Salariile personalului din MApN majorate de Guvern Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 242 Vizualizări

Salariile personalului din MApN majorate de Guvern

Guvernul a adoptat joi, 21 martie, o ordonanţă de urgenţă care prevede creşterea salariilor personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi a indemnizaţiilor pentru participarea la misiuni, exerciţii şi aplicaţii militare.

Este vorba de ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea unor drepturi specifice personalului Ministerului Apărării Naţionale şi a unor cheltuieli determinate de pregătirea şi executarea unor misiuni în afara teritoriului naţional.

„Prin această ordonanţă se acordă o majorare salarială de până la 30% din solda de funcţie sau salariul de funcţie sau salariul de bază, pentru personalul din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Totodată, se reglementează dublarea, raportat la anul 2018, a indemnizaţiei de delegare – detaşare pentru personalul din instituţiile de apărare ordine publică şi securitate naţională, care participă la misiuni de instrucţie, exerciţii militare şi aplicaţii în tabere sau un poligoane, cu participare internaţională sau misiuni pe teritoriul României cu durată mai mare de 48 de ore şi la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care au locul permanent de muncă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

De asemenea, se creează cadrul legal unic pentru salarizarea personalului pe perioada cursurilor de formare şi de perfecţionare, pentru personalul care urmează cursuri de carieră şi nivel, cât şi pentru cei care urmează cursuri de zi în cadrul instituţiilor de învăţământ superior.

Se are în vedere, totodată, crearea cadrului legal, care să permită pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti posibilitatea acordării concediului de odihnă suplimentar, a concediului de studii şi compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru cadrele militare. 

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE