INTERVIU. Mihaela Natea (UMFST), strateg al Comisiei Europene în domeniul ”Diplomație și știință” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1063 Vizualizări

INTERVIU. Mihaela Natea (UMFST), strateg al Comisiei Europene în domeniul ”Diplomație și știință”

Conf. univ. dr. Mihaela Natea, directorul Centrului de Excelență ”Jean Monnet” în Securitate Europeană și Combaterea Dezinformării din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș a fost selectată de Comisia Europeană din aproape 600 de candidați să participe la formularea politicii europene în domeniul diplomației și științei.


Reporter: Ce înseamnă această selecție și cum s-a realizat?
Conf. univ. dr. Mihaela Natea: Atunci când dezvoltă politici, finanțări și strategii în anumite domenii Uniunea Europeană apelează la expertiza persoanelor din afara corpului diplomatic sau angajaților Uniunii Europene. În procesul de selecție a experților săi externi, Uniunea Europeană pune accentul pe competența, pe CV-ul persoanelor selectate și pe modul în care acestea pot să coreleze cunoștințele pe care le au cu dimensiunea practică necesară dezvoltării unor politici publice, astfel încât rezultatele acelor politici să producă un impact pozitiv cât mai larg.
În acest sens, Comisia Europeană a făcut un anunț public privind selectarea experților care urmau să contribuie la formularea unor noi strategii și finanțări UE în domeniul cercetării științifice internaționale. Mi-am depus CV-ul și se pare că alți aproape 600 de experți la nivel european și-au manifestat interesul alături de mine. În urma analizei făcute de Comisia Europeană, am avut onoarea să fiu selectată în cei aproximativ 25 de experți din toate țările UE care lucrează în grupul 1 de lucru denumit ”Utilizarea diplomației și științei în mod strategic pentru a aborda provocările geopolitice într-o lume fragmentată și multipolară”.
Rep.: Cum se leagă activitatea acestui grup de lucru cu expertiza dumneavoastră profesională?
M.N.: Pe lângă faptul că activez în mediul universitar de ceva timp, avem deosebita onoare să implementăm la nivelul universității proiectul Centrului de excelență ”Jean Monnet” în securitatea europeană și combaterea dezinformării, proiect câștigat prin competiție acerbă la nivel european, supranațional, pe o linia de finanțare destinată studiilor europene. Alături de colegii mei, experți naționali dar și internaționali, de mai bine de doi ani ne concentrăm pe studierea războiului hibrid și a dezinformării, precum și a modului în care acestea influențează securitatea europeană. Am fost foarte activi și apreciați la nivel supranațional, după cum bine știți, anul trecut având deosebit de multe evenimente, atât științifice, de anvergură internațională dar și dedicate studenților. În urma acestor evenimente și activității au fost publicate patru volume la edituri de prestigiu internațional și două numere în revista academică L’Europe Unie, publicată în Franța și indexată în baze de date internaționale. Astfel, putem spune că avem o zonă de recunoaștere internațională a activității pe care o desfășurăm în cadrul Centrului de Excelență. De asemenea, în ultimi cinci ani am activat în diverse forme și formate dezvoltate de Comisia Europeană în zona de educație, știință și politica externă europeană care au inclus și participarea în calitate de expert sau raportor la consultări internaționale privind formularea politicilor în domeniul cercetării în state precum Republica Moldova sau Georgia. Selectarea în grupul de lucru al Comisiei Europene reprezintă o certificare suplimentară a calității pe care am reușit să o dezvoltăm la nivel științific și practic în domeniul relațiilor internaționale și studiilor europene care iată, din nou, primește recunoaștere internațională, situându-ne, astfel, în zona de top a rezultatelor cercetării la nivel european.
Rep.: Ce presupune activitatea în acest grup de lucru?
M.N.: În acest grup de lucru transnațional suntem organizați pe mai multe sub teme și fiecare subgrup, în urma consultărilor, realizează propuneri concrete de acțiuni și finanțări UE pe care le argumentează sub aspectul oportunității. Aceste acțiuni nu sunt formulate în mod general, ci ele presupun acțiuni pe termen scurt, mediu și lung care se vor regăsi în celelalte politici europene, inclusiv în modul în care finanțările la nivel european în domeniul cercetării vor fi conturate în noul program bugetar european. Chiar săptămâna trecută a avut loc în Helsinki, Finlanda prima întâlnire fizică a acestui grup de lucru și a fost găzduită de Academia de Științe finlandeză. Această întâlnire a avut ca scop prezentarea primelor acțiuni și dezbaterea acestora de către toți participanții în grupul de lucru dar și cu reprezentați ai ministerelor de externe sau cercetării din statele UE. Vor urma și alte întâlniri atât în format online, dar și în format fizic.
A consemnat Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE