Sediu nou pentru AUR Reghin politica
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 609 Vizualizări

Sediu nou pentru AUR Reghin

Filiala municipală Reghin a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și-a inaugurat duminică, 10 decembrie, noul sediu situat în centrul municipiului, pe strada Mihai Viteazu nr. 4/B.

„Cum îi stă bine unei familii tradiționale românești, după căsătoria soților, urmează căminul, adică o casă. Pentru noi, această casă s-a inaugurat azi, 10 decembrie în Reghin, strada Mihai Viteazu nr. 4/B, locația care găzduiește sediul organizației municipale AUR. Ne bucurăm foarte mult că, alături de noi, în zi de duminică, la sfeștania creștinească ne-au fost alături peste 50 de persoane. A fost alături de noi organizația municipală Târgu Mureș și conducerea județeană a filialei AUR Mureș, reprezentată de președintele Biro Răzvan, care este și președintele Organizației Naționale de Tineret AUR. Ne bucurăm că ne-am mutat în casă nouă, cu gânduri noi, cu idealul și țeluri mărețe. Ne așteaptă un an 2024 foarte încărcat din punct de vedere electoral cu patru rânduri de alegeri importante pentru noi ca și comunitate, pentru județ și pentru țară”, a declarat Rus Dan Dorul, președinte intermar al AUR Reghin.

Ambiții mari

Cu prilejul inaugurării noului sediu, organizația AUR Reghin și-a desemnat noul birou de conducere, o conducere interimară care va funcționa până la Conferința Municipală AUR care va avea loc în primăvara anului viitor, când urmează să se stabilească președinții și Biroul de Conducere AUR Reghin pentru un mandat de doi ani. Astfel, conducerea AUR Reghin este reprezentată de Rus Dan Dorul, președinte interimar, Adrian Zugravu și Călin Pop, vicepreședinți, Laura Gliga, președintele organizației de femei, Mărioara Rotaru, președintele organizației de seniori, Claudiu Costan, președintele organizației investitorilor și antreprenorilor locali, Răzvan Zehan, președintele organizației de tineret, la care se adaugă un trezorier și doi membri. De asemenea, s-a stabilit înființarea în cadrul nooului sediu AUR Reghin a unui birou parlamentar al deputatului Dan Tănase, parlamentar AUR de Mureș, care va fi funcțional începând cu ianuarie 2024.

„Am trasat câteva linii directoare, cea mai importantă fiind aceea că organizația municipală AUR Reghin va trebui să intre în luptă cot la cot marele organizații de partid din municipiul Reghin, respectiv UDMR, PNL și PSD. Trebuie să ne batem de egal la egal, să nu fim priviți ca și un partid de rangul doi. Pentru acest lucru avem de gând ca în jurul nostru să stângem toți cetățenii din municipiul Reghin care simt ca noi, care au un simț patriotic dezvoltat și de ce nu, să ajungem printre primele partide din municipiu. Altă direcție trasată a fost să identificăm din rândul membrilor, simpatizanților un candidat cu șanse reale la Primăria Municipiului Reghin pentru ca în 2024, pe lângă portofoliile de consilier local din Consiliul Local Reghin să avem șanse reale și la funcția de primar al municipiului Reghin. La momentul acesta acest lucru s-ar traduce prin identificarea unui candidat AUR cu șanse reale pentru Primăria Reghin, o listă completă pentru funcțiile de consilier local. De asemenea, vom avea și reprezentanți pe liste pentru Consiliul Județean”, a explicat Rus Dan Dorul.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE