- redactia
- 0 comentarii
- 1347 Vizualizări
Soós Zoltán, despre buget și fonduri europene: „Avem peste 50 de proiecte depuse”
10 februarie 2024Bugetul de venituri al Municipiului Târgu Mureș pe anul 2024 este de 570.835.000 de lei, în scădere faţă de anul trecut. Veniturile mai mici sunt cauzate de modificărilor fiscale care au survenit în ultima perioadă, potrivit primarului Soós Zoltán. Edilul este optimist în privinţa creşterii veniturilor până la finalul acestui an.
„S-a finalizat tot ceea ce înseamnă fondurile europene pe perioada de finanţare până în 2023, unde am avut o sumă record, de 250 milioane de lei. Acum am repornit proiectele, avem peste 50 de proiecte depuse, dar până nu primim de la ADR Centru confirmarea şi nu semnăm contractele, eu nu pot introduce în buget o cifră pe care am câştigat-o. În plus, intră drumul ocolitor şi încă mai multe şcoli, pentru care sunt în derulare procedurile de semnare a contractelor. Deci până la sfârşitul anului, bugetul va creşte consistent (…) Deficitul bugetar crescut se datorează şi creşterii cheltuielilor sociale”, a declarat presei primarul din Târgu Mureş, potrivit AGERPRES.
Până la semnarea contractelor de finanţare amintite de edil, veniturile aferente proiectelor cu finanţare europeană sunt de 32 milioane de lei.
Trei parcări
Preşedintele UDMR Târgu Mureş, Kovács Mihály Levente, alături de preşedintele comisiei de buget din Consiliul Local Târgu Mureş, Kelemen Márton Attila, şi de liderul grupului politic UDMR din CL Târgu Mureş, Frunda Csenge, susţin că bugetul municipiului este favorabil dezvoltării şi este şi unul „grijuliu” din punct de vedere al protecţiei sociale.
„Bugetul pe anul 2024 al municipiului Târgu Mureş este bugetul dezvoltării şi un buget grijuliu, care practic are în vedere şi cele mai sensibile pături sociale din Târgu Mureş”, a declarat Kovács Mihály Levente.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu