Cântăreață Georgiana Lobonț, „persecutată” public de saxofonistul Armin Nicoară: „Pe partea de business, e distrugere” Life style
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1302 Vizualizări

Cântăreață Georgiana Lobonț, „persecutată” public de saxofonistul Armin Nicoară: „Pe partea de business, e distrugere”

Cunoscuta interpretă de muzică populară și de petrecere Gerogiana Lobonț a ajuns „la cuțite” cu partenerul său profesional Armin Nicoară, un notoriu saxofonist din lumea artistică tradițională. Cei doi și-au adus acuzați grave după ce artistul a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că interpreta i-ar fi „dat țeapă” cu o sumă mare de bani și că pentru ea „totul funcționează și merge bine până ce sunt implicați banii”.

Armin Nicoară, „țepuit” de cântăreață

Totul a început acum ceva timp, în perioada în care cei doi artiști s-au decis să colaboreze pentru a lansa o piesă împreună. Atunci, cei doi ar fi stabilit că toate cheltuielile care apar în timpul filmărilor videoclipului să fie împărțite în mod egal. Chiar și așa, Georgiana Lobonț nu s-ar fi ținut de cuvânt și s-a eschivat în momentul în care ar fi trebuit să plătească, iar acest lucru, așa cum era de așteptat, l-a deranjat pe saxofonist.

Fără să stea pe gânduri, Armin Nicoară a dezvăluit în timpul emisiunii că „atunci când vine vorba de bani, Georgiana Lobonț se schimbă radical și nu mai ține cont de nimic”. Cu toate acestea, până de curând, artiștii s-au înțeles bine și au colaborat la mai multe piese care au ajuns repede în topul preferințelor românilor, astfel că, nimeni nu ar fi bănuit că în spatele prieteniei lor se află o neînțelegere legată de bani.

Georgiana, când e vorba de business, are așa, o ceva… nu știu să zic… să te facă. Am făcut o colaborare pentru o piesă cu ea. Când a fost vorba de împărțeală, de bani, de toate cele, s-a pierdut. Când am plătit videoclipul și toate cele, a zis jumi-juma, facem videoclipul. Pe partea de business, e distrugere, nu știu ce se întâmplă între noi”, a declarat Armin Nicoară în timpul interviului.

Dezamăgit total de nașa sa

În cadrul aceluiași interviu, Armin Nicoară, care este și finul de cununie a cântăreței, a mai spus că ar fi trebuit să participe la un spectacol împreună, acum ceva timp, însă ea ar fi renunțat la idee cu puțin timp înaintea concertului și a decis să colaboreze cu altcineva. Saxofonistul a declarat că nu s-a simțit niciodată mai dezamăgit de atât, supărarea fiind cu atât mai mare cu cât pe plan personal, în viața de zi cu zi, cei doi se înțelegeau de minune.

Pentru a liniști puțin apele, Claudia Puican, soția artistului, a încercat să îi împace, însă, supărat din cale afară, Armin Nicoară nici nu a vrut să audă de o reconciliere, scoțând neînțelegerile dintre el și interpretă la iveală cu prima ocazie.

Eu i-am spus: „Claudia, nu mă băga cu Georgiana, că eu o știu pe Georgiana! Viața particulară suntem familie, ne iubim, ne luăm în brațe, mergem în vacanțe. Viața de business la Georgiana s-a încheiat total”. Când e vorba de bani la Georgiana…”, a mai spus acesta.

Georgiana Lobonț a ripostat pe rețelele de socializare

După ce Armin a mărturisit în emisiunea lui Cătălin Măruță faptul că artista l-ar fi „tras pe sfoară” cu o sumă de bani mare, dar și că aceasta l-ar fi dat la o parte într-un proect la care trebuiau să colaboreze, Georgiana Lobonț a dezvăluit „partea sa a poveștii” printr-un discurs „personal” în fața fanilor săi, pe paginile sale de socializare.

Stați un pic! Nu înțeleg despre ce e vorba! În primul rând, tu mi-ai spus despre nu știu ce bani, după ai spus de spectacol, după ai zis că mă iubești. Deci mă iubești sau nu mă iubești? Nu mai înțeleg!”, a răspuns ea mâhnită atacului.

Mai mult de atât, cântăreața a adus în discuție și suma de bani pe care ar fi plătit-o drept dar de nuntă la cununia lui Armin cu soția sa Claudia Puican, legământ la care Georgiana Lobonț a fost părinte spiritual. „Lasă-mă mă, că am venit ca nașă și ți-am pus o grămadă de bani! Ce bani îți mai trebuie mă? Te-am cinstit la Timișoara, te-am cinstit la turci. Eu am venit și te-am cununat pe tine. Să-ți pară bine! Am făcut atâtea eforturi, nu m-am dus eu în vacanță ca să vin să vă cunun pe voi cu tot sufletul și acum urmează să vă botez copiii. Păi ce mai vrei tu de la nașa ta mă?”, a mai adăugat ea pe contul de Instagram.

(L.P.)

Sursa foto: Instagram – Georgiana Lobonț & Armin Nicoară

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE