“Pastila” alternativă-Sonoterapia-partea I Life style
  • Sanda Vitelar
  • 0 comentarii
  • 281 Vizualizări

“Pastila” alternativă-Sonoterapia-partea I

Vindecarea la nivel celular

Sonoterapia este terapia prin sunet, fiind una dintre ramurile Medicinei Vibraţionale alături de cromoterapie, florile lui Bach, reiki, cristaloterapie, aromoterapie etc. Prin sonoterapie se ajunge la radacina afecțiunii pe care o are cineva, deoarece sunetul este primul care ajunge la nivel celular, determinând restructurarea celulelor, regenerarea lor.

Corpul fiinţelor vii primeşte semnalul sonor nu doar prin organul auzului, ci şi prin sistemul epitelial. Sunetele armonice generate în timpul şedinţelor echilibrează emisferele cerebrale, purifică trupul, corpul emoţional, spiritual şi mental, iar rezultatul este atingerea acelor stări de conştiinţă pline de pace, liniște, echilibru şi calm. Am discutat cu Andrei Zlamparet, sonoterapeut, despre ce presupune, de fapt, această terapie.

“Sonoterapia e o terapie vibrațională cu ajutorul sunetului, totul în jurul nostru este energie care vibrează cu diferite frecvențe. Corpurile noastre, pereții, masa, absolut toate obiectele din jurul nostru sunt energie care vibrează cu diferite frecvențe. Emoțiile, gândurile sunt la fel energie și în momentul în care aceste energii interacționează, ele se armonizează. Instrumentele, multe dintre ele sunt instrumente folosite de-a lungul timpului de șamani, de călugări și au proprietăți vindecătoare. Au anumite frecvențe. De exemplu bolurile de cristal sunt niște instrumente mai recente, să zic așa, sunt acordate pe cele șapte chakre. În ceea ce priveşte gongurile, eu utilizez  două gonguri planetare care sunt calibrate la frecvenţa soarelui, unul dintre ele și unul la frecvențele lunii. Sunt niște frecvențe care pe noi ne impactează cumva într-o oarecare măsură, pentru că trăim pe pământ, soarele răsare în fiecare zi are influență asupra noastră, luna la fel știm că are puterea de a crea mareele. Aceste vibrații și frecvențe influențează și corpurile noastre. De ce zic corpurile? Pentru că avem mai multe corpuri. Pe lângă corpul fizic avem și un corp energetic sau cum se mai numește el, un corp eteric. Avem un corp emoțional sau un corp astral, un corp mental și un corp spiritual”, ne-a explicat acesta.

Corpul nostru fizic este, într-o mare proporţie apă, iar sunetele se propagă cu uşurinţă prin apă. De altfel, tratamentele cu ultrasunete sunt utilizate şi în medicina tradiţională, mai ales în tratarea pietrelor la rinichi.

“Poate ați văzut acele experimente chiar şi într-un bol tibetan. Dacă punem apă și cântăm, adică aplicăm o frecare pe marginea golului cu ajutorul bățului, va începe să sune iar în interiorul bolului, datorită vibraților, apa capătă niște forme. Sunt niște forme simetrice, niște forme armonioase. Unii le-ar spune geometrie sacră. În băile de sunet apa din corpul nostru se pune în mişcare şi practic limfa începe să circule mai puternic decât în mod normal.  Astfel, începem să eliminăm diferite toxine și în timpul băii de sunet sunt persoane care experimentează diverse stări, frisoane, transpiraţii. Terapia lucrează şi pe sistemul osos. Sunt persoane care spun că au simțit ameliorări ale durerilor, aveau osteoporoză sau alte afecțiuni ale sistemului osos și au simțit îmbunătățiri”, ne-a spus terapeutul.

În ediţia de săptămâna viitoare vom explica modul în care sunetele pot elibera blocajele emoţionale, dar şi cât de important este ca şi noi să dorim să ne eliberăm de aceste blocaje.

Prin sonoterapie pot fi alinate afecţiuni de tipul:

– stresului

– insomniilor

– despresiilor şi angoaselor

– artrozelor

– durerilor de ceafă şi de spate

– oboselii generale

– traumelor post-operatorii

– tulburărilor de circulație etc.

Rubrică realizată de Sanda VIŢELAR

Foto: Andrei Zlamparet Facebook

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE