„Meșteșuguri, tradiții și obiceiuri românești de AUR”, la Muzeul Etnografic „Anton Badea” Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 258 Vizualizări

„Meșteșuguri, tradiții și obiceiuri românești de AUR”, la Muzeul Etnografic „Anton Badea”

Tradiția șezătorilor a fost readusă în atenție de femeile din cadrul organizației AUR Mureş, joi, 14 decembrie la Muzeul Etnografic ”Anton Badea” din municipiul Reghin.

„Ne-am bucurat împreună de spiritul sărbătorilor, prin urmare am colindat, am cântat pricesne, dar am și înviat unele îndeletniciri specifice femeilor precum croșetatul, cusutul la război, cusutul de goblen. Alături ne-au fost membrele Organizației de Femei AUR Mureș din majoritatea localităților mureșene. Mulțumim conducerii Muzeului Etnografic „Anton Badea” din municipiul Reghin precum și coordonatorilor locali AUR ai municipiului Reghin, domnii Dan Dorul Rus și Adrian Zugravu”, a precizat Cristina Elena Ilie, președintele Organizației de Femei AUR Mureș.

Printre oaspeții șezătorii s-a numărat și Simona Maria Petcu, candidat AUR la alegerile europarlamentare din 09 iunie 2024.

„Am venit cu mare bucurie aiai la Reghin la muzeu să colind și să lucru aici alături de minunatele doamne din Reghin și din județul Mureș. Ne-am adunat la o șezătoare găzduită de Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin. Am făcut acest lucru deoarece astăzi dăm startul unui proiect inedit pentru un partid politic prin care venim în fața românilor cu gânduri bune de a conduce pe mai departe și de a susține meșteșururile, tradițiile și obiceiurile noastre strămoșești, sfinte și frumoase. Ne dorim să organizăm cât mai multe șezători, cât mai multe întâlniri astfel încât să putem transmite copiilor noștri aceste meșteșuguri care ne-au ajutat de-a lungul anilor să ne păstrăm identitatea ca românii. Aceste tradiții sfinte, aceste obiceiuri ne-au ținut întotdeauna în unitate. Românii traversează un moment de dezbinare fără precedent și acum este cel mai potrivit moment să ne adunăm din nou cu toții, să nu uităm că suntem români înainte de toate, că suntem frați într-o aceeași limbă, într-o aceeași cultură, în aceleași tradiții, chiar dacă ele, poate un pic diferă, de la o zonă la alta, Ardeal față de Oltenia și Oltenia față de Moldova. Am asistat astăzi la o paradă a frumosului. Toate doamnele, toți domnii prezenți la această șezătoare au fost îmbrăcați în straie populare. Sunt mai frumoși decât oricând. Românii sunt mai frumoși atunci când poartă aceste straie populare. Proiectul se numește „Meșteșuguri, tradiții și obiceiuri românești de aur”, ne-a declarat Simona Maria Petcu.

„Un popor fără istorie, fără tradiție, fără cultură, nu poate merge mai departe”

„Mi-aș dori din suflet să putem transmite dragostea pentru aceste meșteșuguri și tradiții tinerilor, copiilor, să vadă și ei cum se trăia pe vremuri. Acum avem Facebook, Instagram, pe vremuri erau șezătorile. Acesta era modalitatea prin care oamenii socializau, prin care tinerii se întâlneau pentru a întemeia o familie. Noi suntem oarecum acum într-o luptă cu tehnologia. Desigur, tehnologia este extraordinar de bună, dar trebuie să o folosim cu măsură, cu echilibru și înțelepciune. Și atunci folosim tehnologia ca să promovăm aceste șezători, să ajungă la cât mai mulți tineri să vadă ce frumos este să te aduni, să lucrezi, să vorbești, să socializezi, să afli știri, vești, pentru că femeile se adunau și nu doar că lucrau și povesteau. Uneori veneau și din alte sate și povesteau și împărtășeau din experiența lor de viață. Și uite așa, de multe ori din gură în gură s-a dus mai departe istoria acestei țări. Sfânta tradiție s-a păstrat și pe această cale orală, iar șezătoare era locul perfect pentru a face acest lucru. Asta ne dorim, ca tinerii noștri din România să vadă ce potențial avem, ce frumos este să fii român, să porți straie românești, să porți ia, să porți costumul popular”, a subliniat Simona Maria Petcu.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE