Concursuri pentru cei mici și mari la Colegiul Național Pedagogic Mihai Eminescu Cultură
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 221 Vizualizări

Concursuri pentru cei mici și mari la Colegiul Național Pedagogic Mihai Eminescu

Colegiul Național Pedagogic a găzduit, marți, 16 ianuarie, de la ora 12.00, un eveniment înscris în seria de activități culturale derulate cu ocazia Zilei Culturii Naționale, 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Atfel, sub îndrumarea coordonatorilor prof. Popa Maria, prof. Irimia Oana și Oprea Sînziana, biliotecar, a avut loc inaugurarea Bibliotecii școlii.

În aceeași zi a avut loc un concurs județean de limba germană, Mit Interviews Deutsch lernen, coordonatori prof. Kommer Erika, prof. Csorba-Fekete Eszter, și un concurs interdisciplinar Comorile Științei, coordonatori prof. Petronela Cristina Vulc și prof. Simona Gherman. Grădinița Colegiului a găzduit de la ora 11.00 un concurs pentru cei mici Eminescu în suflet de copil , coordonatori profesorii pentru învățământ preșcolar Ștefan Diana, Pintican Todirașcu Paula, Cucuiet Andreea, Morariu Mirela, concurs jurizat de coordonatori și de prof. Feher Zoltan.

” Cultura națională este ca un filon de aur ce străbate istoria noastră, iluminând calea către identitatea noastră colectivă. Ea este oglinda în care ne privim, iar educația este un instrument esențial în transmiterea și protejarea acestui patrimoniu valoros. Colegiul Național Pedagogic Mihai Eminescu are o misiune aparte în această privință, fiind un loc în care tinerii noștri sunt nu doar elevi, ci și viitori formatori de caractere și transmițători ai culturii noastre. Astăzi, trebuie să reflectăm asupra responsabilității noastre de a împărtăși cunoștințele și valorile culturale cu generațiile viitoare. Profesorii de aici au o misiune nobilă, aceea de a ghida și inspira tinerii în calea cunoașterii și a înțelegerii. Ei sunt nu doar educatori, ci și păstrători ai flăcării culturii naționale”, a menționat prof. Lobonț Dorin Cristian, directorul Colegiului Național Pedagogic Mihai Eminescu.

În încheierea zilei, Sala de sport a Colegiului a găzduit Cupa școlii, volei fete, băieți, coordonatori prof. Vita Csaba și prof. Kemendi Karol.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE