FOTO: Ziua Culturii Naționale sărbătorită la Ungheni Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 164 Vizualizări

FOTO: Ziua Culturii Naționale sărbătorită la Ungheni

Ziua Culturii Naționale este sărbătoarea națională, care are loc anual în România la data de 15 ianuarie, cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic.

Ziua poetului național, Mihai Eminescu, a fost celebrată la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul unui eveniment cultural care s-a desfășurat sub egida Primăriei Orașului Ungheni și a partenerilor de la Cenaclul ”Arcadia”, cu un program interesant pentru spectatorii ungheneni.

Parte integrată a acestui spectacol cultural au fost și reprezentanți ai Școlii Gimnaziale ”Emil Drăgan” din orașul Ungheni, nu doar prin elevi de această dată, ci chiar prin cadrele didactice care au format un grup vocal minunat care a încântat publicul spectator.

Totodată, copiii din cadrul Ansamblului ”Hora” al orașului Ungheni au fost la înălțimea așteptărilor, iar alături de aceștia tot din zona folclorului românesc și-au făcut apariția pe scena Căminului Cultural Ungheni, tineri interpreți mureșeni care au smuls aplauzele celor prezenți în sală.

”Bucuria și mândria faptului că suntem români, faptul că avem tradiții de urmat și principii de respectat pentru ca fiecare dintre copiii noștri să crească sănătos în spectrul cultural românesc, sunt o responsabilitate pe care o avem, atât eu ca reprezentant al administrației publice locale, cât și noi toți – părinți, frați sau bunici ai copiilor și tinerilor noștri! Astăzi am avut alături astfel de oameni, responsabili în ceea ce privește prezentul și viitorul nostru, oameni care prin munca lor, aduc la rang de artă atât desenul grafic, cât și muzica, jocul popular sau scrierea românească! Mă bucur să contribui la promovarea actelor de cultură pe raza orașului și a satelor noastre aparținătoare!”, a transmis Victor Prodan, primarul orașului Ungheni.

Complexitatea programului prezentat cu ocazia celebrării Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie), a strâns în cadrul Căminului Cultural, artiști din toate mediile culturale – dans popular, tineri interpreți populari și ai muzicii pop, desigur scriitori – membri ai cenaclului Arcadia, elevi și cadre didactice ale școlii orașului Ungheni, artiști plastici – în persoana domnului Horea Remus Epure care a prezentat o expoziție de lucrări grafice care exemplifică momente importante din perioada 1866-1868 a poetului Mihai Eminescu, două prezentări de carte și multe alte momente la care publicul spectator a rezonat timp de mai bine de trei ore.

”Ziua de 15 Ianuarie, este o a doua zi națională pentru România! Atât limba română, cât și identitatea românească, imnul, steagul, cântul sau jocul popular, ia românească și scrierea românească, toate acestea sunt celebrate astăzi, 15 ianuarie, cu prilejul Zilei Culturii Naționale! Îmi îndrept atenția spre mediul academic, spre elevi și spre cadrele didactice care astăzi au obligația de a prezenta tinerilor învățăcei, lungul drum al formării României de astăzi, prin cultură și prin oamenii marcanți care și-au pus amprenta prin studiu și munca lor, asupra dezvoltării noastre! La mulți ani, România!”, a conchis primarul orașului Ungheni.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE