INTERVIU cu Adda Călușer: Din copilărie la catedră. Povestea unei învățătoare cu suflet și dar de a modela copiii

În lumea educației, pasiunea și dedicarea sunt elemente esențiale pentru a modela viitorul generațiilor tinere. Adda Călușer, o tânără învățătoare cu doar un singur an de experiență în domeniu, dar cu trei ani de expeiență ca educatoare, ne împărtășește povestea ei inspiratoare, despre cum a transformat visul din copilărie într-o carieră împlinitoare. În acest interviu, Adda ne vorbește despre provocările și satisfacțiile întâlnite în primul an de predare la învățământul primar, despre dragostea ei pentru cărți și natură, dar și despre impactul profund pe care credința și relațiile cu elevii ei le au asupra dezvoltării sale ca profesor. Descoperim împreună ce înseamnă să fii o învățătoare cu suflet și care sunt lecțiile valoroase învățate de la micii săi elevi.

Reporter: Adda, aș dori să ne spui câteva lucruri despre tine, ce îți place să faci în timpul liber?

Adda Căluşer: Mă numesc Adda Călușer, am 25 de ani lucrez în învățământ de 3 ani și îmi place să citesc. Prietenii apropiați știu că oriunde m-aș afla, am în geantă o carte pe care să o citesc atunci când timpul îmi permite. Am înființat în anul 2022 un club de carte la care oricine a fost și este în continuare binevenit. Totodată, atunci când vremea îmi permite acest lucru, iubesc să selectez unele drumeții montane care să îmi testeze limitele, atât fizic cât și mental, emoțional chiar. Dacă ar fi să mă descriu folosind două cuvinte, acelea ar putea fi ambiție și dedicare, deoarece absolut tot ceea ce mi-am propus până acum, am luptat să pot avea și le-am obținut. ,,Secretul” este că toată încrederea mea se află în Dumnezeu, iar acest lucru nu îl va putea schimba nimeni niciodată.

Rep.: De ce ai ales să devii învățătoare, această meserie îți aduce satisfacție personală?

A.C.: Visul acesta s-a născut încă din copilărie atunci când bunicul meu, portar pe vremea aceea, îmi făcea rost de crete pe care le foloseam pe ușa de la garaj, unde scriam fel și fel de lucruri. Improvizam un catalog dintr-un volum de ,,Pagini Aurii”, catedra era o masă pe care bunicii cu care locuiam o foloseau în gospodărie, iar niște foi împrăștiate reprezentau caietele elevilor mei imaginari care așteptau să le fie corectate caietele cu singurul pix roșu pe care îl dețineam. Sunt profesor pentru învățământul primar de abia un an, însă simt că este cea mai împlinitoare și grea slujbă pe care am avut-o până acum. Timp de doi ani, am profesat ca educatoare, atât la stat, cât și în sistemul privat, pe alternativa Montessori. Singurul motiv pentru care am ales să nu devin învățătoare după terminarea facultății a fost examenul ,,stufos” și complex care îmi stătea înainte, uriașul numit Titularizare. Atunci, gândirea mea a fost axată pe ușurința examenului pentru educatori, și nu pe visul meu. Însă, în anul 2023 mi-am făcut curajul să particip la acest examen și am obținut o notă bună, însă nu suficientă încât să ocup singurul post titularizabil vacant din mediul urban, așa cum îmi doream.

Rep.: Cum a fost primul tău an de debut în învățământul primar?

A.C.: Primul meu an a fost plin de suișuri și coborâșuri necesare pentru a evolua ca om și a mă transforma într-un adevărat cadru didactic. Sunt conștientă că am foarte multe de învățat și sunt fericită că domeniul în care activez îmi permite să studiez ceea ce îmi place, dar și să practic meseria la care am visat atât de mult. După examen, la ședințele de repartizare, am ales să profesez în cadrul Școlii Gimnaziale Coroisânmărtin din județul Mureș. Țin minte emoțiile care m-au cuprins atunci când am aflat că voi avea de parcurs zilnic 65 de kilometri dus-întors, că nu voi avea condițiile cele mai frumoase și cireașa de pe tort, că voi avea clase simultane. Totuși, toate aceste frici au fost date la o parte în momentul în care am făcut cunoștință cu doamna director, secretara școlii și cu colegele de catedră. Am întâlnit cele mai calde persoane acolo, ele au fost cele care mi-au răspuns la toate întrebările pe care le aveam, întrebări atât de multe fiind un simplu profesor debutant.

Provocările predării la clase simultane

Rep.: Ce a mers mai bine decât te așteptai și ce a fost mai dificil pentru tine?

A.C.: Cel mai dificil lucru a fost, fără îndoială, predarea la clase simultane. Pentru cei care nu înțeleg, în mediul rural, acolo unde nu sunt suficienți copii pentru a se forma o clasă, școala impune acest sistem simultan care înseamnă desfășurarea activității de predare- învățare în aceeași sală a mai multor clase. Spre exemplu, acest an mi-a adus în responsabilitate clasa a II- a, respectiv clasa a IV-a, având un total de 10 copii prezenți zilnic la școală. A fost greu până am înțeles nivelul elevilor, cât timp să aloc pentru predare în timp ce clasa cealaltă are de rezolvat anumite sarcini de lucru, cum să îmi gestionez materialele, practic tot ceea ce ține de managementul clasei de elevi. Simțeam la început că nu voi fi în stare să duc anul până la capăt. Un ajutor de nădejde a fost colega mea, care mi-a permis ca în timpul orelor mele libere să asist la clasa ei, să stau în observare și să îmi notez anumite aspecte cu privire la desfășurarea orelor. Asta a mers mai bine decât mă așteptam. De asemenea, susținerea primită atât de la cei apropiați mie, cât și mobilizarea unor prieteni de a dona cărți sau materiale pentru școală m-a surprins plăcut. Am simțit astfel cum greutatea de pe umerii mei a devenit din ce în ce mai ușoară cu timpul.

Rep.: Cum ai gestionat relația cu elevii tăi? Ce strategii ai folosit pentru a crea un mediu de încredere și respect?

A.C.: Atunci când mi-am cunoscut elevii, am observat că există o ,,prăpastie” foarte mare între ei. Relaționarea între ei era una aproape inexistentă. Am avut cazuri de violență fizică și verbală, chiar în primele săptămâni de școală, motiv pentru care am implementat diferite activități în rutina noastră de la clasă. Voi aminti aici doar una din proiectele implementate, activitatea preferată a copiilor. ,,Săculețul meu și al tău” a fost activitatea pe care am ales să o desfășurăm zilnic la finalul orelor de curs. Aceasta presupunea ca la începutul săptămânii, elevii ar fi extras câte un nume al unui prieten scris pe o foaie de către cadrul didactic, iar sarcina fiecăruia era de a lăsa zilnic câte un mesaj de încurajare în săculețul acelui elev extras. La finalul săptămânii, elevii aveau voie să își elibereze săculeții de mesaje, iar eu am reușit să văd cum stima lor de sine creștea o dată cu feedback-ul primit: ,,Doamna învățătoare, Mircea mi-a scris că m-am descurcat foarte bine la exercițiul numărul 2 pe care l-am rezolvat la tablă” sau ,,Ana mi-a scris că am citit foarte bine la ora de comunicare în limba română”. Cred cu tărie că aceste mici ocazii în care lăsăm loc pentru dragoste, înțelegere și respect vor crea în mintea elevilor ordine și va transforma sala de clasă într-un mediu sigur și prielnic desfășurării activității de predare – învățare – evaluare.

Rep.: Care a fost cea mai valoroasă lecție pe care ai învățat-o de la elevii tăi?

A.C.: Cea mai valoroasă lecție învățată de la elevii mei a fost să las grijile deoparte și să mă bucur de viață. Pare ceva ce ai învăța de la un terapeut, însă cu cât stau mai mult lângă copii, cu atât mă conving mai tare că ,,a ne coborî la mintea elevilor” nu are nici un sens. Aș înlocui expresia cu ,, a urca spre mintea elevilor” fiindcă de multe ori aceștia ne surprind cu inteligența lor și cu pofta pentru viață. Faptul că zilnic aveau câte o ,,surpriză” pentru mine, fie ea scrisă incorect pe o bucată de hârtie lăsată anonim pe catedră, fie o simplă îmbrățișare, m-au învățat să cred că sunt omul potrivit la locul potrivit și că reciproc putem crește într-un mod atât de minunat.

Sfaturi pentru viitorii modelatori de suflete

Rep.: Ce părere ai despre impactul tehnologiei asupra copiilor, dar și despre generațiile care vin din urmă?

A.C.: Predând în mediu rural la clasele primare, pot spune că impactul tehnologiei asupra lor nu este unul neapărat vizibil. Elevii îmi povestesc totodată cum petrec după-amiezile, iar majoritatea își ajută părinții în gospodărie. Desigur, cu toții au telefoane și sunt convinsă că le folosesc, însă am observat pe parcurs câteva beneficii pe care le-a adus tehnologia în viețile lor. În primul rând, aceștia au acces la informație, dar și la jocuri educative pe care eu le pot trimite cu ajutorul unei platforme online și care pot fi accesate de ei în timpul liber. Înmulțirea și împărțirea au învățat-o jucându-se, atât online cu ajutorul dispozitivelor dispuse la clasă, cât și acasă, ludicul fiind un element foarte important la această vârstă. Proiectele, informațiile suplimentare, curiozitățile acestora de după ore au putut avea o finalitate cu ajutorul tehnologiei. Totuși, ceea ce le lipsește lor și un aspect la care e nevoie ca noi, profesorii, să fim atenți este selectarea informațiilor și alegerea surselor potrivite pentru însușirea unor cunoștințe. Astfel, dacă vom știi să gestionăm aceste aspecte, dacă vom avea o comunicare pertinentă cu elevii în acest sens, dacă vom atrage atenția cu privire la unele erori informaționale selectate de către elevi în activitatea lor de cercetare, sunt de părere că vom putea ține sub control digitalizarea, sub toate aspectele ei.

Rep.: Care crezi că sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știe un elev de ciclul primar?

A.C.: Este important de știut că discutăm despre două cicluri curriculare în învățământul primar, și anume cel al achizițiilor fundamentale (clasa pregătitoare, I și a II-a) și cel de dezvoltare (clasa a III-a și a IV-a). La baza acestora se află abilități, capacități, deprinderi pe care elevii le vor însuși la un moment dat, fie că este vorba despre citit-scris, fie calcul mental sau alte noțiuni pedagogice pe care nu le voi detalia. Sunt de părere că oricine poate preda aceste noțiuni atât timp cât are o vocație, un bagaj de cunoștințe și dă dovadă de măiestrie în a le aplica. Ceea ce este însă important are legătură cu domeniul de dezvoltare personală, o disciplină care construiește un viitor frumos elevilor noștri dacă este predată corespunzător. Avem nevoie să creștem elevi stabili din punct de vedere emoțional, capabili să își recunoască emoțiile, abilitați să le comunice și să le arate respectos. Personal, cred că cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știe un elev de ciclul primar au de a face cu această latură emoțional-afectivă. Putem, din păcate, crește generații de elevi inteligenți, dar ,,șchiopi” emoționali, sau putem, din fericire, crește elevi inteligenți emoțional care vor ști misiunea inimii lor, vor știi cum să se raporteze la minunata viață care le stă în fața ochilor și care vor ajunge acolo unde și-au propus. Iar dacă planurile nu vor ieși așa cum se vor aștepta, vor ști să gestioneze situația.

Rep.: Ce sfaturi ai pentru cei care se pregătesc să devină învățători?

A.C.: Dacă luna trecută, atunci când cu emoții pășeam în sală pentru a participa la examenul de definitivare în învățământ și simțeam că nu sunt în stare să redau în scris suficient de mult încât să trec cu bine peste acest examen, ei bine acum când lucrurile s-au mai liniștit, am luat examenul cu o notă satisfăcătoare și știu că mă voi întoarce la minunații mei elevi, pot oferi un sfat clișeic, dar atât de important, încrede-te în Dumnezeu, fă-ți partea ta cu excelență și dedicare, iar lucrurile se vor întâmpla de la sine, vor funcționa după un plan interesant, ca un EKG, cu suișuri și coborâșuri, însă imaginează-ți, viitorule profesor, dacă nu ar fi acele unde pe aparat, tu nu ai mai exista. Ai nevoie să cazi, să te ridici și să te descoperi. E în regulă să nu știi ce ai de făcut, întreabă. Investește în tine, nu te plafona. Trăiește cu scop. Dă-ți voie să te bucuri de fiecare zi. Nu încerca să schimbi lumea, încearcă să o educi!

A consemnat Alisia BALOGH