Incendiu la o casă din Sângeorgiu de Pădure Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 108 Vizualizări

Incendiu la o casă din Sângeorgiu de Pădure

Pompierii Stației Miercurea Nirajului, ai Punctului de lucru Sovata și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sângeorgiu de Pădure, au fost solicitați în această dimineață, în jurul orei 5.30, să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în camera tehnică a unei case de locuit pe strada Garofiței din localitatea Sângeorgiu de Pădure. 

”Pentru gestionarea situației de urgență la locul solicitării s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SAJ și o cisternă cu apă. La sosirea forțelor de intervenție s-a constatat că incendiul nu se manifesta cu flacără, echipajul medical prezent la fața evenimentului a asigurat asistență medicală proprietarului. Ca urmare a producerii evenimentului, au fost afectate camera tehnică și acoperișul casei. Incendiul a fost lichidat”, a informat lt. Alexandra Călușeri, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE