Remember Nicu Covaci, pe Valea Gurghiului Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 870 Vizualizări

Remember Nicu Covaci, pe Valea Gurghiului

De-a lungul timpului, pe scena Festivalului tradițiilor și obiceiurilor de pe Valea Gurghiului au urcat numeroși artiști de marcă ai muzicii românești. Pentru acest an, organizatorii au păstrat ștacheta, au ridicat-o aș spune eu, prin aducerea în cadrul celei de a doua seri, duminică, 18 august, a trupei Lupii lui Calancea, basarabeni pe cinste care duc folclorul la un cu totul alt nivel.

Mergem cu ceva ani în urmă și ajungem la ediția din 2007 a festivalului. Atunci ca și acum, prefect al județului Mureș era Ciprian Dobre care și-a adus aminte cu plăcere de acel episod din urmă cu 17 ani când pe Platoul Fâncel poposea legendara trupă Phoenix.

„În tot acest periplu am reușit să surprindem până la urmă valorile noastre românești în cele mai subtile acorduri. Vorbind despre Phoenix și despre muzica lor, cred că au fost niște alegeri foarte bune care leam făcut la acea vreme. Cred că am fost printre puținii organizatori care am adus trupa Phoenix aproape în forma originală. Țin minte că a fost un întreg ritual, cu călăreți, cu obicei de nuntă, cu tot ce este tradițional specific acestei văi, completat de minune cu muzica Phoenix. Îmi aduc aminte că atunci Nicu Covaci a ținut un adevărat speech, ca să zic așa, un discurs foarte frumos pe scenă despre ce înseamnă adevăratele valori. Au zăbovit destul de mult atunci în zonă, nu s-au rezumat doar la concert. A fost un moment cu totul special prezența trupei Phoenix aici pe Valea Gurghiului. La 17 ani distanță, acum când Nici Covaci nu se mai află printre noi, acum în preajma Festivalului Văii Gurghiului cred că e un bun prilej să ne aducem aminte de valorile minunate pe care această țară le are, de Nicu Covaci și de trupa Phoenix și să să spunem Dumnezeu să-l odihnească-n pace”, a declarat Ciprian Dobre, prefectul județului Mureș. Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!