TEDx Cornişa Meda Neagoe: Frica este ochiul curajului

Medicul oftalmolog Meda Neagoe a fost cea care a deschis ediţia a 3-a a TEDx Cornişa ce a avut loc pe 27 mai la Târgu-Mureş. Timpul ei se împarte între pacienții Centrului Oftalmologic Vizioofta și Organizația Salvați Copiii Mureș, a cărui președinte voluntar este de 5 ani şi unde a avut o mulțime de realizări. Misiunile umanitare în favoarea copiilor defavorizați şi vulnerabili reprezintă provocarea cotidiană a vieți ei.

„Trebuie să ne deschidem ochii şi trebuie să avem curajul să ieșim în față”

„M-am gândit de ce eu, de ce să fac acest lucru, ce aș avea eu de spus față de toți ceilalți vorbitori? Oameni consacrați în profesiile lor, care au deja o imagine publică cunoscută? Apoi mi-am zis de ce nu? De ce să nu te duci și să vorbești pentru oameni ca tine, care fac lucruri și care poate nu au curajul să spună despre ceea ce fac. Trebuie să ne deschidem ochii și trebuie să avem curajul să ieșim în față pentru că acele lucruri mici pe care le facem ne definesc, dar aduc spre noi oameni și oportunități și care spun da, suntem mulți, și putem face treabă.”

„Frica este ochiul curajului. Am să vă povestesc o întâmplare din copilărie care are foarte mare legătură cu ceea ce se întâmplă azi aici, pe scenă. Elevă fiind cântam în corul școlii, pe scena Casei de Cultură. Așa era atunci. Eu eram în primul rând după voce și în sală era mama tot în primul rând. De ce? Pentru că stăteam să leșin. În momentul în care se deschidea cortina mă albeam la față, tremuram, leşinul era gata și cu asta cântatul s-a terminat. Cum s-a gândit diriginta mea să mă ajute și să rezolvăm problema aceasta? M-a pus să prezint acest spectacol împreună cu doi colegi. Și a doua oară când s-a deschis cortina am văzut toți acei ochi din sală şi am zis, până aici a fost. Am transpirat din nou, după care mi-am dat seama că de fapt nu mi se întâmplă nimic, așa că am trecut la treabă. De aceea nu trebuie să ne fie frică să fim curajoși, să spunem ceea ce avem de spus, să luăm atitudine și să trecem de treabă.”

„Ce se întâmplă dacă ai făcut tot ceea ce tu crezi că este posibil și inevitabilul s-a întâmplat?”

„Frica este ochiul curajului. Eu am ales să fac medicina. De ce? Pentru că mi-a plăcut întotdeauna respectul pe care-l aveau oamenii din jur față de medici și față de sfaturile nor. Pentru că mi-am dat seama că poate fi oportunitate de a da înapoi către oameni ceea ce ei au nevoie și la nevoie. Generația mea a crescut în profesie cu un crez. Atâta timp cât medicul este lângă tine, nu ți se poate întâmpla nimic. Frica ta că nu pui un diagnostic bun sau complet. Frica că poate nu găsești tratamentul cel mai bun este de fapt o frică care te mobilizează și trebuie să-ți dea curajul să faci tot ceea ce poți și acest curaj să fie natural și conștient și să dai ce e mai bun din tine. Niciodată un om nu vine la tine să se caute. El vine pentru că are o problemă. Crede că pot să-l ajuți și chiar dacă nu știe că are o problemă, simte că ai putea face asta împreună cu el. De aceea trebuie să fim tot timpul acolo. Niciodată nu există nu pot, nu am timp, nu acum, mai lăsați-mă, o să mai vedem și trebuie să fii alături de suferința lor și să te pui în pielea acelui om și să faci orice lucru ca pentru tine. De aceea, nimic nu se compară cu a reda strălucirea unor ochi sănătoși și frumoși.”

„Oftalmologia, specialitatea mea pe care am ales-o, este poate una dintre cele mai frumoase specialități. De ce? Pentru că, așa cum se spune, ochii sunt oglinda sufletului, ei reflectă tot ceea ce avem mai frumos în noi. De ce? Pentru că dacă ne gândim, simțul vederii înseamnă cam 80% din ceea ce simțim. Şi da, înseamnă că 80% din amintirile noastre se datorează la ceea ce vedem. Ce se întâmplă dacă ești totuși acolo și nimic din asta nu este adevărat? Ce se întâmplă dacă ai făcut tot ceea ce tu crezi că este posibil și inevitabilul s-a întâmplat? Am o pacientă care a trecut prin toate tratamentele și intervențiile posibile pentru boala ei. Au fost căutări de cauze, de diagnostice, de tratamente, de tratamente consacrate și tratamente experimentale, de interacțiuni cu colegi din țară și străinătate, dar în final inevitabilul s-a produs. Ea și-a pierdut vederea definitiv. Legătura aceea emoțională extraordinară care se creează între tine și acel om nu se compară nimic. Practic îl duci cu tine și îl porți în gând te însoțește mereu, iar frustrarea ta este mare și ca medic și ca om gândindu-te dacă ai fi putut face mai mult.”

„Partea bună din această poveste este că ea a devenit terapeut. A devenit terapeut pentru oameni care trec prin aceeași boală ca și ea, prin aceleași suferințe. Încearcă să-i învețe lecția pe care și ea a învățat-o din această boală și încearcă să-i învețe cum să facă față acestui nou mod, foarte provocator, de a trăi. Dar frica pe care i-o citești tot timpul în ochi este o frică și tu nu trebuie să-i dai voie să-ţi citească niciodată și ție frica pe care o ai. Gândindu-te întotdeauna devii foarte vulnerabil din două motive. Pentru că oricând ți se poate întâmpla și ține asta sau cuiva drag și tot nu cunoști cauza sa, tratamentul şi pentru că vei fi pus de multe ori din nou în aceeași situație și să treci cu pacienții prin aceleași momente dramatice. Curajul ei de a-și înfrunta boala și de a-și accepta lecția pe care a învățat-o din ea o face să biruie întunericul și să fie un exemplu pentru ceilalți.”

„Ce faci tu ca medic și ca om să poți să treci peste astfel de întâmplări? Cum treci peste ele? Aș spune cu foarte multă smerenie, trebuie să ai curajul să te ridici pentru că vor urma alte experiențe și alți oameni vor putea beneficia de el. De ce să te ridici? De ce să mergi mai departe? Pentru că niciodată speranța nu este pierdută, pentru că întotdeauna se descoperă alte tratamente, alte cauze și pot să fi de mai mare ajutor. Tocmai în astfel de situații îi învăț pe pacienții mei să nu fie ghiocei, să fie floarea soarelui, să nu se uite numai la necazuri și la mizerie, să se uită-n ochi, să se uite la oameni, să se uite la zâmbete și în acest fel atitudinea lor față de o afecțiune se schimbă, timpul de vindecare se scurtează și atunci știi că totul merge spre bine.”

„Unii văd și fug, alții văd și stau să rezolve problemele”

„Frica este ochiul curajului. De ce ţi-ar fi frică să te implici social? Aș spune că este o frică pozitivă, o frică care te mobilizează să dai tot ce ai mai bun din tine. În acest context, la un moment dat a venit cineva spre mine cu o propunere de a coordona o organizație, organizație care se implică foarte activ în viața copiilor și am zis bun, hai să încerc să ajut așa cum pot și cum știu eu. Am găsit o echipă de oameni extraordinar de entuziaști a căror singură întrebare era cum facem asta? Cum putem să rezolvăm? Cum putem să ne implicăm? Niciodată nu i-am auzit să spună de ce ar trebui sau poate nu este treaba noastră. Am găsit o organizație umanitară care trece de la statistică la copil. Fiecare copil și fiecare familie a lui înseamnă un proiect, înseamnă implicare, înseamnă activitate pe teren, înseamnă cercetare până când lucrurile sunt duse la bun sfârșit. Nu algoritmic, ci pas cu pas, cu foarte mult suflet. Și atunci Salvați copiii devine de fapt salvați toți copiii.”

„De aici până la implicarea în, să zicem, campanii umanitare, a fost un pas. De ce? Pentru că sunt foarte mulți copii vulnerabili, din grupuri defavorizate, care nu văd, dacă nu văd, nu pot să învețe. Dacă nu pot să învețe, nu pot să crească frumos. Un copil nu știe niciodată să spună că nu vede, el nu are termen de comparație decât vederea lui. Și atunci toți copiii trebuie investigați și ei trebuie investigați mai ales dacă sunt neliniștiți, dacă sunt urâcioși, dacă rămân în urmă în clasă și trebuie să le ofer șansa de a avea ochelari și acei ochelari să le ducă performanțele școlare undeva departe. Statistic, se spune că în nouă luni de zile, un copil cu ochelari buni își dublează performanțele școlare. Dacă acest lucru se întâmplă, înseamnă că ceea ce facem face bine. Așadar, a face bine înseamnă de fapt să-ți faci și ție bine. Și frica trebuie doar să te mobilizeze, să-ți deschizi ochii și să ai curajul să faci treabă, să spui ceea ce ai de spus și să aduni lângă tine oameni care fac exact același lucru, cu aceeași pasiune și cu același suflet. Unii văd și fug, alții văd și stau să rezolve problemele. Și atunci dacă nu tu sau eu cine? Dacă nu acum, atunci când? Astăzi am fost eu aici cu foarte mare bucurie, mâine poate că sunteți Tu și Tu și Tu.”

A consemnat Sanda VIŢELAR