Sistare de gaze naturale într-o localitate mureșeană Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 41 Vizualizări

Sistare de gaze naturale într-o localitate mureșeană

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, marți, 16 aprilie, în intervalul orar 9.00 – 14.00, în localitatea Vănători.

”Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800-800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265-200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie). Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări”, au informat reprezentanții companiei.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE