The Secret of Pin-Up Island, al doilea succes cinematografic pentru mureșeanul Ovidiu Vasu Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 518 Vizualizări

The Secret of Pin-Up Island, al doilea succes cinematografic pentru mureșeanul Ovidiu Vasu

The Secret of Pin-Up Island este titlul celui mai recent film produs de mureșeanul Ovidiu Vasu, care a avut premiera internațională în data de 17 februarie 2024, în cadrul celei de-a 49-a ediții a Festivalului de Film Science Fiction din Boston, după o muncă îndelungă care s-a extins pe parcursul a opt ani de zile. The Secret of Pin-Up Island este un film psihologic și science-fiction, filmat integral în uzina Foto din Municipiul Târgu Mureș, care a devenit spațiu al creației și al muzei artistice. Filmul a fost regizat de Alecs Năstoiu, iar rolul principal i-a revenit actriței Rina Gri. Contactat de cotidianul Zi de zi, Ovidiu Vasu a fost de acord să ne ofere un interviu cu detalii din culise despre procesul de producție și post-producție, despre experiența de la Boston, însoțite de un scurt rezumat al filmului.  

Reporter: Ne puteți oferi un scurt rezumat al filmului?

Ovidiu Vasu: Alesia, protagonista filmului, are o experiență unică, ieșită din comun, realmente ciudată în care i se spune că planeta va dispărea pentru că un virus letal va apărea pe Pământ și ea trebuie să fie implicată în selecția fetelor care să populeze o nouă insulă, Pin-up. Ea își dă seama că e ca un fel de joc, o entitate guvernamentală se joacă cu mintea ta. Ea trece dintr-un nivel în altul al jocului. La final, ne dăm seama că tot acest joc este pentru tratarea depresiei de care suferea în viața reală această fată. Această tratare se face printr-o descoperire a unor medici și psihologi într-o clinică a unei inteligențe artificiale care acționează și se contopește cu subcoștientul uman și automat se intră într-o stare de hipnoză și ajunge într-o lume virtuală, contopindu-se cu acea inteligență artificială care generează scenariul în interiorul visului pentru persoana bolnavă de depresie. Acel scenariu este un fel de tratament personalizat.

Un buget de 1.800.000 dolari

Rep.: Care au fost principalele atribuții pe care le-ați avut în calitate de producător al filmului?

O.V.: Eu m-am ocupat de gestionarea co-producției, asta înseamnă buget, asta înseamnă contracte cu co-producătorii, înseamnă atragerea de sponsori etc… Adică, mă refer la tot ce înseamnă servicii, bugetul efectiv în bani nu a fost chiar atât de mare, dar serviciile însumate cu totul au fost undeva la 1.800.000 dolari sau de euro. Am lucrat cu studiouri din străinătate, de exemplu sound-ul a fost făcut la Moscova și la Roma, deci în mai multe țări. Muzică a fost făcută în Italia, lângă Roma sau lângă Veneția, ceva de genul ș.a.m.d. Noi am avut aproape un an de zile la dispoziție. Parteneriatul cu Azomureș a fost determinat, iar dacă noi închiriam studiourile Buftea pentru filmul ăsta sau orice alte studiouri, ne costa minim 1.000.000 și ceva.

Rep.: Ce ne puteți spune despre festivitatea de lansare a filmului, desfășurată la Boston?

O.V.: La Boston a fost un public extraordinar, un public cu oameni maturi, pasionați de cinema și de since-fiction de foarte mulți ani. Au fost oameni care participă la festivalul ăsta de 46 de ani. Pe lângă asta, am avut niște întâlniri cu oameni deosebiți, regizori, oameni tehnici care au lucrat la producții importante în industria filmului la nivel mondial. Am avut niște masterclass-uri la care am participat, au fost vreo 50 de cineaști din lume, dintre care undeva la vreo 6-7 au lucrat la unele dintre cele mai importante producții făcute vreodată în cinematografie. Am învățat foarte multe lucruri, am pus întrebări, oamenii sunt foarte deschiși, ținutele lor erau casual. A fost uimitor. Nu este ce se vede la televizor, adică că industria cinematografică din America este ceva intangibil, cu covoare roșii sau știu eu ce. Este un festival foarte serios, în care se pune accent și pe partea tehnică a cinematografiei, nu doar pe staruri. Deci, a fost o experiență pe care nu știu, sper să o am cât de des în viață, dar nu știu dacă voi avea ocazia.

Data lansării filmului în România

Rep.: Când va fi lansat filmul în România și unde vă propuneți să îl lansați?

O.V.: Noi avem un plan de distribuție, un film până să ajungă la public trebuie să urmeze o strategie de promovare și de distribuție. Strategia noastră era ca în 2024 să avem premiera mondială, ceea ce s-a și întâmplat la Festivalul de Film Science Fiction din Boston, ediția 49. Dar după premiera mondială urmează participarea și la alte festivaluri, bineînțeles, dacă filmul este selectat. Noi preconizăm că o să fim selectați, mai ales că a și fost apreciat de către cel mai vechi festival de since-fiction din lume și cred că o să mergem și la alte festivaluri prin  țară și în străinătate. Când spun festivaluri în țară, spun festivaluri din diferite orașe ale țării. Asta înseamnă că vizăm festivalul național Tiff, chiar dacă filmul se va încadra sau nu în competiție. Poate că înainte de Tiff, sunt niște discuții cu Festivalul de Psihanaliză în care sperăm că vom avea o avanpremieră. Sperăm la Film Fantasy să fim în competiție la Dracula Film Fest SF la Brașov în luna octombrie și, bineînțeles, alte avanpremiere la festivaluri.

Rep.: Când vor putea viziona românii filmul în cinematografele din țară?

O.V.: În cinematografele din România, filmul va ajunge la finalul anului, deci după ce terminăm tot acest periplu festivalier la finalul anului 2024, începutul anului 2025, probabil în luna decembrie. În perioada aia încă suntem în discuții cu niște potențiali distribuitori pentru România și de asta nu știm exact data premierei în cinema în România. Da, dar undeva acolo în perioada aia, la sfârșitul anului 2024 pentru ca să coincidă cu premierea mondială. Deci, noi am avut premiera mondială în festival la Boston și am avut premiera în cinema în America, în Statele Unite, tot la Boston.

Detalii din culise

Rep.: Ce ne puteți spune despre echipa cu care ați colaborat în realizarea filmului?

O.V.: Echipa a fost extrem de importantă. Perioada de pre-producție, de pregătire, începând de la Alecs Năstoiu, regizorul care a fost în fiecare zi cu mine la studiouri, la o uzinele Azo-Foto, pe care le-am transformat în studiouri de film, la vremea respectivă. Echipa a fost extrem de de importantă pentru că toți și-au făcut exemplar treaba. Vorbim aici de, începând de la design, departamentul de scenografie, make-up, hair design, tot absolut ce ține de cum a arătat în final filmul, ca ulterior colorizarea filmului, nu mai vorbim de tot ce înseamnă grafică, efecte speciale ș.a.m.d. în post-producție, totul s-a datorat lor. Este un film făcut în co-producție a 30 de entități aproximativ și care au crezut în poveste și au venit, nu pentru bani, ci pentru că și-au dat seama că putem oferi publicului un subiect extraordinar.

Rep.: Ne puteți oferi câteva detalii despre decorul și spațiile în care a fost filmat lungmetrajul?

O.V.: Marea majoritate a acțiunii se  desfășoară în uzinele Azo-Foto care sunt principalul nostru partener în acest proiect. Am reușit să facem toate decorurile, am lucrat cam în 60 de încăperi. Fiind foarte mare fabrica, puteam să transportăm cu mașina în interiorul fabricii. Practic, am transformat o uzină aflată în conservare, în care nu era nici măcar curent, în studiouri de film așa cum se știu, studiouri de film cum e Buftea, cum sunt alte studiouri de film în țara asta. Am adus actori străini aici, am adus tot ce trebuie. Năstoiu a fost extrem de implicat ca regizor. Sunt tot felul de detalii și regizorul a fost prezent încă cu un an înainte de filmări, la toate, absolut tot ce eu am făcut, am făcut împreună cu echipa. Am avut la dispoziție practic absolut toată infrastructura de la Azomureș. Ni s-au pus condiții de securitate foarte drastice, adică să nu cumva să se întâmple ceva și, bineînțeles, ne-am bucurat să respectăm acele condiții de securitate.

A consemnat, Mădălina ROHAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE