Home / Slider / Percheziții la traficanți de droguri din județul Mureș

Percheziții la traficanți de droguri din județul Mureș

Distribuie

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au efectuat marți, 26 septembrie, nouă percheziții domiciliare, în județul Mureș, în două cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc, respectiv trafic de droguri de mare risc, deținere, fără drept de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

”În prima cauză, având ca obiect infracțiunile de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc, s-a reținut că, în perioada aprilie – septembrie 2023, două persoane bănuite, cu sprijinul altor persoane, ar fi introdus în țară, prin intermediul unor firme de transport, droguri de risc (canabis), disimulate în colete, în scopul vânzării către alți dealeri, cu 30 de lei pentru un gram. În cea de a doua cauză, privind săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de mare risc, deținere, fără drept de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, cercetările vizează mai multe persoane bănuite care, în perioada aprilie – septembrie 2023, ar fi deținut, atât pentru consum propriu, cât și în vederea comercializării,  cantități de droguri de mare risc și substanțe cu efect psihoactiv”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Finanțare aprobată pentru o secțiune importantă a Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț

Distribuie Guvernul României a aprobat miercuri, 29 noiembrie, proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.