform realității. Spor la vot!”

Horea Șarlea (PNL): ”La partea de estimare cred că cei care au elaborat acest deviz au greșit enorm de mult, și aș vrea să vă citesc, să nu creadă lumea că vorbesc prostii. De exemplu, pavajul costă 500 de lei metrul pătrat. Pavaj de piatră cubică sau dale de granit, când el în realitate costă undeva la 250 de lei. Mai departe, plantarea unui copac, văd că s-au eliberat zone pentru copaci. Un copac, un arbore, costă 4.200 de lei. Un arbore. Se plantează 18 arbori cu 4.200 de lei bucata. Și acum, dacă domnul Mureșan a depistat că s-au tăiat deja arborii, în acest deviz tăierea unui arbore costa 1.200 de lei bucata. O bordură de granit costă undeva la 2.000 de lei, la fel și o treptă de granit costă 2.000 de lei. O treaptă de granit este 250 de lei. Mai departe, la dotări, un stâlp de iluminat stradal costă 15.000 de lei. Un stâlp de iluminat stradal. Fântână arteziană în stil Art Nouveau: 1.200.000 (de lei). Nu știu ce-i cu fântâna asta arteziană, că am mai depistat una de vreo sută de mii de euro în Cetate. Cred că cineva are dorințe de a investi bani aiurea. Un coș de gunoi costă 3.500 de lei. Un coș de gunoi, 3.500 de lei? Da, poate o fi smart și n-am depistat noi tehnologia. Rugămintea mea este să amânăm acest material până la următoarea ședință care înțeleg de la doamna Frunda că va fi peste două săptămâni, unde o să avem și acea rectificare mult așteptată de noi, și atunci să avem și un deviz actualizat. Eu am făcut o estimare, așa grosso modo, undeva la jumătate de preț. Acum avem aproximativ 6 milioane de lei. Cu 6 milioane de lei reabilităm o școală, deci cred că atunci când amenajăm o piață de 2.000 de metri pătrați unde montăm pavaje, borduri, zonă verde și mai plantăm niște copaci trebuie să ne gândim în comparație cu alte investiții atât de necesare pentru acest municipiu. Propun amânarea acestui material până la următoarea ședință, nu vreau anulare, sunt de acord că trebuie să avem zone bine amenajate. Propun pur și simplu să amânăm, să mai recalculăm și să revenim cu un preț realist pe care să îl votăm, să fim liniștiți, cu conștiința împăcată.”

Radu Pescar (PMP): ”Domnul Șarlea a fost foarte îngăduitor când a spus că un pavaj costă 250 de lei. Nu e chiar așa, un pavaj costă la noi 65 de lei, de granit, de 10 per 10. 60 de lei plus manoperă. Cât o fi manopera? Să fie tot 60. Asta înseamnă 120. Repet și eu: este foarte scump, și la toate chestiile astea ar trebui să ne gândim la prețuri mai reale. Înțeleg că atunci când e vorba de Primărie toată lumea se gândește la prețuri mari, dar nici chiar așa de mari, adică trebuie totuși să coborâm pe pământ, pentru că suntem prea în aer cu prețurile. Și asta am spus-o de fiecare dată și la fântâna arteziană de 200.000, și la altele, oameni buni, orașul e sărac, sunt multe de făcut, nu putem să dăm bani chiar așa. Haideți să fim un pic realiști, să nu fim chiar în afara jocului.”

Claudiu Maior (Pro România):Am rugămintea să retrageți materialul pentru că eu nu știu cum a avut curajul cineva să-l pună pe ordinea de zi când la fața locului nu mai este ceea ce votați dumneavoastră. Astăzi votați un lucru care nu mai este la fața locului. Nici nu vreau să vorbesc de 6 milioane de lei, 5 milioane de lei, prețuri exorbitante. Să nu pățiți ceva, Doamne ferește. Mi se pare aberant, să vii să votezi că există un anumit lucru la fața locului și el să nu existe. Mă ciupesc, nu-mi vine să cred, stau și… cum au curaj să ne pună așa ceva sub nas? Mă mir. E ca și cum ne-am duce la dumneavoastră care ziceți că aveți o casă și aveți palat. Mi se pare absurd. Deci rugămintea mea este să amânați materialul și cei care sunt conștienți cred că nu vor vota o asemenea inepție.”

Iszlai Tamás (UDMR): ”Aș dori să subliniez că este vorba despre un deviz estimativ. Deci costurile sunt estimate de un proiectant. Aceste costuri au la bază niște prețuri pentru elemente unicat. Vorbim de un stâlp de iluminat de exemplu, despre care se discută, este un stâlp de iluminat din fontă care este o replică a singurului stâlp de iluminat care mai există în oraș, lângă pârâul Poklos se află, și se va replica acel stâlp din 1910. Când vorbim de o treaptă nu vorbim de o treaptă de 90 de centimetri, vorbim de trepte de 3 metri lățime. Vorbim de materiale de calitate, vorbim de travertin, de bazalt, de niște materiale care de fapt înseamnă calitate. Și eu aș porni discuția de altundeva. De la faptul că Târgu Mureșul are trei piețe. Astăzi vorbim de reamenajarea, reabilitarea a două din cele trei piețe istorice. Piața Bolyai este piața centrală, tradițională, de ev mediu. Eu zic că merită să respectăm această piață și acel scuar, cu niște decorațiuni, cu niște materiale de seamă, așa cum s-a întâmplat de exemplu la Oradea. Piața Unirii. În acea piață s-au propus tot elemente din travertin, din bazalt, și fântâni arteziene care nu au existat și astăzi acea piață trăiește, este plină și ziua, și noaptea. Pe de altă parte, încă o dată subliniez, costurile acestea sunt niște costuri estimative. Asta nu înseamnă că până ajungem la procesul de licitare pentru execuție nu o să avem niște firme care să vină să zicem la un preț mai mic decât cel estimat. Dar dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii doi ani cu prețurile materialelor de construcție, la prețul manoperei, atunci putem vedea că acestea au crescut exponențial și sunt de părere că dacă dumneavoastră vi se par aceste prețuri un pic mai mari decât cele reale până se ajunge la execuție cu siguranță vor fi niște prețuri reale.”

Kiss Zoltán (PMP): ”Cel puțin până acum eu văd că concluzia acestei ședințe e că Primăria vrea să-și risipească bunurile pe bani mărunți și fac aluzie la proiectele 1 și 2 retrase, și unde are bani de cheltuit pentru terți are niște prețuri de x ori umflate.”

Kelemen Atilla-Márton (UDMR): ”Întotdeauna folosim acele argumente că uite ce se întâmplă în vest, ce este în Anglia sau în țară, în Sibiu, în Cluj, cum arată centrul, credeți că în aceste centre care chiar sunt refăcute excelent se folosesc pavaje de 60 de lei? Serios? Credeți acest lucru? Nu e așa, domnilor. Eu cred că în aceste cazuri noi trebuie să gândim că o facem pentru 100 de ani și vrem să fie o carte de vizită a Consiliului. Este una dintre piețele iconice ale orașului și merită să o facem în așa fel încât dacă cineva vine în orașul acesta să zică: da, și Târgu Mureșul a reușit să facă un lucru serios și bun. Chiar v-aș ruga să ne gândim și în această direcție.”

Horea Șarlea (PNL): ”E vorba de o piață de 2.000 de metri pătrați. Dacă o vom pava toată cu travertin va costa un milion de lei. Așa, simplu. O pavăm toată și e un milion de lei. Deci cred că acest deviz în primul rând trebuie refăcut pentru că așa cum spunea și domnul Mureșan nu mai există acele lucrări, nu se mai realizează acele lucrări pentru că le-au realizat alții. S-au tăiat copaci, s-au făcut lucrări. Plus că eu am citit într-un deviz unde nu am citit ceea ce mi-a spus domnul Iszlai, n-am decât niște prevederi despre un stâlp normal de iluminat. Sau o bancă sau un coș de gunoi fie ele și din fontă. Nu există detalii tehnice, ca acei care vor participa la licitație să știe ce ofertează, plus că nici noi nu am primit niște detalii tehnice corecte, de aceea trebuie amânat acest punct de pe ordinea de zi, pentru a fi refăcut cât mai profesionist. Atâta cerem. Iar dacă se va vota la aceste valori sper că firmele care vor participa la licitație vor oferta prețul corect, sunt sigur de asta pentru că este concurs la licitație. Dar totuși, haideți să facem lucrurile bine, mai ales pentru că se propune folosirea unor materiale speciale. Deocamdată ce citesc eu în materialele prezentate, nu avem în totalitate aceste detalii, și aceste devize nu vor putea fi ofertate corect.”

Florian Moldovan (directorul Administrației Domeniului Public): ”Acest proiecte de amenajare a Pieței Bolyai a fost și un concurs de soluții privind amenajarea, în care s-au stabilit anumite criterii de amenajare a acestei piețe, un concurs validat de mai mulți arhitecți de marcă din România, care au aprobat și jurizat acest proiect. Acest proiect se mulează pe acel concurs de soluții, proiectantul a estimat valorile necesare pentru a realiza o lucrare de calitate, cu anumite materiale, ceea ce zicea și domnul consilier Iszlai: stâlp de fontă, piatră naturală. Devizul și justificarea devizului este a proiectantului, în urma studierii pieței, și ca atare și materialul a fost supus către dumneavoastră.”

Claudiu Maior (Pro România): ”Votez cu două mâini, nicio problemă. Dar acest material la ora actuală nu este ceea ce se află la fața locului, domnilor (…) Dacă doriți, facem ședință în regim de urgență mâine, votez pentru, nicio problemă, cu mici ajustări la DALI. Și cred că toți de aici suntem de acord, niciunul nu spune ”Nu” pentru că e Piața Bernady sau Piața Bolyai. Ideea este ca lucrurile care ne vin și ne apar în față să fie aceleași cu ceea ce există în DALI.”

Kelemen Atilla-Márton (UDMR): ”Copacii nu mai există, tuiele acelea care au fost acolo în acel spațiu îngrădit, ei au cerut avizul, nu sunt în domeniul public, sunt în domeniul lor, au cerut avizul, Comisia de tăieri a aprobat avizul, și au fost tăiați, undeva în toamnă sau în vară. Eu presupun că în momentul concursului, respectiv a conceperii documentației, copacii încă erau acolo. În paralel, Biserica Reformată a cerut tăierea acestora la inaugurarea clădirii și a primit avizul. Nu cred că legal este o problemă în acest sens. În licitația care va fi făcută pe baza DALI-ului nu o să apară. Presupun, nu cred că e vreo problemă.”

Iszlai Tamás (UDMR): ”Materialul este foarte stufos, există foarte multe detalii. Sunt detalii de la nivel de execuție, pentru stâlpi, pentru coșuri de gunoi, pentru borduri și aș dori să atrag atenția asupra următorului desen care se numește ”Plan de amplasament propus”, are numărul planșei PBAM03, unde se vede clar care este suprafața de intervenție. Suprafața de intervenție nu trece de gardul Liceului ”Bolyai”, ceea ce înseamnă că ceea ce a declarat domnul Mureșan și care ar fi o problemă, de fapt nu este o problemă pentru că nu se află în aria noastră de intervenție. Acei copaci au fost tăiați cu aprobarea Comisiei de tăiere arbori, în care sunt și eu prezent, au fost tăiați în cursul reabilitării Liceului ”Bolyai.”

Adrian Mureșan (POL): ”Domnul Iszlai vorbea despre Piața ”Unirii” din Oradea și vreau să vă spun că Piața ”Unirii” din Oradea a fost foarte drastic pietonalizată (…) Suntem singurul oraș reședință de județ din Ardeal care nu avem o zonă pietonală. Dacă ați veni și ați închide strada Bolyai, măcar pe una din părți, ca să fie o piață adevărată, dacă ați pietonaliza ceva credeți-mă, nici nu m-aș uita la detalii, aș vota și salutare, taică. Dar nu poți să vii aici să vorbești de Oradea, de Sibiu și să schimbi niște dale și să tai niște copaci. De un milion sau cât au calculat colegii mei. Este inadmisibil. Aveți un pic de ambiție, fraților. Ați câștigat alegerile, aveți toată puterea, faceți ceva, să vedem și noi. Dacă PNL-ul din Târgu Mureș ar fi fix ca PNL-ul din Bihor și dacă UDMR-ul din Târgu Mureș ar fi fix ca FIDESZ-ul din Bihor, ăla din Debrecen, fraților, aș sta acasă, n-aș mai veni aici să mă chinui, să mă uit prin documente. Dar măcar imitați, fraților, imitați FIDESZ-ul din Debrecen, imitați PNL-ul din Oradea, dar nu veniți aici cu povești despre Oradea și faceți comuna Târgu Mureș, fraților.”

Radu Pescar (PMP): ”Nu vă mai comparați cu vestul. Noi avem un buget de pantaloni scurți. Cât a fost dezvoltarea anul trecut? 102 milioane de lei? Vă dați seama că din banii ăștia nu poți să faci biserică într-un picior, că vrem noi, că a făcut nu știu cine, nu știu unde. Niciodată n-am putut să facem ce au făcut ei. Și în plus, hai să vedem dacă vrem să facem ce au făcut ei, că multe lucruri pe care le-au făcut ei poate că am putea să vedem că nu au fost chiar cum a trebuit făcute și a trebuit să le mai adaptăm la ceea ce vrem noi. În primul rând, trebuie să realizăm câți bani avem și care sunt prioritățile. Apropo de piață pietonală, nu poți face pe Bolyai o piață pietonală în pantă. Piață pietonală este în Piața Teatrului, o extindem, o lărgim, acoperim groapa aia care e aiurea acolo în față. Piața Teatrului este părăsită, dacă vedeți, tot e plin de apă, sunt cărămizile alea, nu știu cine le-a mai adus și pe alea, toate-s dislocate, curge apă dedesubt și noi vrem să facem ceas cu vâsle pe bani de milioane de euro. Nu se poate, oameni buni, reveniți-vă la realitate, haideți să vedem câți bani avem în buzunar, câți bani are orașul ăsta înainte de a-i cheltui. Că nu avem numai un singur obiectiv în oraș. Avem multe, și multe-s praf.”

Frunda Csenge (UDMR): ”Procedural, aș dori să cer 5 minute pauză.”

După pauză, Sergiu Papuc (PSD, președinte de ședință): ”Să votăm amânarea proiectului. Sunt mai multe solicitări de amânare a proiectului.”

Sergiu Papuc (PSD, președinte de ședință): ”Deci nu s-a amânat. Intrăm la vot.”

Sergiu Papuc (PSD, președinte de ședință): ”11 pentru, 3 împotrivă, 7 abțineri. N-a trecut.”

Reacții politice


Reacțiile de după ședință nu au întârziat să apară. Vi le prezentăm pe cele mai semnificative:

UDMR Târgu Mureș:

”Zonele istorice nu pot fi renovate de pe rafturile magazinelor de bricolaj!

Astăzi, la ședința ordinară a consiliului local, a fost din nou demonstrat că nimeni, în afară de reprezentanții UDMR, nu dorește să dezvolte orașul. Consilierii din partea Partidului Național Liberal, Partidului Social Democrat, Partidului Mișcarea Populară și Pro România au votat împotriva renovării centrului vechi al Târgu Mureșului și anume Pieței Bolyai, având ca obiecții, printre altele, și estimarea costurilor.

Cu toate acestea, singura modalitate de a reda strălucirea de odinioară a unuia dintre cele mai vizitate locuri din oraș este proiectarea cu materiale de construcție de calitate și cu mobilier stradal care să fie în concordanță estetică cu patrimoniul construit al pieței, care, în ciuda declarațiilor zgomotoase ale unor consilieri municipali, nu pot și nu trebuie să fie procurate din magazinele de bricolaj.

Vrem să facem îmbunătățiri ale orașului nostru care să fie atemporale, care să păstreze atmosfera și imaginea orașului pentru secolul următor. Noi continuăm susținerea dezvoltării!”

PNL Târgu Mureș:

”Votul PNL Târgu Mureș, dincolo de speculații și propagandă!

PNL Târgu Mureș a votat în ultimii doi ani, în unanimitate, absolut toate proiectele care vizau dezvoltarea orașului și bunăstarea cetățenilor Municipiului Târgu Mureș.

Având în vedere aceste două deziderate, grupul consilierilor PNL din Consiliul Local Târgu Mureș a considerat și consideră în continuare că proiectul de reamenajare a Pieței Bolyai este un plus pentru orașul nostru, atât timp cât vine la un preț corect, suportabil pentru bugetul municipiului.

Nu putem accepta devize supraestimate!!!

Din acest motiv, grupul consilierilor PNL din Consiliul Local Târgu Mureș a solicitat amânarea proiectului de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza SF/DALI, a indicatorilor tehnico-economici, inclusiv anexa privind descrierea investiției, pentru proiectul „Reamenajare Piața Bolyai din Târgu Mureș”!

Sperăm ca, într-o ședință viitoare, inițiatorul proiectului și proiectantul care a întocmit acest deviz să vină în fața Consiliului cu un proiect sustenabil, cu valorile calculate în mod corect, care să poată fi votat de toți reprezentanții urbei cu conștiința împăcată că fac ceea ce trebuie pentru comunitate.”


Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE