Descoperiri subacvatice la Lacul Ursu din Sovata

Lacul Ursu din stațiunea Sovata este unic în Europa și cel mai mare lac helioterm din lume. Lacul mai este denumit și Marea Moartă a Transilvaniei din perspectiva specialiștilor, deoarece aceștia susțin că ar exista și la Marea Moartă un loc asemănător, însă cu vegetație inexistentă comparativ cu Lacul Ursu unde există și Muntele de Sare, fiind singurul acoperit cu vegetație abundentă.

Astfel, în acest sens, miercuri, 16 august, a avut loc o conferință de presă la Sovata, lângă Lacul Ursu, unde dr. Hantz Peter și directorul general Ensana, Fulop-Nagy Janos, au vorbit despre cercetările făcute în adâncul lacului.

Cercetările au început în urmă cu trei ani și au fost stârnite cu scopul de a se descoperi cauzele pentru care se descrește fenomenul heliotermic sau chiar și salinitatea în stratul superior al lacului. Biofizicianul Hantz Peter a făcut parte și din Institutul de Cercetări Ecologice Acvatice din Budapesta, loc în care a primit sarcina de a face cercetări la Lacul Ursu.

Expoziția cu poze de scafandru prezentată este prima de acest gen din țară, iar pe lângă aceasta, biofizicianul Hantz Peter a prezentat și un experiment.

„Jos este un strat concentrat de sare, deci aceasta este concentrația maximă de sare care se poate dizolva în apă, iar mai sus este apă dulce. Putem observa că mărul plutește pe suprafața apei”, a declarat acesta.

Ce este stratul de haloclină?

Stratul de haloclină este acel strat unde concentrația de sare crește brusc dacă se coboară spre adâncuri. Acest strat este responsabil pentru fenomenul de heliotermie.

„Majoritatea cercetărilor pe care le-am făcut au declanșat un interes international. Puteți observa că mărul plutește deasupra, iar prunele sut jos, plutesc în nimic, ca și în spațiu, deoarece aici crește brusc concentrația de sare. Fenomenul heliotermic se datorează stratului de haloclină. Dacă coborâm în adâncuri, densitatea crește din cauza sării, dar densitatea poate descrește și din cauza radiațiilor solare dacă un strat de apă devine mai cald”, a mai declarat biofizicianul.

Haloclina nu trebuie să fie foarte adâncă deoarece radiațiile solare nu pot pătrunde până la acea adâncime și astfel, nu poate încălzi apa.

Primul articol despre un lac heliotermic care s-a scris în lume a fost în anul 1901, unde se precizează că s-au măsurat 70-80 de grade la o adâncime de aproape 1,3 metri. Alte articole descriu faptul că apa era chiar fierbinte dacă cineva voia să ajungă la fundul apei.

„Puneți în balanță aceste contradicții. Ipoteza și descoperirea mea este că stratul haloclinal se deplasează ușor ușor în jos, iar astfel, lumina soarelui ajunge mai greu acolo. Atunci ajungem într-o situație cum se regăsește și în Marea Moartă, unde este holoclină, dar nu este heliotermie”, a povestit acesta.

Lacul are o suprafață de 40.000 de metri pătrați. Pentru ca stratul haloclinal să vină mai sus cu un metru, atunci densitatea foarte concentrată sub stratul haloclinar este în jur de 250-300 de grame pe litru.

Se pierd anual 45 de metri cubi de sare

„Din lac lipsesc 10 milioane de kilograme de sare, în comparație cu anul 1901. Salina din Praid produce 800 de tone de sare pe zi și aproximativ în două săptămâni am putea recupera sarea care nu mai este în lac. Anual pierdem aproximativ 45 de metri cubi de sare”, a mai menționat acesta.

Pentru a se salva lacul, nu alimentarea cu sare a lacului este cheia rezolvării, ci alimentarea cu apă concentrată de sare adăugată cu foarte mare grijă pe stratul haloclinal.

„Înainte de a ne atinge de lac, ar trebui cercetări mult mai detaliate și un plan dezvoltat. Trebuie să măsurăm nu doar temperatura zilnică de la diferite adâncimi, ci și salinitatea, PH-ul, lumina, necesitatea chimică de oxigen, balansul de sare și curenții din lac”, a precizat acesta.

Diana CĂRBUREAN