Producția de amoniac și îngrășăminte suspendată la Azomureș Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2179 Vizualizări

Producția de amoniac și îngrășăminte suspendată la Azomureș

Azomureș, un important producător român de îngrășăminte, a oprit producția de amoniac și îngrășăminte pentru luna decembrie, din cauza unui set de politici și a lipsei de acțiune a autorităților, care afectează negativ marea industrie locală, a informat vineri, 8 decembrie, Biroul de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, impactul negativ atât asupra industriei, cât și asupra agriculturii din România ”ridică îngrijorări cu privire la perspectivele pe termen lung”, iar compania solicită autorităților ”să susțină industria de îngrășăminte din România, recunoscută la nivel global pentru calitatea sa ridicată.”

Josh Zacharias, directorul general al Azomureș, avertizează asupra unei crize care se profilează în agricultura și industria românească, invocând presiunea asupra costurilor din cauza inflației locale, practicile anticoncurențiale și o viitoare taxă de 1% pe venituri.

„Calculăm o reducere de 3% a profitabilității pentru fermierii din România datorită efectului multiplicator al achizițiilor de inputuri, plus veniturile impozitate din vânzarea recoltelor. Este o tragedie ce se derulează cu încetinitorul”, a spus Josh Zacharias.

Conform aceleiași surse, de la reluarea producției în octombrie, costurile cu gazele naturale au crescut cu aproape 40%, ”fără a avea legătură cu conflictul din Fâșia Gaza”, iar ”în ciuda rezervelor ample de gaze din regiune, piața europeană a gazelor rămâne semnificativ mai scumpă decât alte părți industrializate ale lumii, de aproape 5 până la 10 ori mai mare”.

„Statul român are la dispoziție diverse pârghii de sprijin pentru marea industrie care decurg din propriile resurse energetice, ceea ce este o diferență cheie față de UE în general – dar din păcate nu le folosește. Drept urmare, chiar dacă celelalte țări producătoare de gaze din lume construiesc noi fabrici de îngrășăminte și alte state membre au pus în aplicare pachete de miliarde de euro în ultimii ani pentru a se asigura că industriile mari continuă activitatea de producție, în România, Azomureș –

ultima companie de acest gen – se luptă pentru a rămâne operațională”, a subliniat Josh Zacharias.

Directorul general al Azomureș atrage atenția asupra diferențelor mari ale prețurilor la îngrășăminte din România față de restul Europei și avertizează că fermierii vor plăti în plus pentru inputurile lor, fără un producător local care să concureze cu importurile. În plus, compania trebuie să susțină și povara certificatelor de carbon impuse de UE producătorilor europeni, spre deosebire de concurenții din afara UE.

„Lupt pentru a asigura peste 1.000 de locuri de muncă directe și alte 2.000 de locuri de muncă ce se bazează direct pe Azomureș pentru existența lor, și asta înainte să luăm în considerare zecile de mii de fermieri care au contat pe îngrășămintele Azomureș în ultimii 60 de ani”, a adăugat Josh Zacharias.

În același comunicat se mai menționează că Azomureș se confruntă și cu alte provocări ce își au rădăcina în lipsa de acțiune a autorităților, printre care: subvențiile pentru gaze în Bulgaria (România nu are o politică similară și, ca urmare, importurile bulgare de îngrășăminte în România sunt în creștere); supraoferta de gaze subvenționate în România (în ciuda unui surplus semnificativ de gaze naturale tranzacționate de Transgaz, gazul suplimentar nu nu este pus la dispoziția pieței, deoarece marii producători nu au voie să realoce către consumatori industriali, precum Azomureș); fraudă fiscală la import și sancțiuni (în noiembrie, o navă cu 30.000 de tone de uree a intrat în portul Constanța cu documente false pentru a evita taxele și sancțiunile și, până când autoritățile au descoperit situația, jumătate din transport a dispărut).

În ciuda faptului că a prezentat soluții concrete în numeroase ocazii, Azomureș nu a identificat încă vreo schimbare semnificativă sau sprijin pentru a redresa situația.

“Lupta companiei are în vedere atât provocările pieței, cât și lipsa de politici eficiente”, concluzionează Josh Zacharias, făcând un apel către autorități să creeze urgent un comitet strategic care să ia în discuție securitatea input-urilor pentru agricultură, precum și viitorul industriei agricole românești în general.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE