Scriitoarea Raluca Scridon:„Cartea a făcut parte din procesul meu de vindecare pentru că există terapia prin scris”

Avem plăcerea să o cunoaștem mai bine pe Raluca Scridon, o scriitoare de 25 de ani, emergentă, care ne împărtășește greutățile ei, la vârsta de doar patru ani fiind diagnosticată cu cancer. În interviul de față, Raluca ne dezvăluie cum pasiunea ei pentru scris s-a născut într-un mod neașteptat, pe fondul unor experiențe personale profunde și al unei călătorii interioare de vindecare. Vom afla ce a inspirat-o să își pună povestea pe hârtie, cum a reușit să depășească blocajele creative și ce mesaj dorește să transmită prin cartea sa celor care trec prin momente dificile. De asemenea, discutăm despre semnificația titlului cărții sale și despre planurile ei de viitor în literatură. Raluca ne oferă și câteva sfaturi valoroase pentru tinerii aspiranți la statutul de scriitor, încurajându-i să își urmeze pasiunea fără teama de judecăți.

Reporter: Spune-ne câteva lucruri despre tine, ce îți place să faci în timpul liber?

Raluca Scridon: Îmi place să desenez, să mă joc jocuri video, să călătoresc foarte mult, să conduc e pasiunea mea cea mai mare. În timpul liber mă uit și la seriale, ies cu prietenii, fac voluntariat la o asociație ce se ocupă cu copiii bolnavi de cancer din spitale și încerc să ajut pe oricine pot. De doi ani, de când am și un loc de muncă stabil, încerc să îmbin utilul cu plăcutul.

Rep.: Cum a început pasiunea ta pentru scris?

R.S.: Ca să încep cu începutul, eu nu citesc cărți, cititul nu face parte din pasiunile mele, însă pot să spun că încerc să compensez cu alte lucruri. Totul a început acum doi ani când am început să merg la psihoterapie, acolo am abordat o tehnică a cărții, unde trebuia să îmi imaginez cum ar arăta coperta cărții mele, dacă aș lansa o carte și care ar fi primul și ultimul paragraf. Atunci mi-am adus aminte că acum cinci ani, vorbisem cu doctorul meu, despre ideea unei cărți, însă am zis în sinea mea că glumește.  

Cum s-a născut cartea

Rep.: De unde a pornit inițiativa de a concepe o carte, ce te-a determinat?

R.S.: Inițiativa a fost a mea, ideea a fost a unor persoane care țin la mine și mi-au văzut mereu potențialul atunci când eu nu îl vedeam. Coincidență sau nu, am început să scriu într-o seară de noiembrie, în urma dialogului cu psihoterapeutul, am ajuns acasă și am început să îmi scriu povestea în ordine cronologică, după aceea a venit totul foarte cursiv și natural, nu am stat să mă gândesc prea mult sau să fac legătura între capitole, pur simplu mi-am așternut cuvintele pe foaie. 

Rep.: Ce dorești să le transmiți cititorilor, oamenilor prin cartea ta?

R.S.: În primul rând, cartea asta am scris-o pentru mine, dar în același timp am scris-o și pentru adolescenții și părinții lor care trec prin greutățile cancerului și care se luptă, inclusiv în acest moment, cu cancerul. Vreau să le dau cât de mult pot din curajul meu, vreau să le dau speranță că se poate și există viață după cancer.Cititorii care nu au trecut prin această boală, vor fi purtați printr-o multitudine de emoții din timpul tratamentului și prin diferitele etape care urmează după.

Rep.: Procesul de scriere al unei cărți este destul de complex, cum ai reușit să depășești blocajele creative?

R.S.: A fost un proces destul de greu într-adevăr, dar cred că m-a ajutat faptul că nu citesc cărți, nu am avut de unde să mă inspir, nu am avut un tipar, un model anume și atunci am putut fi 100% eu și nu pot spune ca am urmat o anumită structură, pur și simplu așa mi-am imaginat cartea. Nu m-am gândit niciodată la momentul lansării, ce o să zică lumea sau dacă o să se vândă. Am avut mereu susținerea familiei și susținerea tuturor celor din jurul meu care știau că scriu și în principal susținerea psiholoagei mele. Am avut două luni în care m-am blocat, nu mai puteam să scriu,  mi-am făcut puțin griji, dar îmi spuneam singură că e ceva normal, că nu trebuie să pun presiune pe mine și să las totul să decurgă natural. Cartea a făcut parte din procesul meu de vindecare pentru că există terapia prin scris.

Rep.: Cum te-ai simțit atunci când ai scris?

R.S.: Am râs, am și plâns, m-am și amuzat, a fost un carusel de emoții, sunt 100% eu în carte, iar la final, atunci când m-am văzut cu cartea în mână, m-am simțit foarte apreciată, iar tot ce am făcut și tot ce mi se întâmplă mi-a ridicat stima de sine și încrederea în mine.

Rep.: De ce ai recomanda această carte?

R.S.: Aș recomanda această carte, în primul rând pentru simplul fapt că e o carte simplă din toate punctele de vedere. Cred că fiecare persoană, care citește această carte, va găsi ceva bun de luat din ea. E o poveste de viață autentică. Recenziile până acuma au fost foarte bune, deci sunt sigură că toate sentimentele și emoțiile mele pe care mi le-am dorit să le transmit, se simt cu adevărat.

Rep.: Cum influențează locul în care trăiești sau în care călătorești scrisul tău?

R.S.: Mie mi-a fost mult mai ușor pentru că am trăit eu toate emoțiile, toate sentimentele, mi-a fost destul de greu să mă reîntorc în trecut și să simt acele emoții pe care să le transpun în carte, dar și, dacă aș fi fost în alt oraș, aș fi putut să scriu, doar că trebuie să întâlnești și oamenii potriviți la momentul potrivit. Călătoriile te ajută deoarece vezi foarte multe tradiții și culturi diferite, mai ales pe partea asta science fiction, basm.

Titlul cărții, semnificație cheie

Rep.: Spune-ne despre semnificația titlului.

R.S.: Noiembrie 22 învelește toată cartea pentru că e data primei mele operații, am avut peste 40 de variante de titlu, am început să fac sondaje cu prietenii și familia, în final au rămas două variante de titlu, însă totuși titlul final a venit așa de nicăieri. A venit într-o după masă, la plajă. Noiembrie 22, îți dă așa o urmă de mister.

Rep.: Cât de greu sau provocator e, de fapt, să scrii o carte? 

R.S.: Legat de procesul editorial e complicat pentru că trebuie să găsești oamenii potriviți care să îți înțeleagă viziunea, eu am venit cu ideile mele, dar editura nu m-a înțeles din prima, a fost o comunicare mai dificilă, dar nu am renunțat la ideile mele și pot spune că am bătut cu pumnul în masă până a ieșit ce mi-am dorit eu.

Rep.: Ai în plan să mai scrii o carte?

R.S.: Am în plan, deși, înainte să termin cartea aceasta, am zis că o carte e suficient, dar cumva mi-a intrat în sânge pofta scrisului și aș mai vrea să scriu cel puțin o carte, poate de povești pentru copii, cartea aceasta are un final deschis, deci, oricând poate veni continuarea, acum vom vedea. 

Sfaturi și reflecții pentru viitorii scriitori

Rep.: Ce sfat ai pentru tinerii care își doresc să scrie o carte, dar nu reușesc din cauza barierei emoționale și rușinii? 

R.S.: În primul rând, să nu se gândească la ce zice lumea sau ce ar putea să zică, dacă se vinde sau nu, să o scrie pentru ei. Să nu pună presiune pe ei, să nu își pună date limită. Să înceapă să își scrie ideile pe o foaie, iar de acolo magia se va întâmpla.

A consemnat Alisia BALOGH