Ministerul Sănătății, dezinteres față de cabinetele medicale școlare?! Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 434 Vizualizări

Ministerul Sănătății, dezinteres față de cabinetele medicale școlare?!

Dincolo de materiile tradiționale și de opționalele propuse de dascăli pentru a diversifica paleta educațională, un rol important revine instrucției sanitare, prin intermediul căreia elevii deprind conduita preventivă în tot ceea ce privește sănătatea lor. Acest rol revine medicilor și asistenților din cadrul cabinetului medical școlar. Pe lângă această misiune, ei se îngrijesc și de tratarea simptomelor imediate ale unei afecțiuni acute, de efectuarea triajelor periodice,  de consultații și alte intervenții medicale care nu presupun un grad ridicat de severitate.

54 de cabinete de medicină școlară

Despre situația cabinetelor medicale din școlile mureșene, dar și despre demersurile pentru eficientizarea sistemului medical școlar vom povesti, în cele ce urmează, cu doi interlocutori relevanți în acest sens: Alexandru György, viceprimar al municipiului Târgu Mureș, respectiv directorul adjunct al Direcției Școli a Primăriei Municipiului Târgu Mureș, Horațiu Lobonț.

Conform informațiilor furnizate de către viceprimarul Alexandru György, toate instituțiile de învățământ mureșene sunt echipate cu o unitate medicală aferentă: „Noi avem 54 de cabinete de medicină școlară, 52 de asistenți, 8 medici stomatologi, 12 medici de medicină generală și 5 cabinete de stomatologie dotate conform standardelor și legilor în vigoare. Toate sunt autorizate. Acestea sunt dotate cu absolut tot ceea ce cere legislația în vigoare”.

Tot acesta a precizat și nivelul de dotare al unităților medicale din cadrul școlilor și liceelor din Târgu Mureș: „În ultimii trei ani de zile facem anual vizite cu toți medicii și toate asistentele. De fiecare dată ei ne pregătesc o listă cu lipsurile aferente cabinetelor lor – medicamente, baza materială, iar noi ne asigurăm că acoperim acele lipsuri. Începând cu anul acesta școlar fiecare cabinet va fi dotat cu calculatoare. Tot anul acesta, vom schimba mobilierul în toate cabinetele. Tocmai am încheiat un contract cu o companie care furnizează soft pentru cabinetele medicale școlare, perioada de implementare durează, dar anul acesta sigur se va realiza acest proiect. Intenționăm să facem și o clinică pentru toți elevii din Târgu Mureș, dar încă nu am făcut pași mari în acest sens”.

Dezamăgire pentru prestația „celor mari”

Cei doi interlocutori și-au manifestat dezamăgirea în ceea ce privește implicarea organelor de stat responsabile de sistemul medical național în tot ceea ce presupune funcționalitatea eficientă a medicinei școlare. „De ani de zile cerem Ministerului Sănătății să suplimenteze numărul de posturi, adică finanțarea pentru mai multe posturi. Cabinetele medicale sunt normate în funcție de numărul de elevi, la un anumit număr de elevi trebuie asigurat un anumit număr de medici. Noi ca Primărie nu putem finanța salariile, iar Ministerul Sănătății nu ne finanțează și nu ne deblochează posturile. Am semnalat, am trimis în scris, am rugat senatori, deputați, pe care i-am avut în Târgu Mureș, dar nu am avut deschidere din partea Ministerului. Nu dau vina pe o persoană, ci pe un Minister căruia i-am tot scris, am tot solicitat, a cărui răspunsuri au fost mereu – <<vom vedea>>. Avem medici care răspund de șapte instituții de învățământ. Este inuman, este imposibil fizic. Nu ai cum să te deplasezi de la o școală din Dâmbu, la una din Tudor și să mai fi capabil și de randament. Și medicul este bugetar, iar munca și efortul depus de el este tratat cu superficialitate. Medicii au norma dublată, aproape triplată, din lipsa personalului, timp în care salariile rămân aceleași”, a explicat Horațiu Lobonț.

Inacțiunea Ministerului Sănătății este și cauza instruirii sanitare precare a elevilor, după cum a adăugat acesta: „Se vede lipsa de educație sanitară. Noi de ce nu mergem la medic, ci preferăm să mergem la babe care ne pun pătrunjel în ceai și ne spun că o să ne vindecăm? Pentru că nu avem educație sanitară. Nu cunoaștem îndeajuns noțiunea de prevenție și faptul că ea începe de la spălatul pe mâini. Dar cine să ne învețe copii? Cei 12 medici pe care îi avem și care nu știu cum să mai facă față solicitărilor? Educația sanitară este foarte importantă în școli. Nu trebuie să ne învețe profesorii să ne spălăm pe mâini. De aceea este nevoie de mai mult personal.”.

Cerințele adresate Ministerului Sănătății sunt infime, dar aparent prea dificile pentru a fi luate în considerare. 

„Noi ne străduim, la nivelul nostru, să facem tot ce ține de noi pentru a asigura bunăstarea sanitară a școlilor, timp în care cei care au potență sunt total dezinteresați. Cerem măcar deblocarea câtorva posturi ca să putem acoperi fiecare unitate medicală școlară. Nu vorbim despre un număr imens, ci de cinci posturi”, a adăugat Alexandru György.

Mădălina ROHAN

Foto: https://depositphotos.com/home.html

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE