Autospecială de aproape un milion de euro, pe lista de cumpărături de la Aeroportul ”Transilvania” Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1017 Vizualizări

Autospecială de aproape un milion de euro, pe lista de cumpărături de la Aeroportul ”Transilvania”

Aeroportul Internațional ”Transilvania” Târgu Mureș a demarat, în data de 5 aprilie 2024, o licitație estimată la valoarea de 3.781.512 de lei (aproximativ 771.000 de euro), fără TVA, pentru achiziționarea unei autospeciale de degivrare și antigivrare aeronave, cu lichide de tip I și II, informează www.licitatiapublica.ro.
”Autospeciala aeroportuară pentru degivrare aeronave trebuie să fie nouă, de ultima generație tehnologică”, se menționează în Caietul de Sarcini al licitației, document aprobat de către Peti Andrei, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional ”Transilvania” Târgu Mureș.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor de participare este 20 mai 2024.
”Activitatea de trafic aerian impune adaptarea dotărilor de handling şi a serviciilor aeroportuare, cu ajutorul cărora să poată fi deservite aeronavele. În sezonul de iarnă este imperios necesar să se poată asigura posibilitatea de degivrare a aeronavelor care frecventează aeroportul. Pentru asigurarea acestui serviciu e necesar să avem în dotare două autospeciale funcționale, astfel încât dacă apare o defecțiune accidentală la unul dintre echipamente, celălalt să poată asigura serviciul. Existența a încă unui echipament asigură scurtarea timpului de deservire și în cazul în care sunt operate două aeronave simultan. De asemenea, pentru ca o companie să aibă ca bază de operare a unei aeronave aeroportul nostru, una dintre cerințele de bază este existența a cel puțin două autospeciale de degivrare funcționale, sens pentru care soluția este achiziția de autospecială aeroportuară pentru degivrare aeronave nouă, de ultimă generație tehnologică. Furnizorul va asigura instruirea personalului autorității contractante la sediul beneficiarului la punerea în funcțiune”, a mai informat aceeași sursă.
Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE