- redactia
- 0 comentarii
- 613 Vizualizări
Excelența în educație, premiată la Sărmașu
29 august 2024În cadrul celei de-a 22-a ediții a Zilelor Orașului Sărmașu, desfășurate în intervalul 24-25 august, a avut loc și tradiționala premiere a elevilor și a cadrelor didactice merituoase, a căror performanțe educaționale pune orașul la loc de cinste an de an.
Astfel, duminică, 25 august, pe scena mare, amplasată în inima localității, au urcat deopotrivă elevii care au obținut rezultate remarcabile la examenul maturității – Bacalaureatul, elevii care s-au remarcat în cadrul unor olimpiade sau concursuri școlare, dar și dascălii sârguincioși care au dat dovadă de devoțiune sacerdotală și care au asigurat, prin munca lor intelectuală asiduă, acest demers către reușită al elevilor.
Performanțele elevilor, omagiate
În cadrul festivității de premiere, oficiată de primarul orașului, ec. Valer Botezan, alături de deputatul social-democrat, Dumitrița Gliga, care deține și funcția de președinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, au fost chemați pe scenă și felicitați cu diplome de merit acei elevi care au obținut rezultate impresionante de-a lungul anului în urma participării la concursurile școlare locale, regionale sau chiar naționale. Aceștia sunt: Baciu Daria, Bande Sofia, Bobiș Eliza, Boca Adrian, Bozdog Alina, Cenan Olivia, Covrig Bianca, Dascăl Giulia, David Liliana, Fekete Levente, Gyorfi David, Gliga Tudor, Gorgan Alexandra, Harfaș Sorana, Joga Samuel, Kiss Norbert, Lakatos Cristina, Lumperdean Delia, Lumperdian Laurenția, Moldovan Daria,Orban Mara, Purcari Denis, Radu Mihai, Roman Raul, Rusu Gabriela, Rusu Mirela, Sălăgean Sorana, Smoleac Diana, Socol Maria, Szabadi Alexandra, Șerban Horea, Șugar Denisa, Sugar Nicolae, Toma Tamara, Trifu Teodora, Varga Ioana.
De asemenea, distincții au dobândit și absolvenții care au înregistrat rezultate frumoase la examenul național de Bacalaureat, respectiv medii peste 9, anume: Szabadi Alexandra – media 9.66, Fodor Karina – media 9.60, Huza Cristian – media 9.23, Petho Eva – media 9.20, Orban Maria – media 9.18, dar cu nota 10 la Geografie, Moldovan Raluca, media 9.11 și Moldovan Mihaela – media 9.01, dar cu nota 10 la Anatomie.
Premierea cadrelor didactice
Profesorii sunt modelatori de generații, în sarcina lor revine destinul sutelor de elevi pe care trebuie să îi dăscălească, să îi formeze. Un elev bun este rezultatul potențialului, al silinței și al unui profesor care este, la rândul său, bun, căci în spatele fiecărui succes școlar se ascunde o muncă pantagruelică, un parteneriat solidar între elev și profesor. Tocmai din acest punct de vedere, oficialitățile din Sărmașu nu au exclus meritul profesoral în vederea dobândirii acestor achiziții valorice ale elevilor anterior numiți. An de an, pe lângă premierea elevilor, are loc și felicitarea dascălilor implicați. Anul acesta, diplome de felicitare au fost acordate următoarelor cadre didactice: prof. Brîndaș Corina, prof. Camara Romanița, prof. Costan Călin, prof. Covaci Aletta, prof. Covaci Vlad, prof. Cubleșan Istafie, prof. Cucuet Iulia, prof. Hulpe Laura, prof. Kis Erika, prof. Mititean Oana, prof. Onișor Andrea, prof. Oroian Hilda, prof. Sărmășan Cosmin și prof. Șărban Ioan.
Text: Mădălina ROHAN
Foto: Alex TOTH
- Etichete:
- educatie sarmasu
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu