INTERVIU cu Antonio Lucian Jîmborean, șef promoție Asistență Medicală, UMFST: ”Este o meserie în care consider că trebuie să fii „om”

Deși meseria de asistent medical a fost și este văzută ca o meserie specifică femeilor, obiceiurile se schimbă odată cu timpul, iar asistența medicală a început să devină o profesie îmbrățișată și de bărbați. Este și cazul lui Antonio Lucian Jîmborean, absolvent al specializării Asistență Medicală Generală-linia română de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” Târgu Mureș. Nu a absolvit oricum cei patru ani de studii, ci în calitate de șef de promoție. Are 23 de ani și este din Târgu Mureș. ”Ca și persoană, sunt o fire foarte emotivă, trăiesc orice clipă ca și cum ar fi o „dramă” sau un „vis”, sunt iubitor de animale, dar și de natură. Cel mai relaxat mod prin care mă pot detașa de anumite probleme de zi cu zi este ascultatul unor genuri de piese muzicale care mă motivează să nu renunț la visele mele”, se descrie Antonio într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi.

Reporter: Ce a stat la baza deciziei de a te forma pentru meseria de asistent medical?

Antonio Lucian Jîmborean: Profundă întrebare. Aș putea spune că primul lucru care m-a îndrumat să aleg acest drum frumos și dificil a fost un anumit membru al familiei, care mi-a arătat într-un mod direct, dar și indirect, ce interesantă poate fi această meserie de asistent medical. Am o mătușă care a terminat școala postliceală în Târgu Mureș, dar a plecat în străinătate din cauza anumitor probleme personale și a continuat să profeseze ca asistentă medicală în Anglia. Ani buni a fost un idol pentru mine deoarece iubea ceea ce făcea, ajuta cu drag oamenii. Am început să fiu curios. În plus, la școală și la liceu îmi plăcea foarte mult biologia.

Rep.: Ai ales parcursul educațional de la UMFST Târgu Mureș pentru formarea ta profesională. De ce această unversitate? Ce oportunități de dezvoltare ți-a oferit?

A.L.J.: Mi-am dorit să ajung la  această universitate încă din clasa a-X-a, având dorința de a da admitere la Asistență Medicală Generală din cadrul Facultății de Medicină și de a-mi începe studiile la un program de studii pe care mi-l doream foarte mult. Încă din liceu eram foarte mândru și fascinat de universitate, imaginea pe care o avea și modul în care atrăgea tot mai mulți tineri, organizarea. A fost o curiozitate cum ar fi să studiez aici. Într-adevăr, faptul că era în orașul meu natal a fost un avantaj.

Rep.: Ai absolvit cu media 9,63, în calitate de șef de promoție. Cum ai ajuns la această performanță? Ți-ai impus din primul an acest obiectiv sau totul a venit natural, pe parcurs? Cât de greu a fost, mai ales că anul în care ai început a coincis cu începutul pandemiei COVID?

A.L.J.: Adevărul este că odată cu pandemia COVID-19 au apărut și anumite greutăți, modul în care te loveai de o anumită realitate pe care nu am conștientizat-o până la apariția primei sesiuni. Pentru mine a fost o perioadă foarte provocatoare din punct de vedere psihic și fizic. Am încercat foarte mult să trec de acea perioadă și, într-un final, am reușit să o pot trece cu capul sus, fără nicio restanță. A fost un punct de start pentru mine ca să îmi pot dovedi mie de ce sunt în stare. Cumva am terminat facultatea integralist și să pot avea titlul de șef de promoție. Pot spune că am avut și o curiozitate mai “ciudată”, dorința de a știi mai mult, un mod de a evolua fără să-mi dau eu seama, care a devenit o pasiune mult mai profundă în sufletul meu

Rep.: Cum ai descrie relația cu profesorii care ți-au ghidat pașii în parcursul educațional? Ai avut un mentor care ți-a intrat la suflet?

A.L.J.: Încă de când am început ușor să intrăm într-o realitate mai normală după pandemie, mă refer la sistemul hibrid, am început, atât eu și colegii mei, cât și anumiți profesori să ne cunoaștem și față în față. Mă simțeam mai “student” să fiu într-un amfiteatru și profesorul să poată avea o relație mai deschisă cu noi. Poate că datorită acestei pasiuni pe care o am pentru asistența medicală am și reușit cumva să atrag atenția la majoritatea profesorilor și să le pot dovedi că locul meu este aici. Chiar și în stagiile din spital am obținut încredere din partea multor persoane din rândul personalului medical, în special al asistenților medicali.

Rep.: Ce specializare ai ales și de ce? Ce a influențat această decizie?

A.L.J.: De foarte mult timp, chiar dinainte să îmi încep studiile la această universitate, am fost pasionat de blocul operator, de meseria pe care o avea un asistent medical instrumentar. După stagiile de pe secția de chirurgie generală am observat că modul în care își desfășoară activitatea un asistent medical într-o asemenea secție cu paturi m-a făcut să fiu mai atras de această specializare pe partea chirurgicală. După aceea am observat în alte stagii parcurse că nici o secție de oncologie nu ar fi o alegere rea. Mi-au plăcut mai mult acele specializări în care înveți să ai mai multă grijă calitativ, decât pe alte secții unde mai mult am observat că partea cantitativă este mai esențială.

Rep.: În multe situații asistentul medical nu mai este doar un simplu executant al indicațiilor medicului, ci este pus în fața unor situații complexe, ce necesită cunoștințe medicale solide. În ce măsură crezi că ești pregătit pentru a face față vieții de zi cu zi din sistemul medical?

A.L.J.: Consider că această meserie de asistent medical, exact după cum am mai menționat, este frumoasă, dar are și ea dezanvantajele ei, la fel ca oricare altă carieră. Este o misiune dificilă, deoarece te lupți cu viețiile oamenilor, ajungi să fi crezut de anumiți pacienți ca un „înger păzitor”, o picătură de speranță, o șansă de supraviețuire. Eu, personal, am realizat că un asistent medical este veriga indispensabilă a unui spital și a întregului personal medical, dar asta nu înseamnă că restul membrilor nu sunt importanți, doar că un asistent medical are un „acel ceva”, ca și cum nimic nu ar funcționa pe acea secție dacă asistentul medical nu ar exista.

Rep.: Care crezi că este cel mai dificil lucru în această meserie și ce calități pe care le ai te califică să performezi în meseria aleasă?

A.L.J.: Bună întrebare. Cel mai greu lucru pe care îl poate avea această meserie este atunci când te consideri că nu ești sauficient de pregătit pentru o asemenea carieră și ai două variante: ori încerci să demonstrezi că poți mai mult, ori nu este ceea ce ți-ai dorit cu adevărat ca și loc de muncă. Acest gând, mie, personal, mi-ar veni în minte atunci când aș pierde un pacient chiar în fața mea, încercând să dau tot ce am mai bun din mine, tot ceea ce am acumulat teoretic – pentru a avea o oarecare cultură medicală, dar și practic – pentru a avea o experiență medicală. Ca și calități care m-ar putea încadra în carieră este empatia pe care o am pentru aproape orice ființă de pe această planetă. Încerc cât pot să o ajut mai mult, să-i arăt că pot fi un sprijin și că poate fi cumva salvată de către cineva ca mine. Este o meserie în care consider că trebuie să fii „om”.

Rep.: În stagiile de practică efectuate, cât de importantă a fost comunicarea cu pacientul? Ai întâmpinat dificultăți în relaționarea cu ei?

A.L.J.: Atât în stagii, cât și în decursul multor lucrări practice în spital, am întâmpinat tot felul de mentalități, bune și mai puțin bune. Dar consider că vina nu este a pacienților, a personalului medical sau a studenților, consider că vina poate fi și a bolilor pe care le au acești pacienți, dar cea mai mare greșeală o are lipsa de comunicare. Am întâlnit și pacienți cu o empatie nemărginită care m-au adus până la lacrimi, care mi-au mulțumit pentru ajutorul acordat. Zâmbetele pe care mi le ofereau m-au motivat și m-au ambiționat să nu renunț la acest vis de a deveni un asistent medical.

Rep.: Ce urmează în continuare, ca și formare, continui studiile, începi să profesezi? Alegi un parcurs profesional în medicina din România sau te atrage ideea de a profesa în altă țară?

A.L.J.: Credeți-mă, sincer, că nu prea am avut deloc gândul de a pleca din țară, în ideea faptului că și în România este nevoie de personal medical în rândul asistenților medicali, este nevoie să putem schimba în bine viitorul țării. Pe viitor, mi-aș dori să mă angajez pentru a acumula mult mai multă experiență în cariera de asistent medical și de a-mi depăși limitele asupra unor aspecte. Pentru mine practica medicală  este mai esențială și mai importantă în aceste momente decât să-mi continui studiile doar din punct de vedere teoretic.

Rep.: Ce sfaturi ai pentru bobocii care acum își încep parcursul educațional pentru meseria de asistent medical?

A.L.J.: Cel mai important lucru pe care vreau să-l transmit bobocilor este acela de a fi siguri pe ce drum se află și de a conștientiza dacă își doresc cu adevărat să se formeze și să devină asistenți medicali pasionați de această carieră, nu numai  să termine o facultate. În orice caz, le doresc succes!

A consemnat Arina TOTH