Concurs internațional de hipism la Târgu Mureș Altele
  • Sanda Vitelar
  • 0 comentarii
  • 855 Vizualizări

Concurs internațional de hipism la Târgu Mureș

După 12 ani Hipodromul din Târgu Mureș găzduiește din nou un concurs internațional de mare amploare. Este un concurs de echitație completă unde, pe lângă călăreții noștri, au mai concurat 18 călăreți din Bulgaria și 2 din Slovacia. Concurenții participă la toate nivelele de dificultate inclusiv la 2 stele. Concursul a început vineri la ora 12 și s-a terminat duminică la ora 16.

Pentru a afla mai multe despre probele pe care trebuie să le parcurgă participanții am vorbit cu Mădălina Hedeș, organizatoare evenimentului, antrenoare și fostă practicantă de hipism.
“ Concursul complet este compus din 3 probe, în prima zi, proba de dresaj în care se evaluează mișcările calului în urma comenzilor date de către călăreț, acuratețea, precizia lor și armonia dintre cal și călăreț. A doua zi, are loc proba de obstacole adică sărituri într-o cadență foarte mare la 520 de metri pe minut, bușteni, sărituri în apă, probă foarte dificilă dar în același timp spectaculoasă. Iar în ultima zi va fi proba de obstacole clasice, unde pe fondul oboselii acumulate în urma celor 2 zile de concurs arată cât de pregătit fizic a fost calul” a declarat Mădălina.

Sportul acesta devine tot mai căutat de părinți pentru copii lor, așa că am vrut să aflu din gura unui antrenor care este interesul pentru echitație.

“ Interesul pentru aceste sport crește de la an la an, din acest motiv ne implicăm trup și suflet pentru pasiunea pe care o împărtășim cu călăreții noștri și numărul de cai este în creștere.” ne-a spus Mădălina.

Și pentru că din ochii unui concurent putem afla cum este un astfel de concurs am vorbit cu Șimon Blanka alături de calul ei Cartel care, inițial, era un cal care nu putea fi călărit dar până la urmă au reușit să colaboreze iar acum concurează împreună.

“ În general nu particip în cadrul acestui tip de concurs, de obicei concurez la proba de obstacole dar îmi place foarte mult să particip și la probă completă pentru că este un concurs mult mai diversificat și atunci necesită un program de pregătire mai mare.” a declarat Blanka.

Un astfel de sport necesită multe sacrificii, și Blanka ne-a vorbit despre sacrificiile pe care necesită să le faci atunci când practici acest sport.

“ Pentru a putea să concurezi cu un cal trebuie să devină un stil de viață, nu există sărbătoare sau zi liberă, necesită disciplină și motivație, fără aceste lucruri nu vei putea să realizezi ce îți dorești. În călărie, astăzi ești sus, mâine poți fi jos pentru că lucrăm cu niște animale speciale” a spus Blanka.

Rezultatele concursului le veţi putea citi luni pe site-ul Zi de Zi.

Adrian MURARIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE