Centru al cărții, în clădirea unde au funcționat cofetăria Lido și clubul Select Administratie
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 1533 Vizualizări

Centru al cărții, în clădirea unde au funcționat cofetăria Lido și clubul Select

Consiliul Local Târgu Mureș a aprobat demararea negocierilor pentru cumpărarea clădirii din Piața Trandafirilor, nr. 49. Potrivit documentației care însoțește proiectul de HCL, adoptat în ședința din 29 februarie, valoarea tranzacției se va situa în jurul sumei de 1.360.000 euro (fără T.V.A).

În clădirea din Piața Trandafirilor nr. 49, în trecut au funcționat Cofetăria Lido și Clubul Select, de asemenea, mai recent, acolo a funcționat cafeneaua Frei.

Centru al cărții și al evenimentelor editoriale

Primăria Municipiului Târgu Mureș va demara procedurile pentru achiziționarea clădirii cu scopul de fi folosită drept sediu pentru un „centru al cărții și al evenimentelor editoriale la Târgu Mureș (librărie specializată)”.

„Prin adresa nr. 2.915/09.10.2023, Centrul de Cultură și Artă Târgu Mureș își menține intenția privind achiziționarea imobilului de la adresa sus menționată.

Justificarea achiziționării imobilului constă în „necesitatea deschiderii unui centru al cărții și al evenimentelor editoriale la Târgu Mureș (librărie specializată). Reprezentanții culturii târgumureșene ne-au atras atenția asupra faptului că de peste 20 de ani Primăria nu a investit în patrimoniul cultural al orașului, cu precădere în domeniul dedicat cărții și literaturii contemporane. Deasemenea, achiziționarea imobilului de mai sus ar putea deservi și reuni atât revistele de specialitate cât și scriitorii locali și naționali.”

Având în vedere oferta de vânzare depusă de societatea Cupola Invest SRL în valoare de 1.360.000 euro (valoare fără T.V.A), Serviciul Public Administrația Domeniului Public a solicitat societății Evex Consult SRL un raport de evaluare pentru imobilul de mai sus, rezultând o valoare de 1.243.570 euro (valoarea nu include T.V.A)”, se arată în referatul de aprobare.

Prețul negociat, votat din nou de consilierii locali

Hotărârea de CL, prevede că „se împuternicește Comisia de negociere constituită la nivelul Municipiului Târgu Mureș prin H.C.L. nr. 103 din 22.04.2021, să procedeze la negocierea prețului imobilului, în limita raportului de evaluare anexat prezentei și la întocmirea procesului-verbal de negociere.”

Apoi, „prețul negociat va fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Târgu Mureș, prin grija compartimentului care va prelua în gestiune imobilul, respectiv Serviciul Public Administrația Domeniului Public.”

Dezbaterea din plen

„Opriți-vă din achiziții fără rost. Primăria Târgu Mureș are multe clădiri în zone foarte bune, inclusiv în Piața Trandafirilor, care sunt închiriate aproape pe gratis. Noi nu avem bani nici să construim un WC-u în centru”, a susținut Radu Pescar, consilier local din partea PMP. A mai fost menționat faptul că internatul Liceului „Avram Iancu”, clădire aflată în zona centrală, stă nefolosit.

 Claudiu Maior (Pro România) a susținut că Primăria Municipiului Târgu Mureș ar trebui să cumpere orice clădire din Piața Trandafirilor, dacă are ocazia. Apoi, a precizat că prin votarea proiectului nu se decide achiziționare, ci doar demararea negocierilor.

Horea Șarlea (PNL) a afirmat că „primăria nu ar trebui să devină agenție imobiliară”. Apoi, a susținut că există alte spații în care poate fi amenajată o librărie specializată.

Adrian Mureșan, consilier local POL, susține că „primăria trebuie să facă școli, grădinițe și alte lucruri, nu spații comerciale”.

Kiss Zoltan (PMP) a întrebat de ce nu se implementează proiectul la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” sau în spațiul unde ar fi urmat să fie făcut Muzeul Fotografiei.

Proiectul de HCL a fost adoptat cu voturile pentru ale consilierilor UDMR, cărora li s-au adăugat voturile consilierilor locali: Claudiu Maior (Pro România) și Sergiu Papuc (PSD).

Decizia a fost luată în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Târgu Mureș, de astăzi, 29 februarie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE